Muzica și-a întins aripile peste întregul oraș, oferind încă o celebrare a artei și a sunetului…” la cea de a patra ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, desfășurat pe 28 august a.c., în Piața Unirii din Oradea. Organizat de Episcopia Greco-Catolică Oradea în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Visit Oradea, Pop Simfonic la Catedrală 2024 a adus în Piața Unirii aproape 3000 de spectatori, care s-au bucurat de un spectacol inovator, desfășurat sub amprenta talentatului muzician, compozitor și dirijor Andrei Tudor, împreună cu Asociația „Enjoy Music”. În public s-au aflat Preasfințiile lor Virgil Bercea și László Böcskei, episcopi de Oradea, reprezentanți ai instituțiilor administrative și culturale locale, dar și invitați speciali din străinătate precum: doamna Esther Flocco, președintele Asociației Naționale a Profesorilor Catolici din Italia, și domnul Bruno Fraraccio, consilier al Primăriei orașului Termoli din Italia.

Spectacolul prezentat de Teodora Moga, a fost deschis de un moment de excepție sub bagheta maestrului Andrei Tudor, prin care Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea a introdus publicul în universul muzicii simfonice într-o manieră unică. A dat tonul unei seri unde arta și muzica s-au îmbinat perfect pentru a crea o atmosferă sublimă, acompaniată de artiști precum: Marcel Pavel, Luminița Anghel, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan, Viktória Cormos, Sara Mihali, Natalia Bendre, Cristina Pantea și Rebeca Moje. Pop Simfonic la Catedrală a beneficiat de acompaniamentul extraordinar al Orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea și al Corului, care prin măiestria lor au adus un plus de rafinament fiecărui moment muzical. Alături de ei s-au aflat grupurile Enjoy Music și Emi Ocoș Band, contribuind cu energie și stil pentru un spectacol complet, plin de emoție și eleganță. Melodii precum „Ave Maria” (Sara Mihali) „You Raise Me Up”, „Caruso” (Marcel Pavel), „Rostul vieții”, „A million stars” (Luminița Anghel), „Kiss from a Rose”, „Acasă” (Ovidiu Lazăr), „Un actor grăbit” (Roxana Mureșan), „The Final Countdown” (Natalia Bendre) au fost intercalate de piese de operă susținute de Viktória Cormos și melodii interpretate de artiștii consacrați împreună cu tinerele talente Natalia Bendre, Rebeca Moje și Cristina Pantea („Je t’aime”, „Let me try”).

Doamne, ce oraș frumos aveți! «Mica Vienă», așa numesc eu Oradea”, a spus artistul mult iubit de orădeni Marcel Pavel, care a interpretat de asemenea celebra piesă „Frumoasa Mea” și un colaj de hituri românești, alături de Ovidiu Lazăr. Momente de neuitat au fost și piesele cântate împreună de artiști și public precum  „Oh, sole mio!” sau „Sarà perchè ti amo”, care a încheiat seara memorabilă de vară.

Un public minunat, selectiv, un public pretențios care nu face altceva decât să aleagă muzica de calitate și pentru aceasta mă bucur. La Oradea se respiră un aer rafinat, iar oamenii au răbdare să te asculte. Tumultul social ne face pe toți să ne implicăm prea mult în cotidian și nu știm să ieșim din acest impas. Trebuie puțină liniște sufletească, iubire, dragoste, respect – pe care eu le-am simțit aici la Oradea.” – a mai spus artistul Marcel Pavel într-un interviu pentru Biroul de Presă EGCO, mulțumind Orchestrei și Corului Filarmonicii de Stat Oradea, gazdelor și organizatorilor,  cu speranța să ne vedem „nu peste 25 de ani, ci în fiecare zi și în fiecare an, până la 50 de ani de acum înaine.”

