Miercuri, 22 ianuarie 2019, Sfântul Părinte și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Călin Ioan Bot și Părintele Cristian Dumitru Crişan au fost aleși Episcopi.
Părintele Călin Ioan Bot a fost ales Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abritto, iar Părintele Cristian Dumitru Crişan a fost ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula.
Publicăm în cele ce urmează un interviu cu Părintele Cristian Dumitru Crişan, ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș.
Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică v-a ales episcop, iar Sfântul Părinte și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută. Cum ați primit vestea alegerii?
Cu surprindere, cu emoție și cu recunoștință. Cu recunoștință față de Sfântul Părinte Papa Francisc, față de Preafericitul Părinte Lucian și față de toți Episcopii noștri pentru acest semn de mare încredere față de mine, cu speranță în ajutorul harului lui Dumnezeu și în ocrotirea Maicii Preacurate. Gândindu-mă la ceea ce citim în Prima Scrisoare către Timotei: « Mulţumesc Celui ce m-a întărit, lui Cristos Isus, Domnul nostru » (1,12).
Cum vă imaginați noul minister?
Ca preot, mi-am pus viața în mâinile Domnului, fiind un răspuns la o chemare. Și astfel am încercat mereu în pastorație să înțeleg: cum pot să îi conduc mai bine pe oameni la Dumnezeu? De aceea, slujirea mea va continua în logica aceasta: de a fi în ascultare față de Arhiepiscopul nostru, de a răspunde la șoaptele Spiritului, de a fi deschis în a valorifica potențialul în cei pe care îi voi întâlni, toate spre mai marea mărire a lui Dumnezeu și spre binele Bisericii noastre.
Sunteți cel mai tânăr episcop catolic din lume. Ce înseamnă aceasta pentru Preasfinția Voastră?
Când am intrat prima dată în Catedrala din Blaj în 1996, aveam 15 ani, la o întâlnire a tinerilor, am rămas uimit de frumusețea iconostasului Catedralei și a celebrării Sfintei Liturghii, prezidată de Preafericitul Părinte Lucian, pe atunci Mitropolit al Bisericii noastre. Și în acel moment am simțit că drumul meu este un răspuns la o chemare. Și am încercat să răspund la acea chemare urmând cursurile Liceului Teologic “Sfântul Vasile din Blaj”, iar mai apoi ale Facultății de Teologie tot la Blaj, fiind apoi trimis la Roma în 2003. Faptul de a fi tânăr, poate fi util pentru a intra în dialog mai usor cu lumea în care trăim, înțelegându-i provocările dar și marile potențialități.
Cu ce gând vă despărțiți de credincioșii de la Paris?
Este prima Parohie pe care am încercat să o conduc către Domnul, după ce mi-am terminat studiile la Roma în 2012. Am întâlnit la Paris o comunitate solidă, compactă, pot să spun cea mai importantă comunitate greco-catolică românească din diaspora, din cele 67 pe care le-am vizitat în acești doi ani ca Vizitator Apostolic. Mă gândesc la multele activități pe care le-am organizat cu credincioșii noștri dragi din capitala Franței: pelerinaje, seri de rugăciune, ieșiri cu tinerii, conferințe, etc. Mă voi ruga pentru ei, și sunt sigur că mă vor însoți și ei cu rugăciunile lor.
Aveți un mesaj pentru credincioșii din Arhieparhie?
Vin să mergem împreună, precum ne învață Papa Francisc, către Domnul. Voi fi la dispoziția Preafericitului Părinte Lucian pentru tot ce va găsi de bine să îmi încredințeze în slujirea Arhieparhiei noastre, în care, cu bucurie, mă întorc acasă.
Vă mulțumim!