În zilele 30-31 octombrie 2020, s-a desfășurat, la biserica Bunavestire din Baia Mare, simpozionul „Arestarea Episcopilor – de la martiriu la fericire”, ediția a XVI – a.

Lucrările au fost deschise prin celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești de către Preasfințitul Vasile, vineri, 30 octombrie 2020. În cadrul celebrării, Preasfințitul a invitat la speranță, luând exemplul martirilor Bisericii Greco-Catolice care iată, sunt acum fericiți.

Sâmbătă, 31 octombrie, conferințele s-au desfășurat în mediul online și au debutat cu salutul doamnei Janeta Ciocan, președinte al Asociației Generale a Românilor Uniți Greco-Catolici din Eparhia de Maramureș. Au salutat evenimentul părintele Florin Marusciac, coordonator spiritual al asociației AGRU Eparhial și domnul Diaconu Călin, din partea AGRU național.

În cadrul conferințelor, dr. Dr. Viorel Rusu, director al Muzeului de Istorie și Arheologie din Baia Mare, a vorbit despre Episcopul Alexandru Rusu și relația sa cu monarhii României (1930-1947). Demn de precizat este modul în care Carol al II-le a salutat înființarea Eparhiei de Maramureș, în 1930 și modul în care l-a caracterizat pe Preasfințitul Alexandru. Regele considera că „venirea în această regiune a unui Episcop așa de bine pregătit din punctul de vedere al culturii trebuie să fie un sprijin atât pentru populație, cât și pentru cei care reprezintă autoritatea. Carol al II-lea considera că misiunea de pace, de luminare și de îndrumare va fi îndeplinită cu toată grija de către primul Episcop al Maramureșului”. „Legătura care s-a creat între cele două personalități a fost una specială și a trecut proba timpului”, iar Carol al II-lea s-a implicat personal în proiectele noii Eparhii, explică dr. Viorel Rusu. Domnul director a prezentat documente prin care Episcopul Rusu îi mulțumea regelui pentru implicarea concretă în derularea unor inițiative, precum obținerea de finanțare pentru noi posturi clericislor angajați la catedrala eparhială. După abdicarea regelui Carol al II-lea și urcarea pe tron a regelui Mihai, în septembrie 1940, Episcopul Alexandru Rusu a continuat să-și declare, prin mesaje de felicitare transmise cu diferite ocazii, devotamentul și susținerea pentru rege, până la abdicarea forțată a acestuia, în 1947.

Domnul dr. Silviu Sana (Biblioteca Județeană Oradea) a prezentat conferința „Aspecte privind istoria bisericii Greco-catolice din România în timpul pontificatului Sfântului Ioan Paul al II-lea (1978-2005)”. A explicat grija pe care Papa a avut-o față de Biserica noastră, grijă care s-a manifestat prin încercarea Papei, pe cale diplomatică, de a relua relațiile cu Guvernul Român și a cere recunoașterea grupurilor de greco-catolici care au rămas activi.

Pr. dr. Ioan Tîmbuș a vorbit despre călugărul bazilitan Leon Man – Un caz de „siguranță națională”. „Unul dintre momentele cheie ale vieții părintelui Leon Man îl reprezintă desigur rezistența anticomunistă și perioada de detenție. În 1948 scapă de arestare pentru că fuge și se ascunde. Până în 1953, Securitatea nu reușește să pună mâna pe dânsul, deși mobilizase un întreg arsenal de urmărire pornind de la agenți, de la ofițeri de poliție și persoane apropiate anturajului părintelui. Este arestat în 22 septembrie 1953, la Ploiești și condamnat în 16 februarie 1955 la 1 an și 4 luni de detenție pentru instigare. A doua arestare are loc pe 14 august 1956, acuzat fiind de legăturile cu tot ce însemna rezistența Bisericii Greco-Catolice. Părintele Leon s-a implicat în tot ce a însemnat reorganizarea rezistenței Bisericii Greco-Catolice… Pentru acest lucru, a fost condamnat la 9 ani de închisoare, la care s-au adăugat 2 ani de închisoare corecțională”. În perioada de libertate a Bisericii, Leon Man este fondatorul mai multor reviste, a publicat o serie de lucrări omiletice, „Predici Mariane”, apărută în 1928 la Satu Mare și altele, o serie de predici publicate în revista „Cuvântul Adevărului”.. Moare în anul 1958 la închisoarea din Gherla.

„Am ales acest subiect pentru că eu consider că memoria celor care au murit martiri în închisorile comuniste trebuie cunoscută mai ales de către generațiile tinere”, a afirmat pr. Tîmbuș. Pe 13 martie 2018, s-a deschis, la Cluj, procesul de beatificare și canonizare, în faza eparhială, a Servului lui Dumnezeu Ierom. Leon Iulian Manu OSBM.

Prărintele dr. Cristian Langa (Eparhia de Cluj-Gherla) a prezentat conferința cu tema „Prilejul de prigoană e o nouă aureolă pentru Biserica Unită din România” (PS Suciu) – Martiriul individual și eclezial: exigențe și moștenire. Părintele a explicat toate elementele pe care trebuie să le conțină un dosar pentru ca o persoană să fie declarată martir și anume: să fie demonstrată ura față de credință a persecutorului, să fie demonstrat comportamentul adecvat al persoanei înainte și în timpul torturii și să fie demonstartă moartea sa din cauza persecuției.

Pentru a defini martirii, părintele a adus în lumină cuvintele Papei Benedict al XVI-lea rostite în anul 2008 în Bazilica „Sfântul Bartolomeu” din Roma, în cadrul pelerinajului organizat în memoria martirilor secolului al XX-lea: „martirii au continuat să servească Biserica, în pofida amenințărilor și intimidărilor… și-au oferit viața lui Hristos”.

Revenind la exemplul martirilor Bisericii noastre și la aureola pe care ei au dat-o Bisericii, părintele Langa a concluzionat: „Deasupra noastră această aureolă nu poate sta fără ca ea să se spijine pe ceva… Pe ce se sprijină ea la noi? Ce facem noi cu moștenirea martiriului, care a dat aureolă Bisericii? Ne putem bucura și mândri, desigur. Dar ea nu poate dăinui dacă se întrerupe la noi, dacă o vedem doar ca suspendată. Ea trebuie să fie ancorată în noi. Cea care ni se cere nouă astăzi este mărturia scutită de persecuție… În tezaurul și aureola martiriului se poate rămâne doar cu propriul aport, nu doar consumând cele lăsate moștenire, ci producând astăzi mărturie peste obstacole și frici. Fără Hristos nu putem trăi!”, a afirmat pr. dr. Cristian Langa.

Simpozionul a fost moderat de profesorul Lucian Miclăuș. Acest eveniment este organizat anual de către asociația AGRU a Eparhiei de Maramureș, Filiala Baia Mare III.

Biroul eparhial de presă

Știre preluată de pe: episcopiamm.ro