Duminică, 7 septembrie a.c., Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, E.S. Giampiero Gloder, a celebrat, în biserica „Sfinţii Petru şi Paul” din Bacău, Sfânta Liturghie cu ocazia încheierii Jubileului de 100 de ani de prezenţă în România a Congregaţiei „Surorile Oblate Asumpţioniste”. (VIDEO – aici)

În cuvântul rostit cu această ocazie, sora Felicia Gheorghieș a adresat mulțumiri tuturor episcopilor și preoților concelebranți, Surorilor Oblate Asumpționiste, păstorilor comunităților unde activează, precum și tuturor celor prezenți:

Acum 100 de ani, pe 8 septembrie 1925, primele surori oblate asumpționiste soseau la Beiuș, la invitația… De atunci și până astăzi s-a scris istorie. Istorie pentru Biserica lui Isus Cristos din România, în ambele rituri – bizantin și latin –, istorie pentru familia noastră religioasă, dar și pentru societatea românească unde noi am activat și activăm. În acest an jubiliar, comunitățile noastre au dorit să exprime recunoștința față de Dumnezeu pentru cei 100 de ani de misiune în mijlocul poporului român, să onoreze memoria surorilor care ne-au precedat și au zidit prin mărturia vieții lor și, mai ales, să reînnoiască trăirea carismei și dăruirea noastră în slujirea Împărăției lui Dumnezeu. Acest an jubiliar a început pe 7 septembrie 2024 și se încheie astăzi, 7 septembrie 2025. El a cuprins diferite evenimente trăite împreună cu Biserica locală și cu întreaga Congregație, la nivel național și internațional. Mai presus de toate manifestările exterioare care ne-au îmbogățit, putem spune că a fost un drum spiritual – interior, de suflet – pentru fiecare soră oblată asumpționistă. (…)Să continuăm cu dăruire, bucurie și speranță, aventura Împărăției lui Dumnezeu în România și în lumea întreagă! La mulți ani!

Prima comunitate de surori a fost fondată în 1925, la Beiuș, aproape de Oradea, în Biserica Greco-Catolică. La început, ele au colaborat cu Frații Asumpționiști la Internatul Pavelian al Liceului „Samuil Vulcan”. Puțin mai târziu, episcopul Valeriu Traian Frențiu le-a încredințat Surorilor Oblate Asumpționiste conducerea și administrarea Internatului Pavelian, a Liceului de fete și a grădiniței de copii. Până astăzi, credincioșii greco-catolici din Beiuș păstrează cu recunoștință amintirea amprentei surorilor în educația lor și în învățarea limbii franceze.

Din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea au participat pr. Zima Zorel, protopop și paroh de Beiuș, alături de doamna prof. Zima Carmen, reprezentând totodată comunitatea beiușeană. Din Eparhia de Oradea a fost de asemenea prezentă sora Felicia Unguru. O etapă din acest an jubiliar al Surorilor Oblate Asumpționiste s-a desfășurat la Oradea și la Beiuș, în 19-20 iulie 2025.

În prezența Nunțiului Apostolic, am înmânat cadoul spiritual al Preasfinției Sale Virgil, oferit surorilor: o relicvă a Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu și o icoană a acestuia. Am transmis totodată recunoștința episcopului orădean, precum și a comunității beiușene în mod special, având în vedere prezența surorilor la Beiuș înainte de 1948.

A fost o celebrare foarte frumoasă, o voi purta în inima mea și o voi povesti și Papei Leon. Mulțumim tuturor!”, a spus Excelența Sa Giampiero Gloder, la finalul celebrării.

Luni dimineața, 8 septembrie a.c., am celebrat o Sfântă Liturghie greco-catolică în capela Mănăstirii „Sfânta Monica” din Bacău, având pe altar relicva Fericitului Episcop Frențiu. Sora Felicia a mărturisit bucuria și recunoștința pentru acest moment, fiind prima Sfântă Liturghie greco-catolică celebrată în această capelă, chiar la 100 de ani – 8 septembrie 1925/2025 – de la sosirea surorilor la Beiuș.

Un gând special de rugăciune la această Sfântă Liturghie a fost îndreptat către Preasfințitul Virgil Bercea, în ziua aniversară a consacrării Preasfinției Sale întru episcopat.

Protopopiatul Greco-Catolic de Beiuș


Sursa: egco.ro