Iubiți frați și surori în Cristos,

Fragmentul ales ca temă a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea creştinilor în anul 2021, “rămâneți în dragostea mea: veți aduce roadă multă” (Ioan 15,5.9), ne îndeamnă, în actualul context al pandemiei, să venim cu bunătate în întâmpinarea nevoilor celor din jurul nostru. Roadele bogate ale faptului de a fi în dragostea Domnului presupun manifestarea credinței prin fapte concrete în folosul celorlalți, fiindcă „credinţa dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Iacob 2,17).

Cât sunt de actuale aceste versete dumnezeiești pentru vremurile pe care le trăim, în mod deosebit în această dramă prin care trece întreaga omenire, cauzată de infectarea a milioane de persoane cu noul coronavirus și de pierderea unui număr foarte mare de vieți omenești! Această conștientizare trebuie să ne deschidă inimile către Spiritul lui Dumnezeu, și implicit către frații noștri, pentru a putea să ne împărtășim din bogăția spirituală care sălășluiește în cei de lângă noi.

În contextul prezentei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitate, doresc să evoc figura călugărului greco-catolic Mihai Neamțu, a cărui Cauză de beatificare și canonizare s-a desfășurat în Arhieparhia noastră de Alba Iulia și Făgăraș. Acest monah exemplar, într-o discreție și o smerenie desăvârșite, a venit de-a lungul întregii sale vieți în întâmpinarea suferințelor spirituale și trupești ale semenilor săi indiferent de confesiune, urmând pilda Divinului Învățător: „a umblat făcând bine şi vindecând” (Fapte, 10,38).

Și noi cu toții trebuie să ne angajăm în activitatea ecumenică și să o socotim ca pe o datorie a fiecărui creștin luminat de credință și călăuzit de iubire, punând în practică cele scrise de Sfântul Apostol Pavel creștinilor din Roma: „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Spiritul Sfânt”; de aceea, „speranța noastră nu înșală” (Rom 5,5). „Este speranța unității creștine, ce-și are izvorul dumnezeiesc în unitatea treimică a Tatălui, Fiului și Spiritului Sfânt” (din Scrisoarea enciclică a Sfântului Ioan Paul al II-lea, Ut Unum Sint, nr. 8).

Cu siguranță, activitățile pe care le desfășurăm în această Săptămână reprezintă un semn concret al dorului de unitate care se înfăptuiește prin rugăciune, prin iertare, prin dragoste, prin dialog deschis și prin inițiative comune cu alți creștini, dar mai ales prin adevăr, evitând pericolele unui fals irenism, al indiferentismului și al excesului de zel (cf. can. 905 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale), fiindcă doar Adevărul ne va face liberi (cfr. Ioan 8,32).

Pe acest drum de apropiere în rugăciune cu ceilalți, noi, creștinii români greco-catolici, nu doar credem în unitate, „ca toți să fie una” (In 17,21), ci, așa cum afirma Sfântul Ioan Paul al II-lea, noi mărturisim prin însăși ființa noastră, „de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite” credința noastră în unitate. Avem cu toții datoria, după cum ne-a îndemnat Sfântul Părinte Papa Francisc la Dumnezeiasca Liturghie din 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertății de la Blaj, să continuăm să luptăm asemenea Fericiților Episcopi martiri împotriva noilor ideologii care apar și care încearcă să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții culturale și religioase, și să facem să aibă întâietate fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor. „Domnul să ne învețe aceste adevăruri: certitudinea de a fi fost iubiți mai întâi și curajul de a-i iubi pe frați” (Omilia Papei Francisc din Capela Sfânta Marta, 10 ianuarie 2020).

Binecuvântăm prezenta culegere de texte și meditații și pe ostenitorii acesteia, invocând de la Domnul Isus, unicul Mântuitor al omenirii, prin Spiritul Sfânt, haruri alese asupra celor care se dăruiesc pentru înfăptuirea unității tuturor ucenicilor Săi.

† Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică