Luni, 4 aprilie 2022, alți 12 preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla au petrecut un timp de rugăciune și comuniune cu Preasfințitul Claudiu, Episcopul eparhial, la o nouă întâlnire din seria „O zi cu Episcopul meu”. Locul desfășurării acestei întâlniri, cea de-a cincea, la fel ca în cazul întâlnirilor precedente, a fost sediul Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” (b-dul Constantin Brâncuși, nr. 37, Cluj-Napoca). Aici preoții au găsit nu doar un mediu prielnic reculegerii și rugăciunii, dar au avut și ocazia de a-și reaminti perioada propriei formări în vederea slujirii preoțești.
Preasfinția Sa Claudiu continuă să întărească familia Bisericii prin aceste întâlniri, oferind preoților oportunitatea ca, petrecând timp împreună cu Episcopul lor și unii cu alții, în rugăciune, în împărtășire spirituală, oprindu-se temporar din preocupările obișnuite, să se întoarcă în mod spiritual la începutul alegerii pe care fiecare a făcut-o: de a fi preot, de a-l urma pe Isus, de a-i aparține cu totul lui Isus. Astfel, au avut ocazia de a-și reînnoi vocația de învățători ai cuvântului lui Dumnezeu, sfințitori ai sufletelor și conducători ai turmei încredințate pe drumul la mântuire.
Rămâne prioritară, la fiecare întâlnire dintre Episcop și preoți, căutarea modalităților de a continua, la nivelul fiecărei parohii și la nivel eparhial, cât mai coerent, cât mai armonios și în spiritualitatea caracteristică ritului bizantin, greco-catolic, parcursul sinodal în care este angrenată întreaga Biserică Catolică, urmare a inițiativei Sfântului Părinte Francisc. Și această întâlnire se adaugă efortului comun de a deveni cu adevărat o Biserică sinodală: o singură familie care merge împreună pe aceeași cale, pe urmele lui Cristos, Calea, Adevărul și Viața.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro