Cu adevărat a fost o seară de bucurie și emoție la Cluj-Napoca, seara culturală dedicată poetului și scriitorului Adrian Popescu, joi 27 iunie 2024, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea. Evenimentul – la care a participat Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, preoți, surori din Congregația Maicii Domnului, studenții seminariști greco-catolici, membri AGRU, credincioși, împreună cu distinși cărturari ai urbei clujene – a fost organizat de Episcopia de Cluj-Gherla, prin asociația AGRU (Asociația Generală a Românilor Uniți cu Roma, Greco-Catolici) din Cluj în colaborare și cu parohia din cart. Andrei Mureșanu, în semn de prețuire față de cel care a fost (după 1990) președinte AGRU, scriitorul Adrian Popescu, recent laureat al Premiului Național de Literatură pentru întreaga operă.
Preasfinția Sa Claudiu a salutat acest moment „atât de frumos”, în care, a spus, „celebrăm Darul Spiritului Sfânt prin cuvânt”, pentru că „în această seară îl sărbătorim pe unul dintre noi, un următor al lui Cristos, care are un dar special în a pune cuvântul într-o zonă a sufletului, a inimii care îl atinge pe fiecare dintre noi”, și atunci, a considerat ca cea mai potrivită pentru acest moment introductiv, o rugăciune către Spiritului Sfânt. Pr. Mircea Marțian a propus apoi o introducere în atmosfera aniversară prin poezie și a recitat din opera poetului Adrian Popescu, poemul „Sânge cald și fotoni”, pe acorduri la pian interpretate de prof. conf. Cristina Mureșan.
Ștefania Isailă, președinte AGRU eparhial, care a moderat întâlnirea, a mulțumit participanților la această „sărbătoare AGRU” – cu mențiunea că „mai mulți președinți AGRU din diferite perioade se află în aulă”, și, a continuat „sărbătoarea de astăzi este importantă pentru că rar avem în spațiu public un om care să își trăiască cu discreție, dar cu coerență, viața de credință, având totodată și rezultate foarte importante din perspectiva carierei”. Și a dat cuvântul invitaților, persoane care l-au cunoscut pe Adrian Popescu, cu care acesta a colaborat în diferite împrejurări ale vieții.
***
Criticul literar și editorialistul Alexandru Cistelecan – fost președinte AGRU național -, a pornit amintind o cutumă a contemporaneității, care, deși dedică scriitorilor morți, celor care au plecat, monografii, nu își elogiază scriitorii în viață. Dar, a felicitat „din toată inima” organizatorii acestei manifestări care „arată că se poate totuși depăși acest complex al lipsei de respect față de scriitorul pe care îl putem întâlni pe stradă”. Și, prin cuvinte de prețuire, l-a așezat pe Adrian Popescu în șirul „marilor poeți interbelici”, considerând că generația de azi, în privința creației poetice, „nu trebuie să aibă nici o ezitare în a-l compara pe Adrian Popescu cu Blaga”. A arătat: „Am mai avut poeți cu vocație creștină, cu vocație religioasă, dar nici unul cu una atât de asumată și asumată atât de deschis”, cu atât mai mult cu cât, deoarece a debutat în timpul regimului comunist, când „a fi un poet religios era nu o aventură ci un risc”.
În tinerețea mea, două versuri ale lui deveniseră aproape folclor: „Odată am știut să zbor, odată / Dovadă nu am, dar îmi aduc aminte…” E amintirea Paradisului rămasă pentru o ființă pusă să peregrineze în lumea noastră de jos. Dar pe Adrian Popescu nu l-au exilat cei de sus în altă parte decât tot într-un paradis, pentru că Adrian Popescu … beatifică lumea, o binecuvântă, dacă vreți, și trăiește între miracole al căror autor este Dumnezeu”, miracole pe care le vede „în cele mai neînsemnate lucruri”. A evidențiat că Adrian Popescu a scris mult, a primit și multe premii – ultimul e cel pe care I l-a acordat Uniunea Scriitorilor… și, că poezia lui Adrian Popescu trebuie să o citim ca pe o rugăciune. A încheiat salutând „Biserica Culturii”, pentru că există „o duzină cel puțin de mari poeți care sunt de confesiune greco-catolică”, și și-a exprimat speranța să fie păstrată „tradiția acestei legături între credință și cultură”.
