Miercurea Mare, ziua de 4 aprilie 2018, nouă întâlnire cu Mântuitorul însângerat sub povara Crucii, întâlnire în spirit și rugăciune de tristețe, de durere, dar în suflete cu nădejdea ce vine de la Cruce, în opera Răscumpărătoare și Mântuitoare a lui Dumnezeu, care se împlinește și azi.
Peste 200 de credincioși au participat la „Calea Crucii prin oraș”, moment organizat de Uniunea Creștină din România și alte asociații din Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, care, an de an, în ultimii 15 ani, a îndemnat la urmarea lui Hristos pe Calea Crucii pe străzile din mun. Cluj-Napoca, la a-și pune fiecare crucea – poverile, dificultățile, neputințele zilnice și păcatele – pe Crucea Mântuitorului.
Itinerariul procesiunii a rămas neschimbat, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin, împreună cu preoți, persoane consacrate și credincioși, pornind la ora 16.30 din Piața Unirii, în reculegere, urmând tinerii care îl interpretau pe Isus și soldații romani, până la Catedrala „Schimbarea la Față”, unde, după ce și-au fixat micile cruci de hârtie pe crucea mare de lemn simbolizând Crucea Mântuitorului, cu toții s-au rugat Calea Crucii, până la ora 18.00, ora la care a început Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite.
După rugăciune, pr. Ioan Mătieș vicar cu laicii, inițiatorul acestei procesiuni pe urmele lui Isus din Săptămâna Mare, a rostit câteva cuvinte, subliniind actualitatea momentului „pus în scenă” prin această manifestare, moment petrecut acum peste două mii de ani, dar care se petrece și azi. Părintele a mulțumit tuturor celor care au participat la acest itinerariu spiritual, Episcopului eparhial, preoților, persoanelor consacrate și, în mod special Reuniunii Mariane care a condus în acest an rugăciunea Căii Crucii. A mulțumit studenților seminariști, dintre ei fiind cei care au interpretat rolul lui Isus pe acest drum cu Crucea prin oraș, rol pe care îl vor îndeplini și mai deplin, și mai real, pe drumul pe care au pornit prin studiu și formare, drumul slujirii preoțești.
„Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Mesia, și-a dat viața pe Cruce pentru noi”, a continuat pr. Mătieș, amintind că „noi, cei botezați, ne-am îmbrăcat în Hristos. Și spunea Sf. Pavel: nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, într-adevăr, Hristos să trăiască în noi, și, atunci, El este Cel care îi va ajuta pe cei de lângă noi să își poarte și ei crucile, la rândul lor, pentru ca, împreună, să putem să avem aceste cruci fără păcate, albe, curate, și în veșminte albe, curate, să ne regăsim toți în fața Tronului lui Dumnezeu.”