În cadrul “Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor” (18-25 ianuarie), pe lângă celebrări la nivel parohial pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, la nivel eparhial s-a desfășurat și în acest an, sub coordonarea pr. Daniel Avram, consilier mass-media și cu ecumenismul, o Seară de rugăciune ecumenică, vineri, 24 ianuarie 2020, în Capela “Sfântul Iosif” din incinta Catedralei în construcție din Piața Cipariu f.n., Cluj-Napoca.

Au răspuns invitației Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, de a lua parte la întâlnire, reprezentanți ai unor culte și confesiuni creștine, care au și rostit câte o meditație și un mesaj care a reflectat în moduri diferite aceeași realitate, a credinței. Au participat credincioși greco-catolici și de alte confesiuni, s-a remarcat prezența numeroasă și rugătoare a persoanelor consacrate: surori ale Congregației Maicii Domnului cu Maica Teodorina, superioară generală, surori ale Ordinului “Sfântului Vasile cel Mare” cu Maica Veridiana, superioară provincială, părinți și frați Bazilieni, părinți și frați din Ordinul “Societatea lui Isus”, preoți clujeni cu pr. Călin Bot, vicar general (și Episcop ales și numit), preoți vicari și consilieri eparhiali.

Episcopul eparhial, preoții și invitații speciali au intrat în capelă în procesiune, purtând lumânări aprinse pe care le-au așezat în fața altarului, unde, la loc de cinste, se afla Cartea cărților, mesajul lui Dumnezeu pentru toți, Sfânta Scriptură. Rugăciunea, la care un aport mare și-au adus studenții Seminarului eparhial “Sf. Ioan Evanghelistul”, a început cu rânduiala Orei a noua după care fiecare invitat și, la final, gazda întâlnirii, PS Florentin, au vorbit pe marginea temei din acest an a Octavei (propusă de către Bisericile creștine din Malta și Gozo): Providența divină, cu motoul: “Ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită” (Fapte 28,20).

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului a fost reprezentată de pr. Benedict Vesa care a pornit de la doi termeni, ce se presupun unul pe celălalt: xeniteia (gr. Xenos – cel străin) și philoxenia, (iubirea de străini), care, “ambele vorbesc despre istoria omului împreună cu Dumnezeu”. Părintele s-a referit apoi la omul creat de Dumnezeu, care “s-a bucurat de ospitalitatea lui Dumnezeu”, dar, păcătuind, “și-a ales calea străinului”, a ales pribegia în străinătate. “Și aș zice că întreaga istorie a Vechiului Testament nu este decât o căutare a lui Dumnezeu față de omul care devenea tot mai străin”. În această istorie a căutării lui Dumnezeu, vine El Însuși, Dumnezeu, pe pământ și se transformă într-un “străin”, de dragul omului, pentru “a vindeca” înstrăinarea omului.

“Dumnezeu a venit să ne dea Împărăția, să ne ofere masă în Împărăția Sa”; și-a arătat “ospitalitatea, omenia lui Dumnezeu, bunăvoința”, care “reprezintă de fapt locul întâlnirii omului cu Dumnezeu”, cum s-a întâmplat la Emaus, când, primindu-I ospitalitatea, apostolii îl recunosc pe Hristos. “Această ospitalitate este și criteriul Împărăției lui Dumnezeu”: a-l adăposti pe străin, a-l hrăni pe cel flămând, a-l îngriji pe bolnav (cf Io, 25). Raiul, “până la urmă, este starea omului care iubește” a afirmat Părintele, arătând actualitatea Evangheliei, prin care “Dumnezeu ne adună laolaltă, pentru că avem același țel: ne cheamă la mărturia creștină unică, «ca toți să fie una!» (Io 17,21)”.

Protopopiatul Romano-Catolic Cluj-Dăbâca, și-a transmis mesajul prin pr. Vereș Stelian, care a vorbit, de asemenea, despre dorința de a reface unitatea Bisericii. A arătat că “unitatea este puterea creștinismului iar dezbinarea este slăbiciunea sa. Dumnezeu are nevoie de persoane care să fie dispuse să colaboreze cu harul Său”. Dar “nimeni nu poate realiza unitatea prin propriile forțe”, de aceea, “suntem chemați să înțelegem care este planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi”. Pentru a realiza unitatea, pentru a ne apropia unii de alții, “este nevoie să murim pentru păcat, să înțelegem semnele timpului și să realizăm o singură familie creștină, o singură Biserică, pentru că este un singur Dumnezeu”.

Părintele a încheiat redând cuvintele Episcopului Marton Aron (mărturisitor al credinței) din anul 1939: “precum munții din Transilvania alternează cu văile, dealurile și pădurile, vârfurile înzăpezite cu câmpurile, la fel se întâmplă și cu poporul care, în trei limbi și în 6-7 rituri, Îl adoră pe Dumnezeu, dar Evanghelia lui Hristos are puterea de a dizolva diferențele în armonie și de a conduce la cooperare fraternă”. În lumina acestor cuvinte, și-a exprimat convingerea că “trenul unității poate deveni o realitate, dar să nu ne temem de ceea ce am putea pierde, ci să privim la ceea ce putem câștiga cu toții dacă alegem unitatea creștină”.

Episcopia Evanghelică Luterană din România a fost reprezentată prin pastorul Fejér Olivér, care a abordat tema unității pornind de la frica de străini, a observat că ne îndepărtăm de străini în loc să stăm cu ei la aceeași masă. “Este mai ușor, mai confortabil să-i acuzăm, să-i condamnăm din auzite, decât să facem efortul de a ne apropia unul de altul pentru a ne cunoaște”. Aceasta se întâmplă “deoarece așa este natura noastră păcătoasă”. Continuând, a povestit o amintire din copilărie, despre un om singuratic ce părea înspăimântător, dar care s-a dovedit a fi un salvator, l-a salvat de la înec. A subliniat: “Cel de care mi-a fost frică, m-a salvat de la moarte” și, mai apoi, comunicând, apropiindu-se de el, “am aflat că singurătatea lui provenea din suferința pierderii propriei familii”. Tâlcul povestirii constă în îndemnul: “să observăm că suntem frați chiar și cu aceia pe care îi condamnăm, dar nu știm când avem nevoie de celălalt”.

A urmat observația că, în textul evanghelic al Octavei se menționează că barbarii au făcut un foc mare și i-au primit și pe cei naufragiați să se încălzească. “Te încălzești doar dacă ești lângă foc, doar dacă te apropii de el. Și apropiindu-te de foc, te apropii și de omul celălalt care vrea să se încălzească. Dacă ne apropiem cu toții deschiși, fără prejudecăți, de focul, iubirea lui Dumnezeu, nu doar vom fi aproape unul de celălalt, ci abia atunci vom putea începe un dialog sincer, o apropiere familială. Dacă ne apropiem de foc atunci ne apropiem unul de celălalt, nu doar în viața de fiecare zi, ci și în eternitate”, a încheiat pastorul luteran.

În continuare, un prieten al Eparhiei și absolvent de studii greco-catolice, pastorul Valentin Tartamuș, a asemănat viața cu o călătorie în care poate fi întâlnită și furtuna, dar, a îndemnat: “nu te teme în furtună, încrede-te și roagă-te lui Dumnezeu! Dumnezeu, la vremea hotărâtă de El, va face mari minuni!” L-a prezentat pe Apostolul Paul ca și căpitan de corabie, în fața căruia șarpele nu a mai avut putere pentru că era omul lui Dumnezeu. A atras atenția asupra faptului că, pentru fiecare, zi de zi Dumnezeu face minuni. Dar, “avem noi ochi să le vedem? Avem noi credință să vedem minunile lui Dumnezeu?” A spus: “Dumnezeu l-a salvat pe Paul pentru că avea cu el un plan: să-l facă martir. Ce poate fi mai frumos decât să-ți dai viața pentru Dumnezeu?”. A încheiat cu invitația și urarea ca, la acest început de an și de nouă călătorie, în furtuni “să nu ne temem” fiindcă “Dumnezeu va face minuni, ne va salva și ne va înălța”.

Cuvântul PS Florentin a încheiat seara de rugăciune. Preasfinția Sa a început cu o caldă mulțumire adresată antevorbitorilor, pentru mesajele lor de încredere și încurajare. A continuat, arătând strânsa legătură care există între pace și unitate (reamintind că anul calendaristic a început cu celebrarea Zilei Mondiale a Păcii și apoi, la scurt timp, Octava pentru Unitate). A remarcat că pacea nu se poate realiza fără unitate, nici unitatea fără pace. Mai mult, “pacea vine din interior, o creștem noi, în sufletele noastre mai întâi, pentru ca apoi să o putem oferi și celorlalți. Este important să putem fi și noi apostoli ai păcii”.

S-a oprit la ziua curentă, 24 ianuarie, în care Biserica face și pomenirea Sf. Francisc de Sales (1567-1622), care “era un tânăr foarte coleric și a ajuns să fie unul dintre cei mai blânzi oameni”, și care, “fiind Episcop de Geneva (din 1602) predica călugărițelor din Annecy, cărora le-a făcut o asemănare metaforică, simbolică, privind lacul din apropiere. Spunea, «atunci când lacul este calm și când vântul nu agită apa, într-o noapte senină, cerul este atât de bine reprezentat cu stelele sale încât privind în jos, spre oglinda lacului, se vede frumusețea cerului ca și cum ai privi în sus. La fel, dacă sufletul nostru este liniștit, și vânturile, nedreptățile, nestatorniciile spiritului nu îl tulbură, el are atunci forța capabilă de a purta în el imaginea Domnului nostru Isus Hristos». Dar, atunci când sufletul este tulburat, neliniștit, agitat de diversele vijelii ale pasiunilor, ale patimilor, când se lasă condus de ele și nu de rațiune, atunci nu putem să reprezentăm frumoasa și iubitoarea imagine a Domnului nostru Isus Hristos și diversitatea excelentelor Sale virtuți. Vedeți, cât de frumos exprimă Sf. Francisc această condiție a sufletului în pace. Sufletul său era acea apă limpede pe care nimic nu o putea tulbura și în care se reflecta frumusețea chipului lui Hristos.”

Și Ierarhul a continuat, spunând: “Suntem împreună aici pentru că ne unește un ideal comun, suntem și noi în aceeași corabie, suntem în aceeași călătorie. De aceea, să ne amintim motoul vizitei Sf. Părinte de anul trecut, «Să mergem împreună!», să mergem împreună în acest nou an, învățând din textul de astăzi că în marea corabie a Bisericii, adeseori furtunile vieții, dificultățile, ne pun împreună. Să facem ca aceste dificultăți să devină motiv de unitate și nu de dezbinare între noi dacă avem curajul să stăm la masă, să le discutăm. Apoi, o a doua învățătură a textului de astăzi, este faptul că unitatea cere sacrificii, ne cere să renunțăm la egoismul propriu, la propriile idei, propriile atașamente, să învățăm să aruncăm peste bord ceea ce nu este necesar, ce nu avem nevoie. De asemenea, ne cere smerenia de a-l accepta pe cel care se află alături de noi așa cum este și încrederea în providența divină. Și apoi este ospitalitatea, sau omenia, care ne cere să știm când e nevoie să lăsăm la o parte diferențele pentru a pune pe primul loc caritatea: Caritas Christi suprema lex (iubirea lui Hristos este legea supremă a creștinilor)”.

A amintit că 24 ianuarie este și Ziua Unirii celei Mici și de aceea a rostit versurile lui Alecsandri, “care cred că se potrivesc foarte bine cu această săptămână de rugăciune: «unde-i unul nu-i putere, la nevoi și la durere, unde-s doi, puterea crește», și, dacă acești doi sau trei sunt uniți în rugăciune, atunci cu siguranță și Hristos este în mijlocul lor și îi va binecuvânta cu pace, așa cum spune Psalmul 132: «că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața veșnică»”. Preasfinția Sa a invitat, în încheiere, ca toți să își ofere unul altuia un semn al păcii. S-a oferit salutul păcii și s-a ieșit în procesiune, în bucuria întâlnirii, în lumina rugăciunii, cu pacea așternută în suflete.