***
În continuare, prof. emerit dr. Radu Ardevan, și-a mărturisit „puternica emoție” în acest moment festiv, „pentru că e vorba de sărbătorirea unui maestru al literelor, al frumuseții exprimată prin cuvânt, al culturii literare”, și, a vorbit despre scriitorul Adrian Popescu, nu atât din perspectiva „valorii literare”, ci a ales să evidențieze „tabla de valori pe care a profesat-o și o profesează, nu doar prin scris, ci prin viața de zi cu zi și prin relațiile cu cei cu care interacționează”. Adrian Popescu „a rămas fidel unei tradiții strălucite, atât în forma de prezentare cât și în fondul de idei”, iar „firul roșu al operei sale a rămas dragostea”, „dragostea pentru om, pentru frumusețe”, acea dragostea definită de Sfântul Paul, dragostea aceea care îndelung rabdă, nu gândește la ale ei și nu se trufește”.
A identificat trăsături ale operei literare care „îl fac pe Adrian Popescu continuatorul, de drept și de fapt, al marii tradiții europene, a culturii române care pleacă de la Școala Ardeleană”, între aceste tendințe, „dragostea, afecțiunea trainică pentru Italia”, faptul „că domnia sa vine între noi dintr-un trecut îndepărtat, dintr-un trecut glorios, dintr-un trecut care nu a murit și care continuă să opereze între noi dacă ne deschidem înspre el”. A amintit, apoi, „în sfârșit, dimensiunea credinței” prin care „și-a asumat mesajul cristic, dar, cum s-a evidențiat de atâtea ori, nu este un predicator”. Într-un interviu, „domnia sa spunea că nu putem coabita cu răul, trebuie să facem binele, numai că binele nu se poate impune cu forța. Binele trebuie oferit altfel. … Și tot așa, oferă binele în literatura pe care o scrie și în viața pe care o duce, fără ostentație, fără a revendica cine știe ce drept asupra adevărului, cu bunătate, cu răbdare, cu înțelegere, adică, în ultima instanță, cu dragoste.” Iar, chiar și în societatea de azi, premiul conferit scriitorului Adrian Popescu ilustrează faptul că „până la urmă valoarea se impune, până la urmă ajunge să fie cunoscută, apreciată, respectată.”
***
A urmat conf. Alin Tat, în prezent președintele AGRU la nivel național, dar care, și în trecut, a preluat funcția de președinte AGRU după dl. Adrian Popescu. A ales să vorbească despre Adrian Popescu omul. Și, în loc de „laudatio” pentru scriitor, a propus termenul grecesc de „Euharistia”, adică „Mulțumire”. A spus: „Îi mulțumim domnului Adrian Popescu și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a scos în cale ca un frate mai mare.” Și a amintit importanța, pentru parcursul spiritual al lui Adrian Popescu, a profesoarei Viorica Lascu, cea care a reînființat AGRU după 1990”. A continuat, „aș îndrăzni să spun că dl. Adrian Popescu a avut același rol de mijlocitor, pentru noi, generațiile mai tinere și ne-am bucurat să îl cunoaștem în anii 90”. A evidențiat, astfel, o altă dimensiune a scriitorului, „aceea de laic angajat, implicat în Biserică, nu doar vorbind și scriind, ci inclusiv ca președinte AGRU”, adică, „un om care a trebuit să organizeze AGRU în Cluj, AGRU la nivel național…” în acei ani pe care i-a numit „ani de glorie”. Și a ales să citească pasaje, care i se pot asocia lui Adrian Popescu, dintr-o carte a unui autor – Luigi Aligi, italian, fost președinte al Acțiunii Catolice italiene. Apoi, a citit o poezie a lui Adrian Popescu, intitulată „Cine”. Și a încheiat cu o amintire – anecdotă, despre un moment trăit, în urmă cu 20 de ani, împreună cu Adrian Popescu.
