În duminica a VI-a a Paștilor numită și  „A orbului din naștere”, în sărbătoarea „Sfințiilor Împărați Constantin și Elena”, un grup de credincioși din Eparhia greco-catolică de Oradea au participat la pelerinajul anual organizat la Sanctuarul din Máriapócs, Ungaria. De aproape un deceniu, cu ocazia zilei bolnavului,  în fiecare lună mai dedicată Maicii Domnului, doamna Florica Omilescu însoțește grupuri de pelerini dornici să se roage în această biserică greco-catolică atât de renumită în Europa. Acest loc de pelerinaj găzduiește o copie a icoanei Maicii Domnului Înlăcrimate. Icoana originală, din secolul al XVII-lea, se păstrează  în Catedrala Sfântul Ștefan din Viena. Credincioșii au fost însoțiți în acest pelerinaj de părintele Valer Părău – protopop de Zalău și de părintele Mirel-Mihai Demian – paroh în Oradea.  Sfânta Liturghie a fost celebrată, în limba română, la bisericuța de lemn din apropierea Sanctuarului.Totodată, pelerinii au avut posibilitatea  să participe la Sfânta Liturghie în limba maghiară și la Taina Sfântului Maslul celebrate de către ÎPS Péter Fülöp Kocsis împreună cu un sobor de preoți. Cei prezenți au fost unși cu ulei binecuvântat, de  însuși Arhiepiscopul și Mitropolitul greco-catolic de Hajdúdorog.

Credincioșii au servit împreună masa de prânz la cantină, au vizitat muzeul mănăstirii, Sanctuarul, au trecut prin fața icoanei făcătoare de minuni din biserica Sanctuarului unde fiecare pelerin și-a lăsat ruga. Pe parcursul pelerinajului au răsunat cântece mariane, s-a recitat rozarul de mărire, rozarul divinei îndurări, rugăciuni de călătorie, rugăciuni de mulțumire, Paraclisul Maicii Domnului și alte devoțiuni. A fost o zi plină de haruri, pelerinii s-au întors acasă încărcați spiritual convinși fiind că le vor fi ascultate rugăciunile și cererile adresate Domnului  Isus prin mijlocirea Maicii Sale.

Elena-Daniela Demian


Sursa: egco.ro