Întrunirea eparhială a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Cluj-Gherla s-a desfășurat sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, cu tema: „Sfânta Fecioară Maria, Maica Speranței” și motto-ul: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc1, 38). Prima parte a zilei a fost dedicată rugăciunii în capela „Sf. Iosif” din incinta Catedralei: a început cu recitarea Rozariului, și apoi, la ora 11.00, a fost celebrată Sfânta Liturghie.

Au participat membri și delegați ai Reuniunilor Mariane parohiale din întreaga Eparhie, cu Monica Culea, președinta Reuniunii Mariane eparhiale, pr. Florin Isac, asistentul spiritual eparhial, și preoți asistenți spirituali ai reuniunilor parohiale: pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, gazdă a evenimentului împreună cu pr. protopop Cristian Goia, pr. Ovidiu Lăpuște și pr. Tarciziu Matei, avându-l în mijlocul lor pe pr. Vasile Tofană, Vicar general. Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconii Mihai Roman și Vasile Ormenean, împreună cu credincioși și membri ai Reuniunii Mariane prezenți.

În cuvântul de învățătură din cadrul celebrării liturgice, pr. Vasile Tofană a menționat frumosul titlu al întrunirii, Maica Speranței și mottoul ales, mulțumind pentru prezența unui număr mare de marianiști. A arătat importanța virtuții teologale a speranței, care însoțește credința și iubirea. Meditând apoi cuvintele din Evanghelia zilei: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl a binevoit să va dea împărăția”, „unde este comoara voastră va fi și inima voastră” și „să fiți gata că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”, a menționat că teama este cea care ne împiedică să primim multe haruri de la Dumnezeu. De asemenea, ocupându-ne prea mult de lucrurile lumești, pe care nu le ducem cu noi la moarte, pierdem timp prețios în care putem aduna comori pentru cer. A subliniat cât de important este să veghem pentru a fi fericiți în clipa în care Fiul Omului va veni în mod neașteptat. S-a adresat membrilor Reuniunii Mariane și preoților care îi însoțesc spiritual, relevând importanța pe care Reuniunea Mariană o are pentru întreaga Biserică.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Florin Isac, asistent spiritual eparhial, a mulțumit participanților pentru prezență și Preasfinției Sale Claudiu pentru onoarea de a fi în comuniune cu Reuniunea Mariană eparhială. Președinta Reuniunii Mariane eparhiale a mulțumit Vicarului general pentru că a însoțit în rugăciune membrii reuniunilor mariane prezenți, oferind un frumos buchet de flori și o icoană, asigurând conducerea eparhială de rugăciunea membrilor Reuniunii Mariane pentru nevoile Bisericii. A urmat o pauză – după care s-a trecut la partea a doua a programului.

Monica Culea a prezentat un raport și imagini privind activitățile și realizările principale din anul care a trecut ale Reuniunii Mariane Eparhiale în domeniile spiritual, cultural, caritativ, apostolat, ecumenic. Președinta a dezvoltat tema și mottoul întâlnirii din acest an, subliniind că spiritualitatea Reuniunii Mariane cuprinde imitarea virtuților Sfintei Fecioare (umilința, credința vie, speranță neclintită, iubire arzătoare, rugăciunea continuă, ascultarea, mortificarea, puritatea, milostivirea, răbdarea, blândețea și înțelepciunea sa divină, cumpătarea, bunătatea, împlinirea voinței divine), ca să devenim modele viiA amintit să nu uităm că marianiștii se bucură de primirea indulgenței plenare pentru sine și pentru multe suflete din purgator în sărbătorile Împărătești și sărbătorile Preacuratei Fecioare Maria. De asemenea, să ne rugăm folosind rugăciunea rozariului, arma noastră, pentru pace, familie (cum cerea Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea), pentru conducătorii Bisericii, ai țării și a lumii, pentru preoți, vocații, tineri, etc.

Au urmat discuții: pr. Florin Isac, asistentul spiritual al Reuniunii Mariane din Eparhie, a vorbit despre anul 2025, declarat anul „Cardinal Iuliu Hossu”, apoi a vorbit și despre problemele stringente din comunitățile greco-catolice, implicit din Reuniunile Mariane, lipsa vocațiilor, îndemnând la rugăciune. Ne-a îndemnat să nu neglijăm cunoașterea istoriei Bisericii Greco-Catolice și păstrarea vie în memorie a acelora care și-au dat viața pentru crezul lor, îndemnând la rugăciune, comunicare și colaborare la activități comunitare susținute între parohii și Reuniuni. Întrunirea eparhială s-a încheiat cu mulțumire și Adorație în fața Preasfântului Sacrament expus în capelă și întreaga comunitate a rostit rugăciunea de consfințire Preasfintei Fecioare Maria. La final ne-am bucurat de o agapă fraternă, care a fost și sărbătorire a noului început de drum pentru Reuniunea Mariană din Eparhia de Cluj-Gherla, un drum de rugăciune, apostolat și trăire a credinței sub mantia Maicii Sfinte.

Cu blândul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara de sus!

Monica Culea, președinta RM eparhiale