București, nr. 165/23.09.2020

23 septembrie 2020. Episcopii diecezani romano-catolici și episcopii eparhiali greco-catolici din țara noastră l-au ales pe Arhiepiscopul Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă, în funcția de Președinte al Conferinței Episcopilor din România (CER).

Arhiepiscopul Aurel Percă va continua mandatul de trei ani început de Înalt Preasfinția Sa Ioan Robu în luna mai 2019, fiind, conform Statutului CER, coordonatorul lucrărilor ședințelor comune și reprezentantul episcopatului catolic și al Bisericii Catolice din România.

Funcția de președinte CER a Mons. Ioan Robu, actualmente Arhiepiscop emerit de București, a încetat odată cu acceptarea din partea Sfântului Părinte Papa Francisc a retragerii sale din misiunea deținută în Arhidieceza de București la împlinirea vârstei de 75 de ani, conform canoanelor Bisericii Catolice.

Prima misiune de reprezentare a noului Președinte CER va avea loc chiar săptămâna aceasta, 25-26 septembrie, când ÎPS Aurel Percă va participa la reuniunea plenară online a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), organism bisericesc care reunește toți președinții Conferințelor Episcopale de pe continentul european (nu doar din Uniunea Europeană).

Mandatul de Vicepreședinte CER continuă să fie exercitat, conform statutului CER,  de către Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan.

Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.

Anul acesta întâlnirea a fost amânată de două ori din cauza pandemiei.


Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General

Scurtă biografie a ÎPS Aurel Percă, Președinte al CER

ÎPS Aurel PERCĂ s-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, Neamț și a fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iași.

A urmat studii de specializare la Roma, cu Licența în Teologie orientală și Teologie morală.

A fost Cancelar al Episcopiei de Iași și profesor la Institutul Teologic din Iași. Între 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului Mare din Iași, iar mai apoi Vicar General al aceleiași Episcopii.

În 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop Auxiliar pentru Dieceza de Iași, primind consacrarea episcopală la 8 decembrie 1999 în noua Catedrală din Iași.

În ziua de 21 noiembrie 2019, Papa Francisc l-a numit Arhiepiscop Mitropolit de București.

Pe data de 11 ianuarie 2020 a inaugurat ministerul său pastoral la București, luând în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de București. Pe 8 august 2020 a primit pallium-ul în Catedrala Sf. Iosif din București, din mâinile Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România.

Începând cu 23 septembrie 2020 este Președinte al Conferinței Episcopilor din România.