Intervenție a Episcopului auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș la Gala nr. 245 – „Medicină, Artă, Cultură”
„Anul Cardinal Iuliu Hossu în Europa” a constituit tema conferințelor ținute de Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla și de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, cu ocazia celei de-a 245-a Gale „Medicină, Artă, Cultură”, miercuri 28 ianuarie 2026, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Palatul Reduta, Cluj-Napoca. Cei doi Ierarhi au participat la eveniment ca invitați ai Acad. prof. dr. Nicolae Hâncu. Programul a fost deschis prin intervenția Preafericirii Sale Claudiu care l-a înfățișat, în fața celor prezenți, pe Episcopul și Cardinalul Iuliu Hossu – „Profetul”, adică cel care primește și transmite peste generații cuvântul lui Dumnezeu, perspectiva lui Dumnezeu (v. aici).
În continuare, Preasfinția Sa Cristian a prezentat o caracteristică a vieții și personalității Episcopului Iuliu Hossu: Chemarea la unitatea trăită în lumina credinței. A evidențiat felul în care, prin credința sa, Fericitul cardinal Iuliu Hossu se numără între acei oameni care de-a lungul istoriei și-au dat viața pentru Cristos. Fericitul Iuliu Hossu, cel dintâi cardinal al românilor, a fost descris drept o personalitate marcantă a secolului al XX-lea care și în prezent „ne interpelează conștiințele și ne spune că dacă suntem uniți cu Dumnezeu și ne trăim credința cu fidelitate, binele va triumfa în fața răului, indiferent de intensitatea și de amplitudinea acestuia”. Ierarhul l-a portretizat pe Episcopul Iuliu Hossu, despre care a zis că este, „întâi de toate un om al credinței, mort pentru fidelitatea sa față de Cristos și față de Sfântul Părinte Papa”. A remarcat: „Fiecare atitudine și fiecare cuvânt pe care le citim în Memoriile lui poartă durerea catacombelor și bucuria mărturisirii, tăcerea temnițelor și freamătul slujbelor celebrate în ascuns, curajul părinților și speranța copiilor crescuți în clandestinitate. Iar Biserica lui Iuliu Hossu continuă astăzi misiunea Lui: «Credința noastră este viața noastră»”. L-a arătat ca parte a „familiei universale a marilor martiri creștini, servitori fideli care s-au jertfit pentru a salva viața celorlalți, dar și pentru a păstra odorul credinței”, alături de nume a căror rezonanță trimite la tot atâtea povești ale unor vieți oferite pentru Cristos: Sfântul Thomas Becket (m. 1170), Charles de Foucauld (m. 1916), cei șapte călugări terapiști – Martirii de la Tibhirine, Algeria (1996), sau, mai recent, Pr. Jacques Hamel, ucis în parohia sa din Saint-Etienne-du-Rouvray, în timpul Sfintei Liturghii (2016).
Preasfinția Sa Cristian a surprins etapele formării umane și preoțești, și apoi, partea de martiriu a Episcopului Iuliu Hossu. A enumerat „clasele primare urmate la Milaș, în satul său natal, Gimnaziul Săsesc la Reghin, Școala Confesională Maghiară, la Târgu Mureș”. Apoi, a privit la perioada în care „a devenit alumn al vestitelor Școli ale Blajului”, unde a învățat „ce înseamnă a trăi în pace alături de ceilalți”, dar a învățat mai ales cât este de important să îi privești pe cei diferiți de tine ca pe frații tăi cu adevărat. Să îi îmbrățișezi și, așa cum spunea Preafericitul Claudiu, să îți pui în pericol viața și Biserica pentru a-i ajuta, așa cum a făcut-o el, salvând numeroși evrei în timpul Holocaustului”. S-a oprit la perioada studiilor tânărului Iuliu Hossu la Roma, unde „Colegiul de Propaganda Fide i-a modelat viziunea asupra credinței și asupra lumii”, l-a ajutat „să înțeleagă atât misiunea universală, cât și cea misionară „a Bisericii sale unite pe pământul românesc”. Iar Cetatea Eternă a fost „spațiul sacru în care el și ceilalți tineri români, viitori martiri – Vasile Aftenie, la Tit Liviu Chinezu și la Ioan Suciu -, și-au înțeles pe deplin chemarea” – fapt care „s-a văzut în clipa încercării când cu toții au preferat să fie uciși decât să se lepede de Sfântul Părinte Papa”. A evocat în continuare partea de martiriu a vieții Episcopului Hossu, mai întâi cu acțiunile de rezistență în fața presiunilor autorităților comuniste, și apoi, după ce și-a păstrat fermă credința în îndelungata perioadă de detenție, momentul morții sale „la spitalul Colentina din București, în 28 mai 1970”, înmormântarea, rapidă, „a doua zi, la Cimitirul Bellu Catolic din Capitală”, și faptul că, recent, „la 7 martie 2019, a avut loc procedura de deshumare a osemintelor sale. O parte au rămas acolo, în același mormânt, cealaltă parte fiind transferată în Eparhia sa de Cluj-Gherla”.
Preasfinția Sa Cristian a afirmat: „Credința este cea care l-a călăuzit mai ales în momentele de suferință și de încercare, făcându-l să reziste neclintit în fața ispitelor și compromisurilor. Înfruntând curajos primejdiile, spunea celor care încercau să-i răpună spiritul: «Ați pătruns într-un domeniu pe care nu-l puteți stăpâni. Sufletul fiecărui credincios este o cetate de necucerit, unde nu poate intra nimeni decât Dumnezeu și acela căruia credinciosul îi deschide sufletul»”. Viața Cardinalului Hossu a fost, așadar, „o existență încununată prin martiriu, prin vărsarea sângelui in odium fidei [din ură față de credință], lăsându-ne drept învățătură că, pentru a păstra și a transmite credința, trebuie să luptăm. Moștenirea lăsată Bisericii este acest odor: lupta sa neîntreruptă pentru dreptate și adevăr, pentru bine și lumină. «Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă, duceți-o până la capăt»”. A evocat scene din timpul vieții sale care ilustrau vocația la unitate a Episcopului Hossu: „bunele relații pe care le-a avut cu episcopii ortodocși Nicolae Ivan și Nicolae Colan, de la Cluj, întemeiate pe respect reciproc și pe dragoste frățească, prin solidaritate în fața nedreptății. Nobil exemplu este îndemnul pe care l-a adresat credincioșilor de a participa la slujbele din Catedrala ortodoxă. Emoționantă este, de asemenea, forța creștină și umană a relațiilor dintre Iuliu Hossu și Episcopul reformat maghiar, János Vásárhelyi, cu care, atât în momentul intrării Transilvaniei de Nord sub autoritatea maghiară a dictaturii hortiste, cât și după revenirea autorităților române, se îndemnau reciproc: «Frate, între noi nu s-a schimbat nimic». La fel, este impresionantă solidaritatea Episcopului Iuliu Hossu cu evreii, angajamentul personal în salvarea multora dintre ei de la deportare în lagărele de exterminare, ilustrând o sublimă înfrățire universală”.
A enumerat, în cele ce au urmat, gesturi prin care urmașii Sfântului Petru, Capii Bisericii din timpul vieții Episcopului Iuliu Hossu și de după plecarea sa la Cer, l-au prețuit și onorat, l-au oferit lumii ca exemplu. Acestea au fost încununate prin Beatificarea de la Blaj, din 2 iunie 2019. Mai apoi, „însuși Garantul unității Bisericii, urmașul Sfântului Petru, i-a acordat Cardinalului Hossu, pe 2 iunie 2025, poate cea mai înaltă onoare care a fost atribuită vreodată unui român de către Sfântul Scaun: un act comemorativ în cea mai faimoasă capelă din lume, Capela Sixtină. Sub privirea Dreptului judecător a lui Michelangelo, în armonia preludiului în mi major a lui Bach și a nemuritoarei Balade a lui Ciprian Porumbescu, Sfântul Părinte, Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe toți oamenii să-l considere pe Iuliu Hossu un simbol universal: «Motoul vieții sale să devină motoul fiecăruia dintre noi»”. Lumina Fericitului cardinal Iuliu Hossu s-a răspândit tot mai mult, de-a lungul timpului până azi, culminând cu celebrările ce i-au fost dedicate în anul 2025, în Europa și în lume.
Preasfinția Sa Cristian a încheiat reiterând chemarea Episcopului Iuliu Hossu, calea spre unitate: „să-I acordăm întâietate lui Cristos. El este Cel care ne unește, să-L recunoaștem ca fiind adevăratul nostru Domn”. A citat apoi din „moștenirea sa” – „adevărat testament spiritual, mărturie vie a credinței și a jertfei sale: «Luați dară, dragii mei, acest cuvânt drept testament al meu, în care vă las ceea ce am mai scump: dragostea mea pentru voi toți, pentru scumpii fiii voștri, pentru urmașii lor fără număr. Al vostru am fost, al vostru sunt, al vostru rămân până la sfârșitul vieții mele. Primiți în dar de la mine acest bun pe care vi-l las: dragostea sufletului meu întreagă»”.
