„Ceea ce trebuie să păstrăm noi în suflet este iubirea cu care acești martiri au păstrat credința. Acesta să ne fie farul care ne călăuzește în viață”: a spus Preasfinția Virgil Bercea, episcop al Eparhiei de Oradea, vorbind despre credință și speranță, la 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de regimul comunist, prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948. Comemorând noaptea tristă de 28/29 octombrie 1948, când episcopii greco-catolici români erau arestați de Securitate, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a adus omagiu jertfei lor sub egida evenimentului «Noaptea Arestărilor», desfășurat pe 28-29 octombrie a.c., la Palatul Episcopal din Oradea și în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae”. Evenimentul a fost deschis de un moment de comemorare a celor petrecute, prin conferința susținută de doamna Laura Stanciu – profesor, cercetător și istoric. A urmat prezentarea cărții „Episcopul Valeriu Traian Frențiu în dosarele Securității” (de Sergiu SOICA) în Palatul Episcopal. Toți cei prezenți – credincioși, preoți, seminariști, tineri – cu lumânări aprinse, intonând imnul Fericiților Martiri, s-au îndreptat apoi spre Catedrala „Sf. Nicolae”. Aici, au participat la slujba Acatistului Fericiților Episcopi Martiri, celebrată de pr. Ovidiu Duma, paroh al Catedralei, împreună cu Corul Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea – aflat sub bagheta lect. univ. dr. Radu Mureșan. La final, cu sprijinul Oradea Heritage, în Piața Unirii din Oradea, în fața Palatului Greco-Catolic, a fost proiectat filmul „Valeriu Traian Frențiu – Fericit”, realizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea din dorința de a păstra vie amintirea a celui care a fost episcop de Oradea Mare în perioada 1922-1948, arestat aici de autoritățile comuniste în urmă cu exact 75 de ani și decedat la Penitenciarul din Sighet. Cu o profundă valență simbolică și de un mare impact sufletesc, a fost expoziția „75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco-Catolice”, care a readus în lumină în Palatul Episcopal contextul evenimentului comemorativ, conducându-i pe vizitatori atât sâmbătă, 28 octombrie a.c., cât și duminică, 29 octombrie a.c., în fața obiectelor simbolice rămase de la Fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu.

În deschidere, doamna profesor și cercetător Laura Stanciu, a vorbit despre prilejul de comemorare al dăruirii și al sacrificiului episcopilor noștri: „pentru orice om, o comemorare înseamnă comuniune, participare, ceea ce implică o anumită atitudine spirituală care fortifică o comunitate. Un istoric adaugă comemorării dimensiunea reconstituirii și prezentării faptelor, așa cum ele s-au petrecut. Este un gest etic de neuitare, un capitol al pedagogiei memoriale, care construiește în jurul unor valori fundamentul identitar, coeziunea unei societăți libere. ‘De ce au fost ei lichidați?’ – este întrebarea de fond. Desigur, datorită legăturii cu Papa, dar și a capitalului simbolic pe care l-au acumulat în timp și care solidariza poporul în jurul lor”. O solidaritate care se proba peste tot în Transilvania, Banat și Crișana. Reiterând Calvarul fiecăruia dintre cei șapte episcopi martiri – Vasile Aftenie (+1950), Valeriu Traian Frențiu (+1952), Ioan Suciu (+1953), Tit Liviu Chinezu (+1955), Ioan Bălan (+1959), Alexandru Rusu (+1963) și Iuliu Hossu (+1970” – istoricul și cercetătorul a răspuns întrebării inițiale cu alte reflecții fondante din istoria Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. S-a dorit eliminarea ierarhilor greco-catolici, pentru credința și educația pe care le promovau, pentru că „îți dau discernământ și libertate de gândire. Sau poate au fost persecutați, doar pentru faptul că erau simpli și umili ca niște copii? (…) Chiar dacă unii credincioși nu au revenit din Biserica Ortodoxă, supravegheați și timorați, greco-catolicii au rezistat, au susținut o Biserică subterană, clandestină, o Biserică a tăcerii – care a păstrat însă credința catolică – sinonimă potrivit comuniștilor cu păstrarea legăturii cu Occidentul și subminarea autorității statului – ambele inadmisibile pentru regimul comunist. Trebuie specificat că la 1 decembrie 1948, la ratificarea celebrului «decret fără de lege» 358, Biserica Greco-Catolică număra 1 milion 500 mii de credincioși și circa 1700 preoți, adică 31% din populația Transilvaniei, Banatului și Crișanei, și 7.90% din populația României. Mitropolia Română Unită de Alba-Iulia și Făgăraș păstorea 24 de protopopiate cu 633 de parohii, avea în subordine patru episcopii. De pildă, numai Episcopia de Oradea avea 9 protopopiate cu 210 parohii, Episcopia de Cluj-Gherla avea 19 protopopiate cu 430 de parohii și desigur, celelalte.”

Doamna Laura Stanciu a subliniat cum în 1948, escaladarea persecuției s-a făcut și prin revenirea forțată la Biserica Ortodoxă, care „nu s-a opus procesului pentru că respingea pluralismul creștin și dorea preluarea patrimoniului material și simbolic al Bisericii Greco-Catolice. Fenomenul a fost dublat de propaganda epocii. Istoriografia confesională ortodoxă a distorsionat ideologic (Silviu Dragomir, care deși făcuse pușcărie alături de episcopii noștri, Ștefan Neteș, Dumitru Stăniloaie, Mircea Păcuraru) teza nerespectării sau a încălcării tradiției așa numitei ‘legi strămoșești’ cu reminiscențe până astăzi. A simplificat și a distorsionat, fiind parte a procesului de stigmatizare a greco-catolicilor care, în opinia lor, au devenit ne-patrioți și, desigur, trădători de neam, prin îmbrățișarea Unirii. Astfel, sintagma ‘Biserica Română’ devenea sinonimă cu Biserica Ortodoxă Română. Rolul spiritual și cultural al Bisericii noastre trebuia șters din istorie și mai ales din memoria recentă a oamenilor. La 325 de ani de la ratificarea Manifestului de Unire de la Alba-Iulia adoptat de către episcopul Atanasie Anghel și la 75 de ani de la cele evocate anterior, cum ne raportăm noi la această generație? Personal, instituțional, comunitar. Pentru mine, când în 25 decembrie 1989, când Preasfințitul Todea a celebrat Liturghia în Parcul din Reghin lângă statuia lui Petru Maior, a întinerit Lumina (…) rămân la convingerea că prin echilibrul dintre iubire, credință și educație, Biserica Română Unită Greco-catolică va reuși să construiască o căsnicie fericită cu poporul român, într-o Românie mai prosperă și mai puternică, așa cum de fapt și-a imaginat-o și și-a dorit-o tânărul episcop de 33 de ani, cardinalul in pectore Iuliu Hossu, la Alba-Iulia, pe 1 decembrie 1918. Veșnica lor pomenire!” – invitând ca memoria lor să fie transmisă mai  departe. Același îndemn l-a avut și ierarhul actual al Eparhiei de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, la finalul cuvântului adresat la „Noaptea arestărilor”.

În cadrul aceluiași eveniment a fost prezentată de pr. prof. univ. dr. Alexandru Buzalic volumul „Episcopul Valeriu Traian Frențiu în dosarele Securității”, scris de istoricul Sergiu SOICA, preot al Eparhiei de Lugoj, format la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. Cartea a văzut lumina tiparului în acest an omagiar al Bisericii Greco-Catolice din România și se înscrie în seria cercetărilor care scot la lumină documente din arhivele Securității despre episcopii greco-catolici arestați, oferind un tablou complet despre activitatea Fericiților Martiri în toată această perioadă de suferință, care nu au făcut nimic altceva decât să dea mărturie despre credința în Cristos, ca toți să fie una. Publicat la Editura Mega (Cluj-Napoca) în 2023, volumul a fost lansat pe 12 octombrie a.c., la Oradea, în cadrul Simpozionului internațional Școala Ardeleană [„Istoria și viitorul unei Biserici – reflecții la 75 de ani la intrarea în catacombe a Bisericii Române Unite”], desfășurat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș Bolyai – departamentul Oradea.

Despre subiectul abordat, autorul subliniază că „Episcopul Valeriu Traian Frențiu nu a fost lăsat deoparte odată cu instaurarea regimului comunist din România, a fost urmărit, arestat şi în cele din urmă ucis de acest sistem. Prin cartea Episcopul Valeriu Traian Frențiu în dosarele Securității, ne propunem să prezentăm câteva documente create de Securitate, care scot la lumină aspecte din viaţa ierarhului orădean din ultima perioadă a vieţii. În Telegrama Securităţii din Oradea care anunţa că Episcopul Frenţiu a fost arestat observăm că este scris: «la orele trei au fost trimişi dvs. sub pază sigură». Aşadar, se confirmă și prin acest document faptul că Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a dorit şi a reuşit să oficieze Sfânta Liturghie în Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea înainte de arestare”.

Volumul nu cuprinde simple date istorice, ci mărturii de aur care au ceva de spus, completând tabloul spiritual și personalitatea ierarhului Valeriu Traian Frențiu – a subliniat pr. Buzalic sâmbătă, vorbind din punct de vedere teologic. Este important să știm că „suntem Biserica străveche care la un moment dat istoric, prielnic celor care au trăit în aceste teritorii, am trecut în unitatea specifică primului mileniu. Nu este vorba de o trădare, ci de revenirea la adevărata unitate, adevărata reîntregire a întregului neam omenesc. În plus, orice Biserică se consolidează pe sângele martirilor. Era nevoie de sângele lor… așa cum era nevoie de această recunoaștere plenară, pe care oficial Biserica a făcut-o pe Câmpia Libertății la Blaj, pe 2 iunie 2019, când Sfântul Părinte a citit decretul de Beatificare al celor șapte Episcopi Martiri Români Greco-Catolici”.

Invitând la lectura acestei publicații, părintele Buzalic ne-a invitat „să medităm aceste cuvinte și delațiuni odioase, să le medităm, pentru că ne ajută să ne dăm seama ce este în sufletul unui om, această mare personalitate, acest mare sfânt al Bisericii noastre, care a fost păstorul Eparhiei de Oradea.”

Fericitul Ierarh Valeriu Traian Frențiu spunea într-o scrisoare pastorală de Paști că trebuie „să fim conștienți că în această lume, nu putem fi fericiți ca în Rai, ci aici, conform sentinței rostite de Dumnezeu strămoșilor noștri și prin ei și nouă – cu sudoarea feței tale îți vei câștiga pâinea cea de toate zilele – trebuie să suferim cât mai mult, ca să ajungem în viața veșnică la fericire, și să ne rugăm zilnic împreună cu Sf. Efrem Sirul «Doamne și stăpân al vieții mele!»: acesta era crezul unui mare ierarh, acesta este mesajul pe care ni-l transmite din Cer și nouă, copiilor săi, căci cu siguranță avem un sfânt în cer care veghează în primul rând asupra Eparhiei pe care a călăuzit-o și asupra fiilor Bisericii Greco-Catolice și suntem siguri că ne îndeamnă pe toți să ne rugăm ca «toți să fie una»!”.

Amintind mărturia culeasă de cantorului Traian Cristea, care a fost de față la arestarea episcopului Frențiu –  „În noaptea de 28/29 octombrie 1948, o echipă de cca 10 agenți de poliție s-a prezentat la Palatul Episcopal Greco-Catolic Oradea din Oradea, pentru a-l aresta pe episcopul român unit (greco-catolic) de Oradea, Valeriu Traian Frențiu. Un martor, pe nume Traian Cristea, cantor la Ep. V. Tr. Frențiu, care în acea noapte era cu Episcopul Frențiu, mi-a spus că echipa de arestare l-a silit, pare se, pe pr. Man să-l cheme pe Episcop, ceea ce s-a și întâmplat, acesta fiind bolnav. Episcopul le-a cerut voie agenților să facă o Sf. Liturghie, ceea ce i s-a admis. În cameră au rămas vreo 2-3 agenți, alții fiind în apropiere. Martorul care mi-a relatat […] a rămas la Sf. Liturghie și a dat răspunsurile (fiind de față numai el și agenții de pază). De atunci, martorul acesta nu l-a mai văzut pe Episcop niciodată…” – episcopul greco-catolic de Oradea a subliniat cum dincolo de Cruce, de suferință, de încercare și de durere, dincolo de mormânt este Învierea:

„ O dată în plus, Preasfințitul Frențiu, sfântul cel de acum, a dat dovadă alături de toți ceilalți episcopi ai noștri, sute de preoți, sute de credincioși greco-catolici, că dincolo de Crucea pe care au îndurat-o din 1948 încoace, dincolo de suferința, alungarea din școală a copiilor și a tuturor persecuțiilor, este Învierea. Și toți cei care au fost alungați din școală, cărora părinții le-au murit prin pușcării sau nu s-au mai întors niciodată acasă, au biruit. Binele întotdeauna biruie! Să îl păstrăm în sufletele noastre pe Fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu, păstor al Eparhiei noastre, pe toți martirii noștri, pe cei care sunt recunoscuți de Biserică sau pe cei care sunt încă uitați, și să vorbim copiilor, nepoților, noilor generații, despre credința înaintașilor pe care să îi îndemnăm să o păstreze. Biserica Română Unită nu a dorit niciodată răul, ci întotdeauna am încercat să facem binele, cum îl facem și astăzi și vom continua să îl facem mereu.”. În locul unde Fericitul Valeriu Traian Frențiu a săvârșit ultima Liturghie, Preasfințitul Virgil Bercea și-a exprimat dorința ca într-o zi acest Palat Episcopal din Oradea să poată fi reabilitat: „Sper ca odată să ne vedem aici, cu o inimă mai mare, și nu cu durere în suflet, pe care o avem astăzi sau în atâtea zile când, din păcate suntem în continuare necrezuți, atacați sau judecați. Ceea ce trebuie să păstrăm noi în suflet este iubirea cu care acești martiri au păstrat credința. Iubirea să ne fie farul care ne călăuzește în viață, iubirea care se naște din credință și speranță. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”.

Biroul de Presă EGCO

Sursa: egco.ro