Preasfinția Sa Florentin, Episcopul de Cluj-Gherla, despre cauza de beatificare a celor 7 Episcopi greco-catolici români

Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a oferit detalii cu privire la autorizarea, la Vatican, în 19 martie 2019, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, a promulgării decretului de recunoaștere a martiriului celor șapte Episcopi greco-catolici români, servii lui Dumnezeu: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”.

Semnificația acestui moment a fost redată în cadrul unei conferințe de presă organizată joi, 22 martie 2019, la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, în prezența mai multor invitați din media clujeană. Au mai fost de față pr. Călin Bot, Vicar general și pr. Daniel Avram purtător de cuvânt. Mai întâi a fost amintită premisa acestei întâlniri, faptul că „la 19 martie 2019, Sfântul Părinte a dat aprobarea pentru ca decretele de recunoaștere a martiriului să fie scrise, urmând ca acestea să fie semnate cu ocazia ceremoniei de beatificare. După momentul de celebrare publică, în care Pontiful Roman va semna decretul, Episcopii vor putea fi numiți cu titlul de «fericiți martiri» în Biserica Catolică. Cauza este unică pentru toți, prin urmare se va fixa în calendarul liturgic o singură zi de sărbătoare pentru cei șapte Episcopi.”

S-a precizat, în continuare, că „în cadrul procesului de beatificare sunt două trepte, prima treaptă îi ridică la nivelul de fericiți, următoarea treaptă este o treaptă individuală: în clipa în care se demonstrează existența unui miracol care se întâmplă prin rugăciunile adresate unui fericit martir, el va fi canonizat și declarat Sfânt al Bisericii, cu o zi separată de celebrare în calendar”. A urmat un istoric al cauzei: „Procesul a fost inițiat printr-un studiu început în 1994 și care a trecut prin diferite faze: mai întâi s-a desfășurat o fază la nivel local, eparhial sau diecezan, în care s-au strâns dovezile existente pe plan local, s-au cercetat arhive, s-au studiat lucrările, corespondența Episcopilor, scrierile publice (de ex., în cazul Episcopului Ioan Suciu, manuale de cateheză, dogmatică, ș.a.), apoi, toate acestea au fost inspectate de către o comisie de teologi. Documentația pusă împreună a fost dusă în continuare la Roma, spre a doua fază, faza romană, pentru care a fost numit ca postulator (coordonator general), pr. Vasile Man, după ce timp de șase luni a urmat un curs specializat.”

„Inspectându-se cauza Episcopilor noștri, s-a constatat că sunt necesare și alte cercetări. Ele au fost realizate pe plan local de către Comisia istorică și Comisia teologică, după care a urmat reîntoarcerea cauzei la Roma și sintetizarea datelor, etapă în care toate textele documentelor, scrierilor, au fost traduse în limba italiană. Rezultatul acestei sinteze îl constituie cele două volume cu numele: Positio super Martyrio. Apariția acestor volume, care cuprind date biografice și documente din viața Episcopilor, a deschis faza tribunalului roman al Congregației Cauzelor Sfinților de la Roma. Scopul procesului de beatificare este de a demonstra că acești Episcopi nu s-au opus cu nimic torturilor fizice, psihice, la care au fost supuși, nu s-au împotrivit, nu au făcut nici o opoziție în scris, sau verbală, față de aceia care îi torturau. Mai mult, în timpul detenției, la toate întrebările referitoare la credință ei au rămas perseverenți în credința lor. Spre exemplu, Cardinalul Iuliu Hossu, în clipa în care i se propune să treacă la o altă confesiune, răspunde simplu: «Nu pot. Credința noastră este viața noastră!». În baza acestor documente, se răspunde la trăirea eroică a virtuților credinței, speranței și iubirii (motivul pentru care sunt propuși pentru a fi fericiți). Pe lângă aceasta este și virtutea carității, faptul că nu au răspuns răului cu rău.”

„În clipa în care documentele au fost adunate, volumele Positio au fost verificate și au intrat în discuție în tribunal. După discutarea acestor volume, membrii tribunalului au transmis observațiile lor către nouă teologi, care, independent unul de celălalt, trebuiau să judece dacă într-adevăr, metodologic, această cauză este bine întocmită. Voturile date de cei nouă teologi au fost cuprinse de asemenea într-un volum, a cărei concluzie, de doar câteva rânduri, este următoarea: «la încheierea dezbaterii, toți consultorii teologi au exprimat un vot afirmativ, 9 din 9, pentru fiecare dintre slujitorii lui Dumnezeu propuși. Este de dorit ca cei șapte slujitori ai lui Dumnezeu să poată fi declarați fericiți, dacă astfel va fi pe placul Sfântului Părinte și martiri pentru Cristos» (Cetatea Vaticanului, 8 ianuarie 2019). Volumele au fost apoi duse la Consiliul Cardinalilor pentru a fi din nou verificate și s-a primit un răspuns pozitiv la începutul lunii martie 2019. A urmat, astfel, la 19 martie 2019, întâlnirea cu Sfântul Părinte a Prefectului Congregației Cauzelor Sfinților, care a arătat că documentele au trecut cu bine de verificările necesare și decretul se poate publica în vederea semnării lui publice. Decretul este semnat de către Sfântul Părinte, în general, atunci când se celebrează beatificarea (a cărei dată încă nu s-a stabilit).”

PS Florentin a menționat că la ultima întâlnire la Episcopilor din România cu Sfântul Părinte, în cadrul vizitei ad limina din noiembrie 2018, Sfântul Părinte Francisc a răspuns la întrebarea pusă de Episcopi: «dacă procesul de beatificare se va încheia până la vizita proiectată în România, sunteți de acord să celebrați această beatificare cu acea ocazie a vizitei în România?». Și răspunsul a fost afirmativ. Așadar, există șanse mari ca această beatificare să fie celebrată în cadrul vizitei pastorale în România a Sfântului Părinte, Papa Francisc.” Au urmat lămuriri cu privire la relicvele celor șapte Episcopi care vor fi prezentate Sfântului Părinte cu ocazia beatificării: „cu voia bunului Dumnezeu, vor fi relicve doar de la trei din cei șapte Episcopi și anume cei care au fost înhumați în cimitirul Bellu catolic din capitală, în ordinea deshumării: Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu”. Preasfinția Sa a adăugat: „deshumările, toate trei sunt făcute”.

„După momentul beatificării”, a continuat, „dorim să așezăm aceste relicve, în cazul Eparhiei noastre, în bisericile care vor fi sfințite (în masa altarului), în prezent există 15 biserici în construcție, dintre care trei vor fi sfințite în acest an”. Referindu-se în mod particular la Episcopul Iuliu Hossu, PS Florentin a spus: „Episcopul Iuliu Hossu este important pentru noi, dat fiind faptul că a fost Episcopul Eparhiei de Gherla, apoi de Cluj-Gherla. Din relicvele sale o parte vor rămâne la București, dar intenția noastră este ca ele să fie depuse și acolo unde a păstorit: la Gherla, unde a fost primul sediu episcopal, din 1853 până în 1930, și la Cluj-Napoca, unde Episcopul Hossu a avut sediul episcopal, din 1930 până în 1948.” O altă mențiune: „Vom depune aceste relicve, atât la Catedrala episcopală Schimbarea la Față, cât și la Catedrala nouă, aflată în construcție în Piața Cipariu (nn. care va fi dedicată Martirilor și mărturisitorilor sec. al XX-lea). Pentru ca aceste relicve să poată fi puse la dispoziția credincioșilor spre venerare, se vor face racle care vor conține relicve de gradul întâi (spre ex. bucăți de os), sau alte relicve.”