Întrebat ce a avut această ediție diferit de cele anterioare, maestrul Andrei Tudor care a creat conceptul „Pop Simfonic la Catedrală”, a subliniat că nu își dorește să aibă nimic diferit, ci ca acest tip de spectacole „să rămână la fel de frumoase și să construim împreună acest eveniment ca să ajungă la a X-a ediție, de exemplu. Sunt foarte bucuros că a ajuns la a IV-a ediție, sunt foarte bucuros că a început la inițiativa pr. Paul Popa și a lui Ovidiu Lazăr, împreună cu mine. Am gândit un eveniment care trebuia să se întâmple în pandemie. De atunci, de patru ediții, de patru ani suntem la dumneavoastră la Oradea unde încep să mă simt chiar foarte bine.” Gândindu-l inițial pentru Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, unde a avut loc în primii ani, maestrul Andrei Tudor a mai spus că își dorește pe viitor „ca una dintre ediții să revină în Catedrală, pentru că a fost o atmosferă de neegalatVeneam atunci, în 2020, după o perioadă în care nu aveam public, cântam fiecare separat și era foarte apăsătoare… În perioada pandemiei am reușit un concert cu o Biserică plină, ceea ce a fost fabulos pentru noi și iată că astăzi avem atât de mulți ascultători! Mă simt atât de acasă la Oradea, încât de multe ori nu aș vrea să plec de aici.”

O relație de prietenie și de colaborare profesională foarte apropiată cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea și familia Enjoy Music a fost cea descrisă la final de cântăreața Luminița Anghel, care și-a manifestat aprecierea pentru talentele muzicale pe care le formează în ultimii patru ani aici prin Enjoy Music, „modestia și profesionalismul muzicienilor din Filarmonica de Stat Oradea pe care îi iubim. Iubim muzica, iubim ceea ce facem. Suntem o familie!”, a spus artista.

Despre ospitalitate și fraternitate au vorbit oaspeții speciali din Italia, care au descris seara ca  fiind un eveniment foarte frumos pe care îl consideră drept „un concert excelent!”, cu interpretări foarte bune, inclusiv în limba italiană. „Cunoscutul cântec «O Sole mio» ne-a umplut sufletul de emoții”, ne-a mărturisit Bruno Fraraccio, care a propus în calitate de consilier local Primăriei Termoli o înfrățire între orașul italian și Municipiul Oradea. La aceasta a contribuit și relația construită în ultimii ani între profesorii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea cu Asociația Italiană a Profesorilor Catolici.

Muzica este o legătură care creează inter-conexiune universală, este o disciplină transversală care unește. Muzica unește, creează punți”, a subliniat la rândul ei prof. Esther Flocco, care s-a simțit onorată să ia parte la acest spectacol în care artiștii au fost „unul mai bun ca celălalt” demonstrând încă o dată că prietenia dintre noi se creează de-a lungul timpului dacă punem în practică valorile comune în care credem.

O seară senină, frumoasă de august care a creat comuniune” așa cum mărturisește și preotul Giuseppe Oddone, îndrumător spiritual al Asociației Italiene a Profesorilor Catolici, care a fost impresionat de modul în care Biserica a colaborat cu instituțiile locale din Oradea pentru a dărui comunității un moment  paradisiac pentru că „muzica transmite un sens de bucurie profundă care te cuprinde, prin auz, văz, simțire și îți dăruiește un sens de plinătate...” (Cf. Dante Alighieri).

Pentru toate acestea, se cuvin a fi aduse mulțumiri artiștilor deosebiți, organizatorilor, partenerilor și sponsorilor, doamnei Carmen Rus, manager al Filarmonicii de Stat Oradea, Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea pentru „frumusețea artei pe care o are în suflet și se reflectă în tot ceea ce face”, pr. Mihai Vătămănelu, vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea pentru toată susținerea și încrederea acordată, secretarului episcopal ipod. Eugen Ivuț, pentru coordonarea tuturor detaliilor, Asociației Enjoy Music prin pr. Paul Popa și Ovidiu Lazăr, dar mai ales publicului minunat din Oradea care s-a bucurat de Pop Simfonic la Catedrală 2024, invitat de asemenea să participe la Festivalul Enjoy Music 2024, care se va desfășura în perioada 29-31 august în Băile Felix! Mai multe detalii, găsiți aici.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi


Sursa: egco.ro