În perioada 2-8 ianuarie, 2019, peste 250 de episcopi americani s-au întrunit în nordul statului Illinois, la Seminarul Mundelein, lângă Chicago, pentru o săptămână de exerciții spirituale. Acest eveniment a avut loc la invitația Papei Francis, care a cerut tuturor episcopilor din Statele Unite să ia o pauză de la responsabilitățile cotidiene și să investească într-o „perioadă de reculegere, rugăciune și discernământ, ca verigă necesară și fundamentală pentru a înfrunta și a răspunde, în mod evanghelic, la criza de credibilitate pe care o traversează Biserica.” (vezi Scrisoarea Papei Francisc către episcopii Americani)
Acest îndemn a fost îmbrățișat de membrii episcopi ai Conferinței Episcopale din Statele Unite ale Americii pentru ca Biserica să poată răspunde în mod adecvat la semnele timpului, o perioadă tulbure pentru Biserica Catolică din Nordul Americii, marcată de abuzurile sexuale scoase la lumină în ultimul an.
Predicatorul Casei Pontificale, părintele capucin Raniero Cantalamessa a condus reculegerea sub tema „El a numit Doisprezece, ca să fie împreună cu El și să-i trimită să predice”, bazat pe evanghelia după Marcu 3:14. Structura reculegerii a inclus timp pentru reflecție personală, silențium, liturghie zilnică, timp pentru rugăciuni personale și comune înaintea Sfintelor Sacramente, vecernii și oportunități pentru spovadă.
PS John Michael Botean a participat la această săptămână de reculegere și a oferit câteva repere din interior:
„A fost o perioadă propice pentru reculegere, fiind la început de an și departe de responsabilitățile cotidiene – o săptămână în care ne-am concentrat atenția spre lucrurile cu adevărat importante. Am avut timp din plin pentru rugăciune – o reală binecuvântare – liniște și tăcere din plin (nu se vorbea nici la masă), și un predicator de excepție, în persoana Părintelui Reniero, care a abordat întreaga situație actuală din perspectivă spirituală. Prin rugăciunile și îndrumarea lui, am simțit prezența Spiritului Sfânt făcându-și apariția.”
„Am fost surprins de revelațiile interioare. Am recăpătat puternicul sentiment de misiune pe care l-am mai întâlnit în perioada seminarului – culmea, am început tot la capucini.”
„Din perspectiva grupului, per ansamblu, episcopii au părut a fi atinși la nivel emoțional în aceste zile. Cred că am fost reamintiți cu toții de importanța încrederii în Dumnezeu, de nevoia de a fi mai umili și mai curajoși în același timp. Biserica nu e doar protocoale, procese și proceduri. Am avut ocazia să medităm la aceste lucruri la o scară mai largă, dintr-o perspectivă revelatoare. Este important pentru episcopi să trateze aceste lucruri ca niște episcopi și nu ca directori de companii.”
Citește întreg articolul pe romaniancatholic.org