În ziua de miercuri, 7 noiembrie 2018, de la ora 10.00, la biroul parohial al parohiei greco-catolice din Valea lui Mihai a avut loc Întâlnirea părintelui Vicar general Mihai Vătămănelu OFMConv cu preoții din protopopiatele Ier și Marghita. Tema întâlnirii a fost: Catehizarea credincioșilor în parohie.

După o scurtă rugăciune, după salutarea celor prezenți și după prezentarea programului în care s-a subliniat și scopul întâlnirii, părintele Vicar general a expus o meditație pornind de la textul biblic al Evangheliei după Luca 5, 1-11. Apoi, după ce a relatat trei evenimente privitoare la formarea spirituală a familiilor și a preoților (Ziua de reculegere a familiilor din protopopiatul Șimleu, la Făgetu; Exercițiile spirituale pentru familii cu copii mici, la Sânmartin, și O seară de spiritualitate a preoților și a preoteselor din Oradea, la Seminarul Teologic din Oradea), părintele Vicar general i-a invitat pe cei prezenți să reflecteze la felul în care astfel de inițiative s-ar putea implementa în protopopiatele sfințiilor lor.

Calendarul activităților privind formarea preoților, a adulților și a familiilor a fost prezentat de părintele Anton Chifor, vicar cu preoții și de părintele Mihai Tegzeș. Prezentând Planul catehetic de aplicat în toate parohiile din Eparhia de Oradea, părintele Vicar general i-a îndemnat pe preoții prezenți să propună în parohiile lor cateheza biblică, folosind ca punct de pornire materialul aflat pe site-ul CatehezeBiblice.ro. După discutarea altor chestiuni „diverse” și după rugăciunea de încheiere, întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească.

via EGCO.ro