INTERVIU cu Postulatorul Cauzei de Beatificare a episcopilor greco-catolici, Pr. Vasile Man

Positio super martyrio, un studiu în două volume, este lucrarea de peste 1900 de pagini care „sintetizează în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă, mărturia și jertfa episcopilor greco-catolici care, în fața persecutorului comunist, au preferat moartea decât să-și trădeze credința lor catolică”: anunța joi, 5 aprilie 2018, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici din România, când a predat documentația aferentă Congregației  pentru cauzele sfinților de la Roma. A urmat apoi evaluarea Positio de un grup de nouă experţi teologi şi examinarea din partea unei comisii de cinci cardinali din Vatican.  Pe 19 martie a.c., întreaga muncă de cercetare și documentație a cauzei de beatificare intitulată «Valeriu Traian Frențiu și însoțitorii săi» a fost recunoscută de însăși Papa Francisc, recunoscându-se astfel martiriul episcopilor greco-catolici din România uciși in odio fidei în perioada 1950 – 1970. Cu acest prilej, am stat de vorbă cu pr. Vasile Man, vice-rector al Colegiului „Pio Romeno” din Roma, postulator al cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist, care a acordat un interviu pentru Biroul de Presă al   Episopiei Greco-Catolice de Oradea:

M. C. – Ca postulator al cauzei de beatificare, ce înseamnă promulgarea acestui decret de recunoaștere pentru Biserică și de ce nu, pentru apropiata vizită a Papei Francisc în țara noastră?

V.M. – Sfântul Părinte Francisc, în cadrul audienței din 19 martie 2019 acordate cardinalului Angelo Becciu, Prefectul Congregației Cauzelor Sfinților, a autorizat respectiva congregație să promulge Decretul de recunoaștere a martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți între anii 1950-1970 din timpul persecuției comuniste. Este vorba despre episcopii greco-catolici Slujitori ai lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, care au preferat să-și dea viața pentru Biserică și comuniunea cu Sf. Părinte Papa decât să-și trădeze credința catolică. Promulgarea în Acta Apostolicae Sedis a acestui Decret de către Congregația Cauzelor Sfinților înseamnă intrarea procesului canonic de recunoaștere a martirajului lor în ultima sa fază, cea iminentă ceremoniei de beatificare când se va promulga în mod solemn Decretul de martiriu semnat de Sfântul Părinte Papa. Abia după acel moment episcopii noștri vor putea fi considerați martiri și ridicați la cinstea altarelor spre a fi venerați și invocați de către credincioșii Bisericii Greco-Catolice din România.

Faptul că Sfântul Părinte Francisc a autorizat promulgarea decretului tocmai în 19 martie, sărbătoarea liturgică a Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale, nu este o întâmplare ci mai degrabă o invitație de a recunoaște măreția în credință și fidelitate față de Biserica Catolică a episcopilor noștri, a căror jertfă are și o valență universală, nu doar locală; în același timp este și un semn profetic de continuare a rugăciunilor pentru canonizarea acestora astfel încât să poată fi declarați sfinți și propuși spre cinstire și model de credință în întreaga Biserică Universală. 

Apropiata vizită a Sfântului Părinte Francisc în România, chiar dacă deocamdată nu se cunoaște programul oficial al acesteia, este o ocazie deosebită de intensificare a rugăciunilor în speranța că ceremonia de beatificare va fi prezidată de Sanctitatea Sa, la Blaj.

M. C. – O lungă perioadă de cercetare, de valorificare, de dezvăluire și argumentare a adevărului. Cum a descurs munca Postulaturii Cauzei de Beatificare și câte persoane au făcut parte din comitetul acesteia? 

V.M. – Procedura canonică de beatificare prevăzută de Congregația Cauzelor Sfinților presupune doua etape: o fază  eparhială, în țară și o altă fază, la Roma. Procesul canonic eparhial de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți pentru credință în timpul prigoanei comuniste a început la 16 ianuarie 1999, la Blaj și a durat până la 10 martie 2009. Etapa a constat din culegerea de informații cât mai complete (mărturii și documente) privitor la martirajul celor șapte episcopi greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste.

A urmat etapa romană când documentele au fost transferate la Congregația Cauzelor Sfinților pentru a fi studiate și sintetizate, sub coordonarea unui Relator, într-o documentație unică numită Positio, care s-a predat, în două volume, la 05.04.2018. A urmat etapa de evaluare din partea unei comisii de 9 teologi care s-a concretizat cu vot afirmativ unanim în data de 8 ianuarie 2019, după care evaluarea s-a făcut de către o comisie de cardinali și episcopi, de asemenea cu rezultat pozitiv. În fine, la 19.03.2019, a venit bucuria autorizării din partea Sfântului Părinte de publicare a Decretului. Echipa Postulaturii formată din mai multe persoane (istorici, traducători, graficieni, etc.) a parcurs acest drum lung cu credință și speranță, însoțiți și sprijiniți mereu de rugăciunea credincioșilor greco-catolici, toți animați de dorința de a-i vedea cât mai curând ridicați la cinstea altarelor pe episcopii noștri martiri.

M.C. – Care a fost momentul cel mai dificil în acest parcurs și cum l-ați depășit? 

