Intervenția Preasfințitului Virgil la seminarul CCEE-SECAM, 1-2 iunie 2021

Solidaritatea în promovarea demnității umane, în lumina Enciclicii „Fratelli Tutti” – Capitolul III

Înainte de publicarea Enciclicii „Fratelli Tutti” (FT 3 octombrie 2020), Papa Francisc, la 27 martie 2020, în piața Sfântu Petru care era atunci pustie, a spus: „La fel ca ucenicii Evangheliei, am fost surprinși de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, cu toții chemați să vâslim împreună, având cu toții nevoia de mângâiere reciprocă. În această barcă suntem cu toții”. În această barcă suntem cu toții frați: frați cu cei de același sânge, frați cu cei din țara noastră, frați cu aceia care ne sunt aproape și cu aceia care ne sunt departe, frați cu ceilalți creștini sau cu cei din alte religii, frați cu cei bogați sau cu cei săraci, cu cei sănătoși sau cu cei bolnavi, cu drepturi și îndatoriri egale, cu toții copiii aceluiași Dumnezeu, creați după chipul Său (cf. Gen 1 26’27), convinși că „cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (In 4,16). În lumina acestor cuvinte ale Papei, ne dăm seama că Enciclica „Fratelli Tutti” este: o invitație la rugăciune „unul pentru celălalt”, „chemați să vâslim împreună”, astfel încât să existe „o mare frățietate umană”, fără sincretisme, care să conducă la o adevărată prietenie socială ce le permite oamenilor egali să fie persoane diferite; e o invitație la „solidaritate ca principiu al planificării sociale, care le permite oamenilor inegali să devină egali”; și, este un imn al frățietății umane care se realizează prin „construirea de punți” (cf. FT 2-4). Da, în aceeași barcă, trebuie să trăim valoarea unică a iubirii, să avem experiența de a-l iubi pe celălalt și să mergem spre el, să căutăm binele său în mod gratuit, deoarece celălalt are o mare valoare (cf. FT 91-93), celălalt este fratele.

Sunt puternice cuvintele Papei și ne determină să le punem în practică, considerându-l pe celălalt prețios, demn, iubit și frumos. Numai raportându-ne în acest fel unul la celălalt vom face posibilă o prietenie socială care nu exclude pe nimeni și în care fraternitatea se deschide tuturor (cf. FT, 94), bărbați și femei, din toate națiunile, popoarele și culturile, făcându-i capabili să se deschidă la scară universală către orice frate sănătos sau suferind, abandonat sau ignorat, însă cetățean al pământului (cf. FT 98). Suntem chemați cu toții să „aducem o contribuție la binele comun”, „chemați să vâslim împreună”, întrucât „căutarea binelui celorlalți și al întregii umanități implică necesitatea unei maturizări a persoanelor și a societăților în sensul diferitelor valori morale care duc la o dezvoltare umană integrală” (FT 112).

Sfântul Pavel le scrie filipenilor: „nimeni nu s-a unit cu mine” în afară de voi, care „ați lăsat să înflorească iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine”. Dar „n-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am, știu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă” „Însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul”. „Dar nu caut darul vostru, ci rodul care prisoseşte, în folosul vostru” (cf. Fil 4 11-16). Aici găsim semnificația și valoarea profundă a solidarității, „ca virtute morală și comportament social, rod al convertirii personale care presupune un angajament, precum și responsabilitatea de natură educativă și formativă”. Este vorba despre angajamentul familiei „chemată la o misiune educativă primară și esențială”, este vorba despre educația în școli și în Biserică. Acestea constituie locurile în care sunt trăite și transmise valorile iubirii și ale fraternității, ale conviețuirii și ale împărtășirii, ale atenției și ale grijii față de celălalt. Familia, școala, Biserica sunt spații privilegiate pentru transmiterea credinței în care „se vâslește împreună” pentru binele comun. Aici dimensiunile morale, spirituale și sociale ale persoanei sunt învățate cu responsabilitate; se învață valoarea libertății, a respectului reciproc și a solidarității” (FT 114), despre care vorbește Papa în Enciclică.

