Hristos a înviat!
La Paște, când ne salutăm unii pe alții cu acest salut străvechi, ar fi șocant să auzi un „Așa, și?” drept răspuns, nu-i așa? Dacă cineva ar urma să răspundă „Nu, domnule!”, am fi înțeles cel puțin că această persoană pur și simplu nu crede în Înviere, dar „Așa, și?” Ce poate să însemne asta?
Ei bine, ar putea însemna că el sau ea este cinstit cu privire la semnificația practică a învierii lui Hristos în viața lor, deoarece acesta este adesea adevărul despre modul în care trăim – sau nu trăim – noi înșine o viață înviată. Prin „viață înviată” înțeleg o viață care nu ar avea sens decât prin prisma învierii: o viață plină de o iubire extravagantă și de o generozitate nelimitată față de semenul nostru. Ne luptăm, totuși, să trăim vieți care de-abia dacă reușesc să fie o palidă asemănare al acestui ideal.
Poate că acesta este motivul pentru care Paștile (Paștele) sunt întotdeauna precedate de Postul Mare. Viața noastră de zi cu zi este un fel de Post, în care suferința și sacrificiul sunt întotdeauna prezente. Învierea este ceva ce nu putem trăi decât prin anticipare, în mijlocul durerii și al luptei care marchează zilele noastre. Postul este întotdeauna o reamintire a suferinței și a morții îndreptate de Hristos Însuși în numele nostru. Prin cele 40 de zile, practicăm și oferim în mod voluntar propria noastră suferință lui Isus, pentru ca El să crucifice moartea noastră prin moartea Sa.
Așa că răspundem la „Hristos a înviat” cu „Adevărat a înviat!”, ca și cum am fi văzut evenimentul cu ochii noștri. Desigur, nu l-am văzut, dar ochii credinței ne vor arăta mormântul gol, precum și goliciunea și vanitatea unei lumi care este izvorul unei dureri atât de mari. Răspundem cu bucurie și cu convingere în vocile noastre, astfel încât, în tot restul anului să putem răspunde și în dragoste, în iubire, cu însăși viața noastră.
Fie ca Învierea lui Hristos să învingă orice frică și orice eșec din viața voastră și să vă puteți bucura de cele mai binecuvântate zile de Paști pentru voi și pentru cei dragi vouă!
În Cel care este speranța noastră,
+ John Michael
Christ is risen!
At Pascha, when we salute one another with this ancient greeting, it would be shocking to hear “So what?” in response, wouldn’t it? If someone were to respond, “No sir!” at least we would understand that this person simply does not believe in the Resurrection, but “So what?” What can that possibly mean?
Well, it may mean that he or she is being honest about the practical meaning of Christ’s resurrection in their life, since that is so often the truth about the way we live—or don’t live—a resurrected life of our own. By “resurrected life,” I mean a life that would make no sense except for the resurrection: a life of extravagant love and unlimited generosity toward our neighbor. We struggle, though, to live lives even remotely resembling this.
Perhaps this is why Pascha (Easter) is always preceded by Lent. Our day-to-day lives are sort of like Lent, in that suffering and sacrifice are always present. The resurrection is something we can only live by anticipation, in the midst of the pain and struggle that mark our days. Lent is always a reminder of the suffering and death endured by Christ Himself on our behalf. Through the 40 days, we practice offering our own voluntary suffering to Jesus so that He may crucify our death by His death.
So we respond to “Christ is risen” with “Indeed He is risen,” as if we had seen the event with our own eyes. We haven’t, of course, but the eyes of faith will show us the empty tomb, as well as the emptiness and vanity of a world that is the source of so much pain. We respond with joy and conviction in our voices, so that, throughout the rest of the year, we may also respond, in love, with our lives.
May the resurrection of Christ conquer every fear and every failure in your life, and may you and your loved ones enjoy the most blessed of Easter days!
In Him who is our hope,
+john Michael
Prealuare de pe romaniancatholic.org
