Marți 19 septembrie 2023, în Capela San Colombano din Bazilica Sfântul Petru din Vatican, a fost comemorat marele om politic Iuliu Maniu, fiu al Bisericii Greco-Catolice, la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea la cele veșnice, în data de 5 februarie 1953, în închisoarea de la Sighet.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Părintele Gabriel Buboi, Rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, Părintele Marian Bojor, Vicerector al bisericii San Salvatore alle Coppele din Roma, Părintele Mihai Marina, Paroh al Parohiei Sfântul Gheorghe din Paris și Părintele Bogdan Teglaș.
La celebrarea liturgică au participat Doamna Raluca Eclemea, Consilier diplomatic al Ambasadei României în Italia, Doamna Ana Blandiana, Președinte al Fundației Academia Civică, Doamna Oana Boșca-Mălin, Director adjunct al Institutului Cultural Român din Roma (Accademia di Romania), Domnul Ion Andrei Gherasim, Președinte Executiv al Fundației Corneliu Coposu și alți credincioși prezenți în Cetatea Eternă.
Biserica Blajului cinstește memoria lui Iuliu Maniu, ca vrednic reprezentant de seamă al ei, pentru modul în care a apărat valorile sale și pentru exemplul viu pe care ni-l oferă tuturor după atâtatea decenii de la moartea sa, a subliniat Episcopul Cristian, la finalul oficiului liturgic:
„Când vorbim despre Iuliu Maniu, ne gândim la demnitate, onoare, valori și credință. Se împlinesc 70 de ani de când marele om politic greco-catolic s-a întors în casa Tatălui Ceresc. Iuliu Maniu a fost aruncat într-o groapă comună, alături de atâția anonimi, dar și de atâția oameni mari ai Bisericii și ai poporului nostru, în acel cimitir al săracilor. Acolo, Iuliu Maniu este împreună cu Fericiții Episcopi Martiri Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu, Anton Durcovici și cu atâția oameni de valoare, care au scris cu sânge o pagină luminoasă pentru Biserica Catolică și pentru poporul român.”
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Sursa foto: Facebook – Ion-Andrei Gherasim