Preasfințiile Voastre,

Stimate oficialități,

Iubiți frați și surori în Cristos,

Cu recunoștință pășim cu evlavie și cu credință pe acest pământ sfânt de martiriu care este Cimitirul Săracilor, în acest al XVI-lea Pelerinajul Național pe care îl organizăm în cinstea martirilor Bisericii Catolice din România. Aici Biserica Suferitoare cântă gloriile Domnului Ei, prin glasul celor care au crezut cu tărie în acea Speranță care de douăzeci de veacuri însuflețește și transformă fața pământului: Isus Cristos este Mesia cel Așteptat, singurul Mântuitor al omenirii. Răsună până la noi glasul sângelui lor vărsat în unire cu cel al Domnului Isus în Liturghia de dincolo de Crucile de gratii, aici la Sighet, unde ei au înțeles cu adevărat că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile.

Doresc să îi salut pe toți confrații Episcopi, îndeosebi pe Preasfinția Sa Vasile, Episcopul Eparhiei gazdă a acestui pelerinaj și pe Preasfinția Sa Florentin Episcopul de Cluj-Gherla pentru cuvintele pe care ni le-a adresat.

Îmi exprim bucuria de a fi în mijlocul Dumneavoastră, al bunilor noștri preoți, persoane consacrate și credincioși, care ați venit să ne rugăm împreună sfinților știuți și neștiuți care își așteaptă învierea sub această glie. Suntem cu toții urmașii celor care aici s-au cuminecat cu lumină din lumina Lui, cu putere din Jertfa Lui, cu tărie din dragostea Lui. Și față de ei avem o datorie sfântă, exprimată în mod profetic de episcopul martir Ioan Suciu atunci când pentru Biserica noastră era ceasul Vinerii celei Mari: „staţi tari, neclătinaţi, statornici în credinţa pentru care au sângerat moşii şi strămoşii noştri… Noi nu putem să-L vindem nici pe Cristos şi nici Biserica”. Subliniez că aceste cuvinte au răsunat pe  7 mai 2000 la Colosseum-ul din Roma cu ocazia Comemorării Ecumenice a mărturisitorilor credinţei din secolul al XX-lea, prezidată de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

În anul acesta, Pelerinajul nostru este cu atât mai sugestiv cu cât Providența Divină ne-a învrednicit ca pe data de 5 aprilie 2018, în Joia Mare, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici să predea Positio super martyrio la Congregația Cauzelor Sfinților.

Așteptând cu încredere și cu bucurie ca jertfa martiriului lor să fie recunoscută  oficial de întreaga Biserică Catolică, Vă îndemn dragii mei, la rugăciune și la a rămâne statornici în credința voastră. Doar astfel, jertfa martirilor noștri de aici de la Sighet și din celelalte locuri de exterminare, va aduce roade bogate pentru binele întregului popor român.

Cristos a înviat!

† LUCIAN Card. MUREȘAN

Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică