După mai bine de un an de planificare, duminică, 15 aprilie 2018, începând cu ora 12:30, într-un ambient plăcut, la Catedrala Greco-Catolică „Sf. Gheorghe” (St. George) din Canton, a avut loc lansarea revistei magazin Unirea Canton. La acest eveniment s-au reunit credincioșii Catedralei, dar nu numai, fiecare diferit în felul lui, dar cu aceeași căutare interioară de frumos și bine, ca o evadare din rutina cotidiană.
Noul concept al revistei, prezentat de către Raul Botha, directorul de comunicare al Eparhiei, este orientat spre un nou model de evanghelizare, având la bază cele mai noi învățături ale Bisericii dar și istoriile de viață și credință a credincioșilor, toate spre o creșterea spirituală cât mai rodnică. Un aspect extrem de important este acela că revista vine într-un nou format mult mai atractiv pentru cititori, dintre care enumerăm designul complet schimbat, 16 pagini color, articolele în limba română și engleză.
Trebuie să menționam faptul că întregul proiect nu ar fi putut prinde viață fără sprijinul necondiționat al Preasfințitului John Michael Botean, fără suportul tehnic al editurii Faith Catholic din Lansing, Michigan, respectiv fără susținerea financiară a organizației Our Sunday Visitor Insitute, cărora le mulțumim pe această cale. Mulțumiri speciale lui Jack Figel, redactorul revistei Unirea Canton și tuturor colaboratorilor care au semnat articole în acest număr inaugural: PS John Michael, pr. Iuliu Muntean, diacon Constantin Hadarag, ipodiacon Remus Orian, Julie Shocksnider și Raul Botha. Nu în ultimul rând îi mulțumim Sânzianei Tămîian pentru curajul de a împărtăși povestea credinței sale și de a apărea pe coperta revistei.
În speranța că acest nou instrument de propovăduire evanghelică este unul cât mai util și plăcut, nădăjduim ca acest nou început să fie un model de inspirație pentru fiecare cititor. Pentru eventualele sugestii sau articole, ne puteți contacta la adresa unirea@rcdcanton.org.