Marți, 25 octombrie, la biserica „Buna Vestire” din Bistrița, a avut loc prima întâlnire cu preoții din Protopopiatele Beclean, Bistrița și Rodna.
Adunarea preoțească a început cu un moment de rugăciune, după care noul protopop, pr. Cristian Goia, a rostit un cuvânt de salut și și-a prezentat misiunea ca o slujire în folosul Bisericii. În continuare, pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei, s-a adresat preoților, încurajându-i în nobila lor misiune. În alocuțiunea sa, părintele Tofană a transmis salutul și binecuvântarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla. Pe ordinea de zi au mai fost abordate teme legate de noul an pastoral dedicat „Sfintei Liturghii – ospățul familiei lui Dumnezeu”.
La întâlnire a fost invitat comisarul șef Ovidiu Miclăuș, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Nasaud (CPECA BN), care a avut o intervenție despre prevenirea și combaterea drogurilor. La final, preoții au vizitat Biserica „Buna Vestire”, muzeul parohial și au participat la o agapă frățească.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro