În fiecare zi, în fiecare duminică din această perioadă, în parohiile și bisericile noastre greco-catolice răsună colindul de bucurie care prevestește Marea Sărbătoare a Întrupării Mântuitorului nostru Isus Hristos.

La un astfel de eveniment s-a alăturat și comunitatea greco-catolică din Teiuș care în seara de duminică 15 decembrie, a avut invitați în Bisericuța lor cvartetul “Augustin Bena” împreuna cu tenorul Ioan Chiciudean, care au susținut un Concert de Crăciun.

Părintele paroh făcând referire la Psalmul 150 a subliniat faptul că, Cartea Psalmilor se încheie cu o chemare ca tot ce are suflare să se alăture mărețului imn de laudă: „Lăudați-L cu sunet de trâmbiță, lăudați-L cu alăută și harpă! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri, lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul! Lăudați-L cu chimvale sunătoare, lăudați-L cu chimvale zăngănitoare! Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Ps. 150,3-6).

Pe lângă numărul mare de credincioși au fost prezente și oficialitățile orașului Teiuș. Cu toții am trăit bucuria momentului, care anticipează Sărbătoarea Crăciunului: Hristos se naște, măriți-L!

Vizualizare galerie foto