Într-o atmosferă familială, Preasfințitul Virgil însoțit de Eugen Ivuț, secretarul episcopal, dar și președintele asociației, pr. Olimpiu Todorean, directorul executiv al organizației, Adela Popa-Ghițulescu, și voluntarii Claudiu Boda, Andrei Horgoș și Sebastian Sîrb, au oferit bucurie și emoție beneficiarilor prezenți pe care i-au servit cu salată boeuf, supă de tăieței, piure cu cârnați, câte o felie de cozonac, dar și câte un pahar cu vin și o cafea. Am fost colindați de două beneficiare ale cantinei care au primit, apoi, cu emoție, aplauzele tuturor celor prezenți.
Dacă la intrarea în sala de mese, beneficiarii au văzut pe masă câte două clementine și câte două bomboane de pom, la plecarea din sala de mese, fiecare dintre ei a primit câte un pachet cu articole de îmbrăcăminte (ciorapi, indispensabili, mănuși, căciuli) care au fost achiziționate din cuantumul subvenției acordate de Direcția de Asistență Socială Oradea.
Cu speranța că am reușit să aducem puțină mângâiere persoanelor vulnerabile care ne trec pragul zi de zi, urăm beneficiarilor noștri “Sărbători binecuvântate!” și un an nou mai blând!
Teodora BODA
Asistent social specialist
Sursa: egco.ro