Preoții și diaconii Eparhiei Greco-Catolice Sf. Gheorghe din Canton, Ohio au participat în perioada 7-11 octombrie, 2019 la Adunarea Anuală a Clerului, convocată în acest an în Detroit, Michigan, sub egida “Să mergem împreună”, folosit de Sfântul Părinte Papa Francisc în timpul vizitei din Romania, mai-iunie 2019.

Cele două gazde ale evenimentului – Parohia Sf. Maria (Dearborn, MI) și Parohia Sf. Ioan Botezatorul (Detroit, MI) i-au întâmpinat pe participanți la St. Paul of the Cross Retreat and Conference Center, în seara zilei de 7 Octombrie. După acomodare, a fost inițiată o prima sesiune, cu un cuvânt de bun-venit și clarificări asupra programului.

Ziua de marți a început cu Sf. Liturghie condusă de pr. Constantin Hadarag din parohia Sf. Ioan Boteazatorul, Detroit. Prima sesiune a fost ținută de preacucernicul părinte Petru Stînea din parohia Sf. Elena, Cleveland, cu o incursiune inedită în istoria Bisericii Greco-Catolice Române din S.U.A, urmat de o prezentare liturgică susținută de Sora Theresa Koernke, PhD, călugăriță a ordinului Imaculatei Inimi a Mariei (Immaculate Heart of Mary). Preasfințitul John Michael Botean a încheiat ziua printr-o prezentare pe tema formării unei echipe sănătoase și funționale.

După-amiaza zilei de miercuri a fost dedicată vizitei la Centrul Solanus Casey din Detroit, locul în care se odihnește în Domnul “Sfântul Detroitului”, călugărul franciscan ridicat la rang de fericit în noiembrie 2017. Solanus Casey s-a născut într-o familie de fermieri din Wisconsin, iar ca tânăr adult a avut mai multe locuri de muncă până s-a hotărât să își dedice viață lui Dumnezeu. După hirotonirea din 1904, a petrecut 20 de ani în New York, a ajuns pentru alti 20 de ani în Detroit, și 10 ani în Indiana. În ultimul an al vieții, a fost retrimis la mănăstirea Sf. Bonaventura din Detroit, unde și-a aflat obștescul sfârșit în 31 Iulie 1957.

Ziua de joi, 10 octombrie, a cuprins reluarea discuțiilor pe tema dezvoltării unei echipei clericale sănătoase și de performanță. Cu această ocazie, PS John Michael le-a înmânat diplome de merit preoților Ronald Hilt, Cristian Laslo, Ionel Maier și Radu Țițonea pentru aniversarea a 10 ani de preoție.

Vineri, 11 octombrie a fost ultima zi dedicată convocării, iar după Sf. Liturghie toți preoții s-au reunit la parohia Sf. Ioan Botezatorul pentru concluzii.

După obiceiul bine împământenit deja, duminica de după convocarea clerului devine o zi de sărbătoare pentru comunitățile-gazdă, prin prezența la Sf. Liturghie a Ierarhului și a soborului de preoți. Astfel, cu începere de la orele 10:30, parohiile reunite l-au primit în mijlocul lor pe Preasfințitul John Michael Botean pentru Jertfa Euharistică. Răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de corul bisericii Sf. Ioan. Momentul de rugăciune a fost urmat de un moment comunitar și de voie-bună, prilej cu care membrii parohiilor au avut bucuria de a interacționa atât cu preoții, cât mai ales cu Preasfințitul Părinte John Michael Botean.


Articol semnat de Pr. Cristian Laslo

Știre preluată de pe romaniancatholic.org