Conferința cu tema: „Acasă, printre exilați și interbelici”

La invitația și cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, teologul, scriitorul, istoricul creștinismului timpuriu Cristian Bădiliță a ținut o nouă conferință la Cluj-Napoca, vineri, 6 iunie 2024 (în Catedrala „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea”).

Pe firul narațiunii însoțite și de imagini, auditoriul a fost condus de distinsul conferențiar atât în „zile de-aur a scripturelor române” din anii interbelici, cât și în perioada dictaturii comuniste și imediat după căderea ei, printre oameni de cultură pe care i-a cunoscut îndeaproape, cu toții „exilați fie în interiorul granițelor României comuniste, fie în exteriorul ei”, ale căror nume alcătuiesc „un veritabil canon al culturii noastre la nivel european” cum nota Cristian Bădiliță, citat de pr. protopop Mircea Marțian în preambulul evenimentului.

Sunt nume – ale celor pe care, a mărturisit scriitorul, „am învățat să îi iubesc” -, precum: Ioan Budai-Deleanu, Preotul Zosim Oancea (Tata Zozo), Petru Creția, Alexandru Paleologu, Pan M. Vizirescu, Vintilă Horia, Paul Barbăneagră, Theodor Cazaban, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și alții. Despre ei și alții asemenea lor Cristian Bădiliță a povestit „în cuvinte și imagini, lucruri mai puțin cunoscute publicului larg”.

Aula „Cardinal Iuliu Hossu”, în care s-a desfășurat conferința, a fost în această seară împodobită de Expoziția de „Manuscrise pictate”, cu care Cristian Bădiliță a surprins din nou – expoziție realizată împreună cu artista Malvine Mocenco. În organizarea acestei seri culturale s-au implicat tinerii din ASTRU-Cluj, asociația AGRU-Cluj și parohia „Sf. Iosif” din cart. Andrei Mureșanu.

Cristian Bădiliță, „concluziile nefinale” cu care și-a încheiat expunerea:

„Acești oameni au fost apăsați de subistorie, dar au produs istorie. Numele prezentate aici alcătuiesc un canon personal, dar sunt și repere colective, cu termen nelimitat de garanție. Trebuie evitat demersul necritic, venerarea orbească. Fiecare dintre ei are limite și scăderi. Dar plusurile depășesc în mod categoric scăderile sau derapajele de circumstanță. Cu ei am fost și suntem la nivel european. Cei care i-am cunoscut ne-am simțit ACASĂ ÎN EUROPA, nu doar în România.”

În încheiere, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit invitatului și a adresat celor de față câteva cuvinte

A spus: „Cristian Bădiliță vorbește despre exil și despre exilați și cred că e unul dintre ei”. Exilul e important în Sfânta Scriptură, e important ca și categorie în viața noastră sufletească: nu suntem acasă aici, suntem exilați și Cristian Bădiliță ne-a adus aminte despre o formă a exilului, o formă care nu doar ne consolează ci, tocmai pentru că nu suntem acasă în lumea în care trăim, suntem pe deplin acasă. Sfântul Pavel: «Nu avem corturi în această lume dar suntem cetățeni pe deplin ai acestei lumi» – e acest dans continuu între casa de aici și casa care ne așteaptă dincolo.”

„Biserica noastră a fost și e o Biserică exilată, acest titlu e un titlu de glorie și îi mulțumim lui Dumnezeu. Dacă am fi din lume, lumea ar iubi ce e al ei, dar nu suntem din lume. Cred că se poate aplica, extinzând conceptul creștin, la toți cei prezentați de dl. Cristian Bădiliță.” „Aici ne-am adăpat la o sursă autentică și am reintrat în contact cu oamenii importanți ai țării noastre și e esențial. Prin ei, spunea dl. Cristian Bădiliță, s-a simțit acasă, nu doar în România, ci și în Europa. Acesta a fost și mesajul Bisericii Greco-Catolice, poate singurul adevărat «proiect de țară»: de a orienta Biserica, țara înspre valorile autentice.” Ierarhul a mulțumit conferențiarului, participanților, organizatorilor, pentru că, a spus, „cred că avem mare nevoie de astfel de momente.”

Galerie imagini
Video