În perioada 10-12 noiembrie 2017 a avut loc la Oradea întâlnirea Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici” (Union Mondiale des Enseignants Catholiques / World Union of Catholic Teachers UMEC/WUCT). Partenerii Uniunii în organizarea acestui eveniment au fost Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea St. Mary din Londra și Liceul Greco-Catolic din Oradea.
UMEC/WUCT este forul profesorilor catolici din învățământul școlar preuniversitar și universitar, singurul recunoscut cu această autoritate de către Sfântul Scaun. A fost fondat în anul 1951, la Roma, la inițiativa conducătorilor unor asociații educative din 17 țări. UMEC/WUCT este membră a conferinței Organizațiilor Internaționale Catolice. Ca ONG, uniunea are statut consultativ pe lângă Consiliul Europei, Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite, UNESCO și UNICEF. UMEC/WUCT organizează anual o întâlnire internațională a membrilor uniunii. Anul trecut aceasta a avut loc în noiembrie, la Universitatea St. Mary din Londra.
Întâlnirile organizate de către UMEC/WUCT au caracter formal, formativ și științific. În cadrul acestora, delegați din mai multe țări de pe mapamond participă la simpozionul organizat cu acest prilej. Anul acesta întâlnirea a avut tema: „Profesorul în fața provocărilor lumii de astăzi”. Au fost prezentate conferințele: „Identitatea și rolul profesorului catolic în secolul XXI – oportunități și provocări”, „A educa astăzi și mâine, o pasiune reînnoită – educația în contextul provocărilor contemporane”, „Noi provocări educaționale pentru educație în Africa”, „Noi provocări educaționale pentru educație în Asia și America Latină”, „Educație în era post-adevăr”.
Deschiderea oficială a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 10 noiembrie, în Sala Festivă Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, în prezența Preasfințiilor lor Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea; László Böcskei – Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Oradea; și Vincent Dollmann, Episcop auxiliar de Strasbourg; precum și a profesorilor de la Liceele „Iuliu Maniu”, „Don Orione” și Liceul Romano-Catolic. După cuvintele de bun venit și discursurile prezentate, elevii Liceului greco-catolic au organizat un scurt moment muzical, iar mai apoi Ansamblul „Crișana” a prezentat un moment de dansuri populare tradiționale județului Bihor. Întâlnirea Mondială a Profesorilor Catolici a fost organizată de către pr. prof. Adrian Podar în strânsă legătură cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Biroul de Presă al Episcopiei de Oradea
Eugen Ivuț
via EGCO.ro