Dacă în mesajul de anul trecut, Papa Francisc vorbea despre generozitate și gratuitate, în mesajul din acest an, Suveranul Pontif invită la compasiune, susținere, atenție, alinare, pentru cei care traversează o perioadă de suferință fizică sau emoțională.
„Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă» (Mt 11,28)” este tema sub care s-a desfășurat cea de-a XXVIII-a Zi Mondială a Bolnavului.
Isus înțelege fragilitatea, durerea și slăbiciunea celor care sunt în suferință, deoarece El însuși a fost slab, a simțit suferința omenească și a primit la rândul său odihnă de la Tatăl, ne explică Papa Francisc în mesajul său. Potrivit Sfântului Părinte, „numai cel care simte aceasta în prima persoană va ști să fie o întărire pentru celălalt”, iar „În această lucrare de refacere față de frații infirmi se situează slujirea operatorilor sanitari, a medicilor, infirmierilor, personalului sanitar și administrativ, a celui auxiliar, a voluntarilor care, cu competență, lucrează făcând simțită prezența lui Cristos care oferă consolare și ia asupra sa persoana bolnavă îngrijindu-i rănile. Dar și ei sunt bărbați și femei cu slăbiciunile lor și cu bolile lor. Pentru ei este valabil de o manieră particulară faptul că ”odată primite odihna și mângâierea lui Cristos, suntem chemați la rândul nostru să devenim odihnă și mângâiere pentru frați, cu o atitudine blândă și smerită, după pilda Învățătorului” (Angelus, 6 iulie 2014)”.
Papa a vorbit și despre dreptul la viață al omului, chiar și în situații limită, deoarece „viața este sacră și îi aparține lui Dumnezeu, fiind inviolabilă și indisponibilă”, deci nu este nimeni în măsură să decidă când se încheie viața. „Când nu puteți vindeca, puteți întotdeauna trata cu gesturi și proceduri care să dea odihnă și ușurare celui bolnav”, a explicat Sfântul Părinte.
La Baia Mare, ziua a fost marcată marți, 11 februarie 2020, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, de celebrarea Sfântului Maslu, urmată ungerea cu ulei binecuvântat a tuturor credincioșilor prezenți în biserică. Taina a fost oficiată de către Preasfințitul Vasile, împreună cu un sobor de 14 preoți.
Preasfințitul Vasile a prezentat credincioșilor mesajul Papei Francisc pentru această zi dedicată persoanelor aflate în suferință. La final, preoții s-au îndreptat spre spitalele din oraș pentru a acorda ungerea cu ulei binecuvântat, dar și câte un cadou simbolic bolnavilor internați.
Ziua Mondială a Bolnavului este organizată anual de către Misiunea Greco-Catolică Spitale, capelan – pr. Mihai Şimonca, în colaborare cu personalul medical, conducerea Spitalelor din oraș și diferiți voluntari.
Biroul eparhial de presă