V.M. – După vestea cea bună de astăzi [19 martie 2019], momentele dificile, chiar dacă au fost, s-au uitat. Dificultatea Cauzei episcopilor greco-catolici a constat din complexitatea situației obiective, aș zice atipice, în care s-a încadrat martirajul acestor șapte episcopi: persecutorul comunist nu și-a focalizat atenția asupra unuia sau altuia dintre episcopi, ci a țintit întreaga Biserică Greco-Catolică din România care trebuia desființată, conform unui plan stalinist identic cu ce s-a întâmplat în Ucraina în 1946; nu s-a dorit eliminarea directă a celor șapte episcopi ci a Bisericii Greco-Catolice în totalitatea ei, deoarece era percepută ca o amenințare pentru regimul comunist datorită comuniunii în credință cu urmașul Sf. Petru, Papa de la Roma. În cadrul acestui plan, între 27-29 octombrie 1948, au fost arestați toți episcopii, întrucât erau conducătorii bisericii și s-au opus – cu toate mijloacele legale la îndemână: scrisori de protest către autorități, circulare către credincioși pentru întărirea în credință, vizite pastorale, intensificarea rugăciunii, etc. – acțiunii de suprimare a bisericii lor. Astfel, martirajul episcopilor, în sens strict, este inclus în martirajul general al întregii Biserici Greco-Catolice. Argumentarea, prin documente de arhivă și mărturii, a martiriului fiecăruia din cei șapte, s-a putut face abia după ce s-a putut clarifica persecuția împotriva Bisericii Greco-Catolice și identifica etapele care au condus în final la suprimarea ei prin Decretul din 1 decembrie 1948. Postulatura Cauzei a reușit astfel să scrie, în premieră, pe baza documentelor de arhivă descoperite în special între anii 2012-2014, desfășurarea întregii persecuții la care a fost supusă Biserica Greco-Catolică din România sub regimul comunist, precum și mărturia de credință și tenacitatea episcopilor greco-catolici de a rămâne fermi în credință, chiar dacă acest lucru i-a dus la arestare, la anchete, închisoare, domiciliu obligatoriu și în final la moarte.

M.C. – Suntem înainte de ultimul pas, al ridicării la cinstea altarelor a celor 7 episcopi greco-catolici martiri din România. Ce va însemna aceasta pentru Biserica Greco-Catolică din România și pentru țara noastră în general?

V.M. – Finalizarea Cauzei de recunoaștere a martiriului celor șapte episcopi greco-catolici întărește speranța întregii Biserici Greco-Catolice de a-i vedea înscriși curând în Martirologiul Bisericii și ridicați la cinstea altarelor. Chiar dacă pentru moment utilizarea calificativului martir nu este posibilă până la ceremonia oficială de beatificare, prin sacrificiul vieții lor pot fi considerați astfel în memoria colectivă a credincioșilor. După perioada neagră a comunismului și a celor peste 40 de ani trăiți în clandestinitate, Biserica Greco-Catolică din România se bucură de speranța de a-i avea înscriși în rândul fericiților din cer pe episcopii săi martiri și propuși astfel ca modele autentice de trăire creștină.

M.C. – Ce v-a motivat în toți acești ani și cum ați primit această misiune, la început?

V.M. – Importanța unui asemenea demers depășește sfera personală așa că, trecând peste momentele inițiale de surpriză, acceptarea acestei misiuni se încadrează într-o formă mai deosebită de slujire eclezială. S-a pornit la drum cu convingerea că, deși resursele umane sunt limitate, credința unei biserici martire și rugăciunile credincioșilor sunt motive puternice pentru o dăruire în folosul unei asemenea cauze.

M.C. – Care este învățătura episcopilor martiri pentru creștinii de astăzi? Dar pentru tineri?

V.M. – Prin forța lor de a rezista prezenței copleșitoare a răului, episcopii mărturisitori ai Bisericii Greco-Catolice din România sunt o pildă vie de credință, iubire și speranță deoarece au trăit cea mai înaltă experiență pentru un creștin: să-L urmeze pe Hristos până la sacrificiul de sine. Într-o lume marcată de relativism, așa cum este societatea actuală, moștenirea lăsată – în special pentru tineri, dar nu numai – de episcopii greco-catolici care au suferit prigoana comunistă este, în principal, una de coerență în trăirea propriei credinței și a propriilor valori, de fidelitate față de Biserică, de acceptare în orice moment a voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă privațiunea de libertate și chiar moartea.  

În acest sens este emblematic motoul card. Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră”, care pune semnul de identitate între credință și viață ca fiind două aspecte ale unei trăiri unice ce nu poate fi separată.

M.C. – Un gând personal, la finalul unei munci aproape „martirice”:

V.M. – Gândul nu poate fi decât de mulțumire Bunului Dumnezeu, prin a cărui har s-a putut face această muncă, de mulțumire episcopilor bisericii noastre pentru încredințarea acestei misiuni și, în egală măsură, de mulțumire credincioșilor greco-catolici din România și din întreaga lume care, prin rugăciunile lor constante, au întreținut vie flacăra credinței și a speranței că într-o zi vom avea bucuria de a-i vedea onorați la cinstea altarelor pe episcopii noștri martiri.

Vă mulțumim!

Jurnalist Mihaela Caba-Madarasi, Birou Presă EGCO