„Este bine pentru noi să apelăm la solidaritate” (FT 115), dar există două moduri de a da și de a primi: unul, așa cum ar spune Sfântul Pavel, material, trupesc, uman, mercantil și unul spiritual, pneumatic, „părtaș la harul care mi-a fost acordat” (Fil 1, 7). Se poate da ca să ai stăpânire asupra celuilalt (celălalt depinde de tine), pentru a-ți exercita atotputernicia astfel încât să-l legi pe celălalt de tine și se poate da ca un „serviciu, privind mereu chipul fratelui, căutând promovarea sa” (cf FT 115). Apoi, există două moduri de a primi: acela de a lua în stăpânire și de a uita de cine îți dă și de unde se ia (lumea colonială), care este greșit, și modul spiritual de a primi, care este acela al Tatălui care îl dă pe Fiul Său (Ioan 3:16). Dăruindu-se pe sine, Dumnezeu se „compromite”, se pierde pe Sine, îl dă pe Fiul său pentru ca omul să-și recapete libertatea și demnitatea. De aici ne dăm seama că solidaritatea nu presupune putere asupra celuilalt, ci vrea ca celălalt să fie el însuși și, de asemenea, că solidaritatea înseamnă „a gândi și a acționa în termeni de comunitate, de prioritate a vieții tuturor, de a lupta împotriva cauzelor structurale ale sărăciei (inegalitatea, lipsa unui loc muncă, lipsa pământului și a casei, negarea drepturilor sociale și a dreptului la muncă); solidaritatea înseamnă a face față efectelor distructive ale împărăției banilor. Solidaritatea, înțeleasă în sensul său cel mai profund, este un mod de a face istorie (cf. FT 116), spune Papa.

De-a lungul istoriei am trecut prin diferite perioade în care a prevalat una sau alta dintre modalitățile de a da și de a primi și nu solidaritatea sau libertatea persoanei, cu atât mai puțin a comunităților. Să aducem aminte de tenacitatea cu care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea nu a făcut nici o concesie totalitarismelor și nihilismelor din secolul al XX-lea, ci a promovat întotdeauna libertatea, demnitatea, valorile persoanei umane dincolo de orice ideologie. Regimurile comuniste de pe continentul european și din alte părți au vorbit cu voce tare despre frățietate, solidaritate, retribuția corectă a bunurilor, dar au fost doar vorbe goale, deoarece a fost o ideologie care a transformat persoana umană prin aservirea sa la dispoziția unei persoane, a marelui șef, al unui partid (comunist); a transformat țările în mari închisori din care nu se putea ieși și unde totul era controlat de același partid unic și de poliția secretă. În acest siaj, Papa Francisc, critică aspru „economia excluziunii și a inechității” din zilele noastre care nu face decât să „ucidă” și „să considere ființa umană un bun de consum, care poate fi folosit și apoi aruncat”; de fapt critică aspru „cultura deșeurilor” care este la modă (cf. EG nr. 53); astfel, Papa critică noile ideologii contemporane (neomarxismul, recrudescența naționalismelor, ideologia de gen). Da, aici, Biserica ridică, pune o întrebare etico-morală profundă în conformitate cu mesajul Evangheliei, dar care trebuie rezolvată la nivel politic și economic, iar acestea (politicul și economicul) ar trebui să fie în slujba persoanei umane.

Papa Francisc, în enciclica intitulată „Fratelli Tutti”, subliniază faptul că a sluji înseamnă a avea grijă de cei amărâți, de familii, de oameni, de toți locuitorii pământului; această slujire privește, mângâie, simte, caută fratele și nu este niciodată ideologică, deoarece slujește oamenii (cf. FT 115). Filipenii, în ordinea economiei lui Dumnezeu și în spiritul slujirii bunului samaritean, după ce au „învățat, primit, auzit și văzut” (Fil 4:9), „au făcut să înflorească purtarea lor de grijă”, într-un gest minunat de dăruire către Pavel (Fil 4, 10). Cu toate acestea, „eu nu caut darul vostru”, spune Sfântul Pavel, „ci rodul care prisosește în folosul vostru” (cf. Fil 4,16). Acest gest al lor de a dărui, după ce primiseră, este cu adevărat o înflorire a primăverii după iarnă, în care se naște o viață nouă, „prisosește” în folosul celor care dau și „prisosește” în folosul celor care primesc: este solidaritatea. Lumea există pentru toți, pentru că noi, toți oamenii, suntem născuți pe acest pământ cu aceeași demnitate (FT 118). Primii creștini au dezvoltat un sens universal al destinației comune a bunurilor create: „Dumnezeu a dat pământul întregii rase umane, astfel încât acesta să-și susțină toți membrii, fără a exclude sau privilegia pe nimeni” (LS 93).

