Duminică, 2 martie 2025, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa Occidentală, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca în Parohia Greco-Catolică „Sfântul Gheorghe” din Ostiglia (Italia).
Episcopul Cristian a fost întâmpinat de Părintele paroh Andrei Meseșan, de Don Alberto Formigoni, Vicar general al Diecezei de Mantova și de credincioșii comunității.
Vizita pastorală a început cu celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești, prezidată de Preasfinția Sa Cristian. Au concelebrat Parohul comunității, Vicarul general al Diecezei de Mantova și Pr. Diac. Kovács Levente. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala Parohiei Personale din Ostiglia.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian a evidențiat două motive esențiale pentru dobândirea Împărăției Cerurilor: iertarea și apostolicitatea socială. Aplecarea spre nevoile aproapelui devin chei care deschid Porțile Veșniciei. Prin ajutor nu trebuie să înțelegem doar partea materială, ci și pe cea spirituală, rugându-ne pentru cei care au mai mare nevoie sau oferind un sfat bun și o mângâiere. Iertarea reprezintă un fundament creștin fără de care faptele noastre bune nu au valoare. Iubirea aproapelui și iertarea sunt esențiale în viața oricărui creștin, fiindcă „de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”.
Un alt aspect important conturat a fost simbolistica postului, care trebuie văzut ca fiind o perioadă de purificare sufletească. De asemenea, este necesar să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate harurile și binefacerile primite de la El, fie că vorbim despre lucrurile văzute sau nevăzute.
La Sfânta Liturghie a fost prezent domnul Luciano Barberio, Primar al localității Ostiglia.
După celebrare, Părintele paroh a înmânat o diplomă de onoare unei familii de credincioși, care se va întoarce acasă, în România, în semn de mulțumire pentru modul în care s-a dedicat slujirii Parohiei din Ostiglia. La rândul său, Episcopul Cristian le-a mulțumit oficialităților ecleziale și civile pentru sprijinul acordat întregii comunități.
În pragul Postului Mare, ziua s-a încheiat cu o agapă frățească.Parohia personală „Sfântul Gheorghe” pentru credincioșii greco-catolici români din Dieceza de Mantova (Italia) este una din cele cinci Parohii personale pentru credincioșii catolici români de rit bizantin din Italia, alăturându-se Parohiei din Bologna, din Livorno, din Perugia și din Cesena. A fost constituită conform prevederilor canonice prin decretul semnat în data de 26 aprilie 2022 de Excelența Sa Marco Busca, fiind păstorită de Părintele Vasile Andrei Meseșan.
Prin decretul semnat de Episcopul locului, Parohia „Sfântul Gheorghe” este subordonată direct Episcopiei de Mantova, având propriile matricole, unde vor fi înregistrate Sfintele Taine și Ierurgiile pentru credincioșii greco-catolici români care locuiesc pe teritoriul Diecezei.
Să nu uităm să privim cu bucurie zilele de primenire spirituală ce vor urma pentru a ne închina cu vrednicie Sfintei Învierii lui Cristos!
A consemnat Sem. Ioan Gabriel Ștefan, pentru Biroul de |Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș