În vederea unei rodnice colaborări în zilele de 20-21 martie 2019, PS Iosif Csaba Pal, episcopul diecezei de Timișoara, responsabil cu familiile în cadrul Conferinței Episcopilor din România, a organizat la Șumuleu Ciuc întâlnirea responsabililor cu pastorația familiei din eparhiile și diecezele din România. Participanții au fost salutați cu multă bucurie și căldură de către presfințitul Iosif. Programul a început cu prezentarea activităților pe care birourile pentru pastorația familiei le desfășoară în folosul acestora. În cadrul întâlnirii PS Iosif a subliniat că este nevoie să venim în ajutorul familiilor noastre cu lumina primită, iar în diversitatea noastră fiecare participăm la acest ajutor al familiei. Dacă eparhiile și diecezele se adună pentru a pune în comun proiectele și activitățile pentru familie putem devenii mai eficienți.
Conferințele au avut ca bază exortația apostolică Amoris Laetiția a papei Francisc, ocazie de aprofundare a documentului și conștientizare a faptului că „ Binele familiei e decisiv pentru binele lumii și al bisericii.”
Participanții au propus ca astfel de întâlniri să se organizeze la doi ani astfel Conferința Episcopilor din România poate avea o imagine generală asupra pastorației familiei și totodată fiind o posibilitate de cunoaștere și angajare reciprocă pentru susținerea familiei și a bisericii.
Pr. Tudor Alexandru Gecășan