Preasfinția Sa Dr. Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea Mare, a primit joi, 17 octombrie a.c., la Cluj-Napoca, titlul de membru de onoare al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române. Diploma de onoare și trofeul i-au fost decernate în cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinței internaționale „Momente de răscruce din istoria României: elite, administrație și regimuri politice în sec. XIV-XXI”, organizată în perioada 17-19 octombrie 2024 de Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, la Cluj-Napoca .
Evenimentul l-a avut drept amfitrion pe directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” și membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, care a subliniat faptul că titlul de Membru de onoare oficializează faptul că Preasfințitul Virgil Bercea este alături de Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române de zeci de ani, ajutând mulți cercetători români să ajungă în special la Arhivele Sfântului Scaun, dar nu numai, să își poată publica lucrările de doctorat și să aibă un sprijin moral atunci când în lumea aceasta se confruntă cu multe dificultăți:
«O personalitate de o căldură și o generozitate ieșite din comun, o personalitate care onorează Biserica Română-Unită, onorează națiunea română din țară, dar și din diasporă și ne bucurăm că a acceptat votul unanim pe care Consiliul Științific l-a dat, de a deveni Membru de onoare al Institutului nostru. Să vorbesc despre opera teologică, despre implicarea administrativă și efortul Preasfințitului Virgil este dincolo de ceea ce aș putea să fac eu, așa încât cred că este suficient că îl avem aici și îi mulțumesc încă o dată pentru că a acceptat să facă parte, de acum și formal, din Institutul de Istorie „George Barițiu”»: a spus directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, la momentul înmânării diplomei și trofeului de onoare Preasfinției Sale Virgil Bercea, împreună cu istoricul Remus Câmpeanu.
Mulțumind pentru onoarea de a-i fi acordat acest titlu, episcopul greco-catolic de Oradea i-a îndemnat pe cei prezenți, profesori și cercetători, să mențină același nivel de excelență a cercetării și a științei, menționând că: „Nu se consideră demn de acest titlu, fiind un om simplu care dorește să-i ajute pe alții, cât poate”. La eveniment au luat parte numeroși profesori și cercetători, apropiați ai Preasfințitului Virgil, cărora le mulțumește pentru prezență.
În cadrul aceleași ceremonii i-a fost înmânat titlul de Membru de onoare al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și doamnei Mihaela Rus, directoare a Asociației Femeilor din Cluj-Napoca. Ceremonia s-a bucurat și de prezența Alteței Sale Regale Nicolae al României, care a evocat personalitatea Regelui Mihai I al României cu prilejul lansării albumului Bunicul meu Regele Mihai.
Potrivit organizatorilor, Conferința internațională „Momente de răscruce din istoria României: elite, administrație și regimuri politice în sec. XIV-XXI” este totodată înscrisă ca manifestare științifică a celei de a XXXVII-a ediții a Zilelor Academice Clujene și se desfășoară în acest an „pe de-o parte, sub auspiciile Bicentenarului Avram Iancu, iar pe de altă parte, în jurul aniversării și comemorării unor evenimente majore care au marcat istoria spațiului românesc și nu numai”, vizând, prin numeroasele paneluri și mese rotunde din program, „înțelegerea modului în care elitele europene și naționale s-au încadrat în diverse sisteme administrative și regimuri politice ori au articulat soluții la provocările venite din societate, dar și problematizarea viziunilor multiple referitoare la conservarea arhivelor create de instituții în secolul XXI”. La conferință participă numeroși istorici din România, Italia, Slovacia, Polonia și Ungaria.
Biroul de Presă EGCO
Foto: Eugen Ivuț
Sursa: egco.ro