Comuniștii din Europa de Est au manipulat puternic din punct de vedere ideologic cele două principii: utilizarea comună a bunurilor și dreptul la proprietate privată. Legea era următoarea: totul aparținea regimului și proprietatea privată nu exista. Era o societate „multilateral dezvoltată”, dar pâinea ajunsese să se găsească greu, libertatea umană și libertatea de conștiință nu existau, totul era controlat. În 1989 cade Zidul Berlinului, cade „cortina de fier”, lumile se deschid și Europa se transformă. Odată cu căderea regimului și deschiderea granițelor, și apoi odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, peste 5 milioane de români au plecat în străinătate, potrivit dreptului la libera circulație a cetățenilor europeni, respectiv, mulți antreprenori din țările europene au ajuns în România. Biserica Catolică din România, după căderea regimului, a primit un mare sprijin din partea Bisericii Catolice din Europa, dar, așa cum am spus, mai mult de 5 milioane de români au părăsit România pentru a lucra în Uniunea Europeană. Ne întrebăm: ce se întâmplă? Atât pentru țară, cât și pentru continent, a fost un beneficiu pe care îl putem citi din perspectiva Sfântului Pavel: „Eu nu caut darul vostru, ci rodul care prisosește în folosul vostru” (cf. Fil 4:16). Dacă vedem această mare mișcare de oameni așa cum o gândește Sfântul Pavel, atunci totul „prisosește în folosul” tuturor.

La 30 de ani de la căderea regimului, Papa Francisc „visează la o Europă prietenă a persoanei și a persoanelor, o Europă care să fie o familie și o comunitate, o Europă solidară și generoasă, o Europă laică sănătoasă, în care Dumnezeu și Cezar sunt distincți, fără să se opună. O lume deschisă transcendenței, în care cei care sunt credincioși să fie liberi să-și profeseze credința în mod public și să-și propună propriul punct de vedere în societate” (Papa Francisc, Strasbourg, 22 octombrie 2020). Aceste cuvinte ale Papei sunt valabile pentru toți creștinii și pentru toți oamenii de bunăvoință de pe tot pământul – pontiful ne-o repetă în Enciclica „Fratelli Tutti”.

Noi, aici, suntem episcopi din Europa și din Africa cu datoria de a ne conduce popoarele, credincioșii noștri, către „Împărăția lui Dumnezeu”. În enciclică, Sfântul Părinte vorbește despre drepturile fundamentale ale popoarelor, despre drepturi fără granițe, despre solidaritate, despre responsabilitate și fraternitate, despre educație și credință, despre cultură și slujire, despre libertate, egalitate și fraternitate. Papa vorbește despre o rețea în relațiile internaționale pentru rezolvarea problemelor lumii, gândind în termeni de ajutor reciproc, respectând atât drepturile individuale, cât și drepturile popoarelor, asigurând astfel subzistența și progresul (cf. FT 126). În același mod, fără a pierde vreodată din vedere Evanghelia și învățătura socială a Bisericii, trebuie să aprofundăm „rețeaua de relații” dintre Africa și Europa. Suntem „cu toții în aceeași barcă” (africani și europeni, americani, asiatici sau australieni), suntem „importanți și necesari” unii pentru alții, „avem nevoie de mângâiere reciprocă” și „să vâslim” împreună pentru a face în așa fel încât „planeta noastră să asigure pământ, casă și loc de muncă pentru toți” (cf. FT 127).

De fapt, atunci când Papa Francisc afirmă că: „există dreptul prioritar și precedent al subordonării întregii proprietăți private la destinația universală a bunurilor pământului și, prin urmare, dreptul tuturor la folosirea lor” (FT 123) este același lucru cu ceea ce spune Sfântul Pavel: „M-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăși purtarea voastră de grijă pentru mine” (Fil 4,10), față de întreaga rasă umană; este vorba despre „drepturile popoarelor și destinația comună a bunurilor pământului”; este unul dintre drepturile fundamentale care preced orice societate „deoarece derivă din demnitatea conferită fiecărei persoane, întrucât a fost creată de Dumnezeu”; este „recunoașterea și respectarea drepturilor individuale, a drepturilor sociale și a drepturilor popoarelor” (cf. FT 124 -126); este o dăruire și o primire, este un „mod de a înțelege relațiile și schimburile dintre țări”. Mai mult, „creștinii de astăzi au o mare responsabilitate: la fel ca drojdia din aluat, ei sunt chemați să trezească conștiința Europei” și a Africii „pentru a anima procesele care generează noi dinamisme în societate” (Papa Francisc, 22 octombrie 2020).

+ Virgil Bercea

Știre preluată de pe egco.ro