Modul de a acționa în ceea ce privește relicvele este foarte bine reglementat în instrucțiunile Congregației Cauzelor Sfinților. După încheierea procesului de beatificare toate relicvele se pun în casete închise, sigilate, care vor putea fi utilizate – așezate în altare, sau puse la dispoziția credincioșilor spre venerare -, doar cu aprobarea Congregației.

Răspunzând unei observații a jurnaliștilor, Preasfinția Sa a menționat: „trei Episcopi romano-catolici au fost deja declarați fericiți: Szilárd Bogdanffi, János Scheffler și Anton Durcovici, alături de care se află și monseniorul Vladimir Ghika. Dacă ne referim la Episcopi ai Bisericii Ortodoxe și în această Biserică a existat un fenomen de împotrivire față de regimul comunist, dar, dacă întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe s-ar fi opus Guvernului Groza, după 1948, așa cum Episcopul Ioan Suciu, de la amvon, chema Biserică Ortodoxă să se unească în această luptă, situația ar fi fost alta. Cum nu a existat o opoziție în bloc, cei care s-au opus au fost cu mai mare ușurință îndepărtați. În cazul Bisericii Greco-Catolice, toți Episcopi au reacționat în bloc deși, s-a încercat fără a se reuși, separarea și convingerea lor să își abandoneze credința.” A fost abordat și subiectul unității: „la fel ca în 1948 și mai înainte de acest an, Biserica noastră luptă pentru unitate. Dar, în primul rând trebuie cu toții să credem în idealul unității, să nu pornim de la a afirma că «unitatea este o erezie». Trebuie să credem în acest ideal, al unității”.

S-a menționat că există și alte cauze de beatificare în curs în Biserica Greco-Catolică din România, „de exemplu, cauza călugărului bazilian Leon Manu, sau cauza fratelui Mihai, care se află în faza eparhială de studiu. De asemenea, ar putea fi deschise cauze de beatificare și pentru foarte multe persoane laice, călugări, călugărițe din Biserica noastră.” În încheiere, PS Florentin a afirmat: „Este o cinste pentru poporul nostru și o bucurie să avem acești șapte fericiți și intercesori, mijlocitori pentru noi. Ne rugăm ca ei să fie și pentru generațiile de azi, pentru tinerii noștri, un exemplu de eroism, de perseverență în credință în pofida dificultăților. Ca Episcopi ei se bucurau de toate onorurile înainte de arestare, dar după momentul arestării au fost numiți «bandiți», nu mai aveau nume ci aveau numere și erau tratați ca atare. Prin urmare, această trecere a lor din libertate în detenție este o asceză foarte puternică care se bazează pe credință și iubire.”

„Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a dat o definiție foarte frumoasă martiriului: martirul «se bazează pe o iubire atât de puternică față de Dumnezeu încât este gata să își ofere propria viață pentru această iubire». Episcopii noștri nu au renunțat la iubirea pentru Dumnezeu nici chiar la sfârșitul vieții. Cardinalul Iuliu Hossu, fiind în domiciliu obligatoriu la Căldărușani, nu a acceptat invitația Papei de a merge la Roma la aflarea veștii că a primit titlul de Cardinal. A spus: «rămân aici cu turma mea». De asemenea la începutul detenției, când a fost ridicat noaptea din casa fratelui său și dus la Ministerul de Interne, Episcopul Hossu s-a așezat în genunchi și a spus: «Doamne, îți mulțumesc pentru că m-ai considerat vrednic să sufăr pentru Tine». Așadar, de la început a existat conștiința că «eu sunt aici pentru Tine». Ulterior, Sfântul Ioan Paul al II-lea în scrisoarea sa cu ocazia Tricentenarului Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, caracterizează martirii acestei Biserici – pe care o numește «a mărturisitorilor și martirilor» -, spunând că «ei sunt martiri pentru unitate», aici această expresie însemnând: «martir pentru unitatea cu Biserica Romei», precum și, «martir pentru a realiza unitatea între români».”