Desfășurat sâmbătă, 4 decembrie, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu, simpozionul aniversar Sibiu – 830 de ani de atestare documentară. Sibiul în documentele pontificale a oferit nu doar ocazia reunirii unor reprezentanți din partea mai multor culte și instituții, din țară și din străinătate, ci și de a pune împreună idei, amintiri, cercetări și studii despre istoria acestui oraș și strânsa lui legătură cu Biserica Română Unită cu Roma.
Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Greco – Catolice a amintit în mesajul transmis că „prezența Bisericii Române Unite cu Roma în urbea Sibiului prin construirea Bisericii dintre Brazi, ne arată legătura intrinsecă dintre Biserică, oraș și țară, dovadă fiind Panteonul mormintelor, din jurul acestui locaș de cult, aparținând unor personalități de seamă ale culturii transilvănene: George Barițiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Iosif Sterca-Șuluțiu, Ioan Rațiu, Alexandru Vaida-Voievod.”
Prin cuvântul de salut transmis, Excelența Sa Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, a evidențiat importanța relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și România din punct de vedere istoric, social, cultural și religios.
„Aflat sub Înaltul Patronaj al Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, simpozionul ne dă prilejul de a evoca oamenii, elitele şi momentele fondatoare ale oraşul. În plus, este şi o oportunitate de a extrage semnificaţiile şi învăţămintele parcursului istoric al unei comunităţi ce a concentrat energiile şi a potenţat calităţile etniilor şi confesiunilor românilor, saşilor şi maghiarilor, pe care istoria i-a aşezat împreună în acest loc.” a transmis în cuvântul de salut Prof. Univ. Dr. Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial pentru Cultură, Culte și Minorități Naționale.
În prelegerea sa intitulată Context misionar și încadrare juridică: Sfântul Scaun și fondarea Prepoziturii sașilor așezați în Transilvania -1191, Prof. Univ. Dr. Șerban Turcuș, de la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a subliniat faptul că „Scaunul Apostolic a fost garantul şi protectorul organizării instituţionale a germanităţii locale şi, cu toate că saşii astăzi au uitat de binefăcătorii lor noi, trebuie mereu să amintim că Celestin al III-lea, Inocenţiu al III-lea şi cardinalul Gregorio au fost la temelia uneia dintre cele mai ilustre şi rafinate pagini de istorie transilvană.”
Despre importanța păstrării memoriei vii a vorbit și Pr. Oscar Raicea, Protopopul Bisericii Romano-Catolice din Sibiu: acest moment istoric al atestării este deosebit de important pentru memoria noastră comună, deoarece această atestare este consemnată într-un document pontifical emis de Papa Celestin al III-lea. Practic, putem vorbi de un certificat de naștere al orașului, emis de pontiful roman.
Sibiul a fost și rămâne o exemplară urbe multiculturală și multireligioasă, cu o bogată istorie, așa cum a afirmat și Pr. Varró Sándor, Protopopul Bisericii Reformate din Sibiu: faptul că trăim astăzi în Sibiu se datorează în primul rând toleranței și respectului între nații. Români, sași și maghiari au putut să clădească un viitor împreună. Putem fi o capitală a credinței, a toleranței, a respectării valorilor creștine, de trăire a lor și de transpunere a lor în realitate. La mulți ani, Sibiu, Hermannstadt, Nagyszeben!
Simpozionul s-a încheiat cu un moment muzical surpriză, un concert de colinde interpretate de Corala Allegretto. Cei care nu au reușit să urmărească evenimentul live prin intermediul Maria TV sau Radio Blaj TV, o pot face accesând linkul de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=xQPmOFlATh0.
Biroul Arhieparhial de Presă