Duminică, 14 octombrie 2018, Preasfințitul Mihai a săvârșit slujba Parastasului pentru doi eroi ai neamului românesc: Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Ilie Lazăr, figuri marcante ale cauzei naționale și luptei pentru demnitatea umană. Ambii au fost semnatari ai actului Marii Uniri. Ioan Ciordaș a militat pentru drepturilor românilor în perioada austro-ungară. A fost ucis în 1919 de către trupe maghiare bolșevice paramilitare, pe fondul tulburărilor născute după Unirea Transilvaniei cu România și după preluarea puterii de către comuniști la Budapesta. Ilie Lazăr a luptat pentru eliberarea Cernăuțiului și Maramureșului în 1918, apoi a făcut parte din Partidul Național Țărănesc. Antifascist și anticomunist, el a fost închis în vremea lui Carol al II-lea, Ion Antonescu și în sfârșit de către regimul comunist, în timpul căruia a făcut 17 ani de detenție. A fost o personalitate de neuitat pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut: drept, neînfricat, fidel crezului libertății și demnității persoanei.
La slujba de pomenire au fost prezenți doamna Marina German, nepoata lui Ioan Ciordaș și domnul Ionuț Gherasim, nepotul lui Ilie Lazăr.
În veci pomenirea lor!
Articol preluat de pe episcopiabucuresti.ro