***
A avut apoi cuvântul Adrian Popescu, scriitorul și poetul sărbătorit, care a început mulțumind Preasfinției Sale Claudiu, organizatorilor acestei seri, celor apropiați, soției, copiilor săi, „mamei mele care ne-a crescut și ne-a dus de mic, pe mine și pe fratele meu Sorin, la biserica din deal, a Bisericii Ortodoxe. Tatălui meu, care mi-a cumpărat multe cărți, era, oarecum, mândru și în același timp temător ca să nu fiu «un om de spoială», spunea el, «că sunt foarte mulți astăzi»”. A mulțumit revistei Echinox, acad. Ioan Pop, de față, care „a știut să păstreze și să imprime cu fermitate Echinoxului această tablă de valori europene. Echinoxul nu a vrut deloc să fie local, nu a vrut deloc să fie conjuncturat, ci a țintit foarte sus, spre valorile europene”. A mulțumit, de asemenea, și lui Marian Papahgi, „care mi-a oferit prima bursă în Italia, în Umbria – Umbria mistică și verde, cum era denumită aproape în toate istoriile și tratatele. De asemenea, am o recunoștință specială și pentru revista Steaua, unde, Aurel Rău, poetul – acum la 94 de ani -, m-a debutat, m-a încurajat și unde m-am format tot într-un spirit al traducerilor și al deschiderii spre lume, spre tot ceea ce înseamnă valoare…”.
A mulțumit de asemenea, revistei România Literară, care „a contribuit mult cumva la acest premiu, publicându-mă și analizându-mă”. A mulțumit mult și celor care au vorbit, „și mi-au făcut portrete elogioase, la un moment dat mă gândeam dacă despre mine e vorba, atât erau de onorante”. S-a oprit la importanța pe care a avut-o, ca mentor spiritual al său, Viorica Lascu, s-a referit, de asemenea, la felul în care s-a apropiat „brusc” de Sfântul Francisc, cum a fost atras de Italia, în mod special de Umbria. A amintit întâlnirile cu Viorica Lascu la biserică – la biserica Universității (Piaristă), participând la Liturghiile romano-catolice celebrate în limba română de pr. Denderle. Și-a amintit și de anii 90, anii de după Revoluție, când Biserica era liberă, dar se celebra în aer liber, în ploaie, în frig, lângă statuia lui Matei Corvin. Lucra deja la Steaua, dar i s-a propus să lucreze și la revista Viața Creștină; și-a amintit entuziasmul din acel timp, momentul consacrării Episcopului George Guțiu, primul Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla după eliberarea Bisericii, „era o clipă istorică a marilor entuziasme”.
Adrian Popescu s-a prezentat simplu, considerând portretele pe care i le-au schițat antevorbitorii ideale, a îndreptat toate laudele ce i-au fost aduse spre Domnul, redând un citat: „Tot ce-i rău e de la mine, tot ce-i bun vine de la Domnul” (Tomáš Špidlík), sau, „Non nobis Domine, non nobis, sed nomini tuo da gloriam, spuneau și Templierii, spuneau și Cruciații”. Poetul a preferat să încheie citind o poezie a sa, „Acordul muzical”, apoi încă una, „Eu știu”. A încheiat Preasfinția Sa Claudiu, care a spus: „Eu, ca Episcop de Cluj-Gherla, sunt mândru să îl am ca și credincios și frate pe Adrian Popescu și aș vrea să îmi exprim și într-o formă materială bucuria și recunoștința”. Ierarhul a exprimat prețuirea Bisericii, bucuria și recunoștința Preasfinției Sale personal, pentru omul, creștinul greco-catolic și scriitorul Adrian Popescu, înmânându-i diploma și medalia „Sfântul Iosif”, distincții pe care scriitorul le-a primit cu smerenia ce îi este caracteristică, mărturisind: „Niciodată nu am fost mai bucuros, mai împăcat, mai liniștit decât acum”.
Seara a fost încheiată cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, ocazie cu care a Ioan Pop, profesor și academician, fost director la revista Echinox, a împărtășit amintiri despre începuturile devenirii literare a scriitorului Adrian Popescu. Au urmat noi acorduri – a fost redată o piesă „Arsura” (Adrian Ivanițchi), pe versuri de Adrian Popescu (v. aici). Cei prezenți au avut ocazia să achiziționeze volume din opera scriitorului sărbătorit, și au fost invitați la o agapă pregătită de gazdele întâlnirii.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro
