Reperele vieții lui Neagu Djuvara sunt îndeobște cunoscute:
– născut la București în 1916, la câteva zile după intrarea României în Primul Război Mondial,
– studii în Franța,
– licențiat în Litere la Sorbona, în 1937,
– doctor în Drept la Paris, în 1940,
– participant în cel de-al Doilea Război Mondial între 1941-1943, rănit fiind la Odessa,
– diplomat în Ministerul Afacerilor Străine, 1943,
– curier diplomatic și apoi secretar de legație la Stockholm, participant activ la demersurile secrete de scoatere a României din războiul contra Aliaților soldate cu actul curajos al Regelui Mihai de la 23 August 1944,
– exilat din 1947 până în 1989, cu activitate în organizațiile românilor din exil, ziarist la Radio Europa Liberă,
– consilier între 1961-1984 al Ministerului Afacerilor Străine din Niger,
– docență la Sorbona în 1972, sub conducerea reputatului Raymond Aron, cu o teză despre filosofia istoriei,
– revenit în România după prăbușirea comunismului în 1989,
– istoric și publicist de prestigiu.
Românii au descoperit și au iubit la Neagu Djuvara nu doar erudiția, cât mai ales caracterul său puternic: verticalitatea, curajul opiniei, claritatea în cuvânt. A fost un intelectual care a dat mărturie, care și-a trăit vertical îndelungata viață, fără compromisuri neonorante. Rădăcinile acestui caracter puternic sunt în copilările și tinerețe, forjate și de întâlnirea providențială cu români cărora le-a purtat recunoștință.
Citește tot articolul pe episcopiagrecocatolica.ro
