Cu binecuvântarea preasfinţitului Ioan s-a desfășurat sâmbătă, 13 aprilie 2024, la Lugoj a XXI-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului (IET). După o pauză de cinci ani de zile, s-a reluat tradiţia întâlnirii dedicată tinerilor din Eparhia de Lugoj. Ultima întâlnire de acest fel, ajunsă la ediţia a XX-a, s-a desfăşurat în cadrul pelerinajului eparhial la Bazilica Maria Radna în 18 mai 2019, unde episcopul Alexandru Mesian, de pie memorie, i-a întâlnit pe tinerii veniţi din cele cinci judeţe ale Eparhiei noastre. (Jud. Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Alba).

Tema ediției a XXI-a a fost: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14-16). Organizată de Episcopia Greco-Catolică de Lugoj prin Centrul pentru Pastorația Tineretului în colaborare cu Centrul de Tineret Lugoj, întâlnirea a început cu întâmpinarea și înscrierea oaspeților sosiți din toată eparhia. Aceștia au fost primiți de voluntari care le-au înmânat eşarfele cu sigla întâlnirii.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, pr. Mihai Blăjuţ OFMConv, coordonator eparhial cu pastoraţia tineretului a făcut câteva anunţuri de natură organizatorică, apoi le-a adresat tinerilor următorul mesaj:

„Unul din motivele acestei întâlniri este aceea de a fi cu Dumnezeu care ne iubeşte. Suntem aici în număr mare pentru că nu suntem singuri; pentru a ne cunoaşte unii pe alţii; pentru că vrem ca şi alţii să ne cunoască pe noi; pentru a transmite şi altora valorile în care credem; pentru că voi sunteţi lumina lumii, lumină de care lumea e flămândă, e însetată, lumină pe care de multe ori tinerii de vârsta voastră şi lumea în care trăim nu reuşeşte să o vadă sau să o găsească”.

La sfânta liturghie arhierească, alături de episcop au slujit 25 de preoţi din mai multe protopopiate ale Eparhiei. Doi preoţi au fost disponibili pentru administrarea Tainei Pocăinței (Mărturisirii).

Răspunsurile liturgice le-au dat un grup de tineri, dirijați de d-na Jeanne-Marie Creţescu. Acest cor a reunit în componenţa sa mai mulţi tineri din parohiile din Timişoara.

În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, ierarhul a salutat prezenţa numeroşilor preoţi şi tineri veniţi la Lugoj – unii chiar de la peste 200 de kilometri – felicitându-i pentru efortul de a veni la această zi dedicată tineretului greco-catolic din Eparhia Lugojului.

În continuare, episcopul a vorbit tinerilor despre lumină. Pornind de la întrebarea: Care au fost primele cuvinte pe care le-a spus Dumnezeu? – ierarhul le-a propus tinerilor să facă un exercițiu de imaginaţie cum că ar fi alături de Creator la începutul creaţiei şi i-a invitat pe toţi să spună în cor cuvintele cu care Dumnezeu a început creaţia: „Să fie lumină!” (Geneza 1:3).

Al doilea moment important pe care episcopul l-a expus a fost episodul Schimbării la Faţă a lui Isus. După ce le-a povestit despre această experiență, i-a invitat să spună în cor: „Isuse fii lumina mea!”

În ultima parte a predicii, ierarhul i-a invitat să reflecteze la întrebarea: cum putem noi oamenii să fim luminoşi? I-a întrebat: Când este un chip omenesc luminos? Unii au răspuns: „când este fericit”, alţii: „când are pace, când crede în Dumnezeu”, cineva mai spate a adăugat: „când s-a spovedit pentru că e liber de păcate”.

„Vreau să vă spun şi cum se încheie Scriptura: cei mântuiţi vor vedea faţa lui Dumnezeu, nu va mai fi noapte şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei nici de lumina soarelui pentru ca Domnul Dumnezeu îi va lumina”. (Cf. Apocalipsa 22)

În încheiere ierarhul le-a adresat tinerilor rugămintea de a spune cu voce tare: „Isuse, vreau să te văd, vreau să te cunosc!” Catedrala a răsunat în mod aparte prin vocile acestor tineri. „Episcopul are nevoie de vocile voastre ca să poată avea tăria de a continua să celebreze bucuros până când vă veţi reîntoarce!”

După Sfânta Liturghie, un grup de copii din Timişoara coordonaţi de d-l. Mircea Portan au intepretat câteva cântece.

Pe treptele catedralei cu toţii au făcut o fotografie de grup, apoi s-a plecat spre Sala de Sport „Lavinia Miloşovici” – Lugoj pentru partea a doua a întâlnirii. Transportul s-a făcut cu patru autobuze puse la dispoziţie gratuit de către primărie.

Înainte de începerea programului, tuturor celor prezenți le-a fost oferită masa de prânz.

Partea a doua a întâlnirii a început cu prezentarea grupurilor de tineri apoi a continuat cu diferite momente recreative fiind animaţi de doi tineri voluntari din Eparhia de Oradea.

Un alt moment educativ a fost cele patru ateliere la care tinerii au luat parte prin rotaţie. Atelierele propuse au fost: despre bullying, despre adicţii şi dependenţe, despre familie şi despre prietenie. Aceste ateliere au fost susținute de: Andreea Broscaru – Consilier pentru Tineret la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Daniela Trubiansky – psiholog, psihoterapeut de familie și de cuplu, specializată și pasionată de lucrul terapeutic cu copiii și cu adolescenții, părintele Robert Trubiansky, cancelar al eparhiei de Lugoj şi Adela Oprişa, consilier de comunicare, trainer, tutor și psihoterapeut.

În ultima parte a întâlnirii, în semn de recunoştinţă şi apreciere au fost înmânate diplome de participare din partea organizatorilor parohiilor reprezentate, precum şi animatorilor şi preoţilor implicaţi, mulţumind pentru efortul şi dăruirea cu care au înţeles să se implice.

PS Ioan a mulţumit organizatorilor, începând cu pr. coordonator Mihai Blăjuţ OFM, apoi celor 15 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Lugoj, coordonaţi de Silviu Cunzet – coordonator al Centrului de Tineret Lugoj, celor doi voluntari din Eparhia de Oradea, a mulţumit pr. consilier Ovidiu Neiconi pentru implicarea în partea organizatorică: masa de prânz, şi alte aspecte logistice. Nu în ultimul rând, a mulţumit tuturor celor care s-au implicat pentru reuşita acestei noi ediţii a întâlnirii.

Crucea tinerilor a fost predată următoarei gazde a întâlnirii: ea va merge la Timişoara unde se va organiza în 2025 cea de-a XXII-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului.

Mulțumiri tuturor celor ce au participat la acest eveniment: ierarh, preoţi, persoane consacrate, organizatori, voluntari, tineri și copii, credincioși.

Biroul eparhial de Presă