Despre trecerea spre Lumină – „Duminica Orbului” la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Încheierea Zilelor de spiritualitate mariană la CMD

În Duminica Orbului din naștere și a Sfinților Împărați Constantin și Elena, 21 mai 2023, Sfânta Liturghie arhierească celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Mănăstirea Maicii Domnului – Sanctuar arhiepiscopal major din Cluj-Napoca – a marcat și încheierea celor trei „Zile de spiritualitate mariană”, program de conferințe și rugăciune dedicat Preasfintei Fecioare Maria de surorile Congregației Maicii Domnului (CMD). A luat parte la celebrarea solemnă, la masa altarului, alături de Ierarh și de preoții concelebranți, pr. dr. Innocenzo Gargano, călugăr camaldolez, profesor la mai multe Universități pontificale din Roma, invitatul special al surorilor CMD și conferențiarul zilelor de spiritualitate de la mănăstire.

De asemenea, au fost de față pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Cristian David, rectorul Sanctuarului, și pr. protopop Marius Cerghizan, capelan al Comunității CMD „Buna Vestire”. A diaconat dc. Ovidiu Marișca, iar studenții seminariști Romulus Iușan și Marius Bența au ajutat la celebrare. Răspunsurile liturgice au fost date de surorile CMD, care s-au reunit la Casa lor generală – Mănăstirea din Cluj-Napoca – din comunitățile CMD din țară. Au fost prezente, împreună cu surorile din Cluj-Napoca, surori din Oradea, Sighetu Marmației, Blaj. De asemenea, au participat la întreg itinerariul de spiritualitate și la această celebrare, în număr mare, membre ale Reuniunii Mariane.

Preasfinția Sa Claudiu a vorbit la predică despre frumusețe, frumusețea zilelor însorite de primăvară petrecute la mănăstire și frumusețea „Soarelui dreptății”, Isus Cristos, care „strălucește în inimile noastre”. A amintit zilele de spiritualitate mariană care au reunit fii și fiice în jurul Maicii Domnului, cu toții regăsind aici „părticele din acea maternitate a Maicii Sfinte pe care o avem în sufletul nostru și pe care trebuie să o regăsim încontinuu, zi de zi”. A remarcat, evocând temele meditațiilor pe care pr. Gargano le-a prezentat în zilele precedente: „Când intrăm în această capelă, vedem icoana Maicii Domnului. E icoana acestei mănăstiri, care se numește «Maica Sfântă, mângâierea celor ce plâng», și atunci când o privim pe Maica Domnului, ea ni-l arată pe Isus, ne orientează spre Isus”, spre altar, și, la fel ca la Nunta din Cana, ne spune: «Faceți tot ceea ce El vă va spune».”

„Maica Sfântă ni-l arată pe Isus, dar ne și spune: «Nu doar El este Fiul meu, ci voi toți sunteți fiii și fiicele mele». Și atunci înțelegem acel moment de sub cruce în care noi am primit-o pe Maica lui Dumnezeu ca Mamă a noastră.” Și la fel cum Arhanghelul Gabriel îi dezvăluie Scriptura, o înștiințează despre planul lui Dumnezeu, „Maica Sfântă ne invită și pe noi să intrăm în paginile Sfintei Scripturi pentru a descoperi planul lui Dumnezeu pentru noi. Și atunci, de fapt, întâlnind-o pe Maică Sfântă, ne întâlnim cu planul lui Dumnezeu pentru noi, ne regăsim pe noi înșine”. La Sfânta Liturghie, ascultând lectura din Sfânta Scriptură, și nouă „putem spune că un înger ne propune acest cuvânt al lui Dumnezeu și cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre planul de iubire al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Și noi suntem chemați, împreună cu Maica Sfântă, să spunem «Fie mie după cuvântul tău».”

Preasfinția Sa a evidențiat apoi lumina cuvântului lui Dumnezeu din lecturile acestei duminici, cea din Faptele Apostolilor – despre arestarea Apostolului Pavel (16,16-34) – și fragmentul evanghelic despre vindecarea orbului din naștere (Ioan 9,1-38), care „ne vorbesc despre felul în care suferința, încercările din această lume” pot fi „citite” din altă perspectivă decât cea a oamenilor: ca pe o împlinire, de fapt, a planului de mântuire al lui Dumnezeu prin tot ceea ce ni se întâmplă, bine sau rău. A dat exemplul Sf. Pavel, care a ajuns în întunericul închisorii nu din cauză că era un răufăcător, ci pentru a lumina acel întuneric, pentru a aduce acolo lumina cuvântului lui Dumnezeu. „Fiindcă tocmai în acel loc de întuneric, Pavel aduce laudă lui Dumnezeu, cântă. Și la acea rugăciune, cântare, porțile închisorii se deschid. Se deschid porțile închisorii fizice dar, în mod simbolic, se deschid porțile închisorii din sufletele noastre”. Așadar suferințele, care par pedeapsă a lui Dumnezeu în ochii oamenilor, dacă sunt trăite împreună cu Isus, „capătă o putere vindecătoare, mântuitoare”.

La fel, în lectura evanghelică, orbul din naștere „nu doar își recapătă vederea, ci ajunge la mântuire, la credință”. Acest fragment evanghelic prezintă, așa cum și pr. Gargano a remarcat cu privire la limbajul simbolic din întreaga Evanghelie a Sf. Ioan, „o trecere de la întuneric la lumină”. Privind la momentul vindecării orbului, Episcopul a spus: „Suntem în fața unei noi Creații. Fiindcă avem noroiul – pământul din care este făcut și Adam. Avem saliva – și, în mod simbolic, în tradiția iudaică, saliva conținea spiritul persoanei și atunci saliva lui Isus conține Spiritul lui Dumnezeu -, și apoi, în sfârșit, avem apa care spală totul, care este semn de distrugere și în același timp de înnoire. Când omul cel vechi moare și omul nou vine la lumină înțelegem că, de fapt, este o referință la Botezul nostru. Fiindcă și noi am fost orbi. Am fost orbi și am fost renăscuți prin apă de către Cel trimis, Fiul lui Dumnezeu. Și prin apă am devenit creaturi noi, ființe noi, și am trecut de la întuneric la lumină, de la închisoarea păcatului la pământul făgăduinței, al libertății.”

În analogie cu exemplul orbului din Evanghelie, Preasfinția Sa Claudiu a vorbit despre mărturie, despre acea mărturie firească, nu pentru a impresiona, ci pentru a răspunde voinței lui Dumnezeu. A dat exemplu aparițiile de la Lourdes, unde Sf. Bernadeta, mergând la paroh, i-a spus acestuia ce are de făcut: să construiască o capelă ș.a., dar nu a încercat cu orice preț să îl convingă, ea doar a împlinit ce îi ceruse Maica Sfântă. Ca în cazul orbului, care nu se lasă intimidat, Preasfinția Sa Claudiu a evidențiat libertatea fiilor lui Dumnezeu, adevărata libertate pe care cei ce sunt într-o relație directă cu Isus o pot menține în orice condiții: de persecuții sau închisoare. A dat exemplul Episcopilor greco-catolici martiri și al tuturor martirilor, „oameni care au primit lumina, au fost eliberați din robia păcatului și nu vor să se întoarcă în acea robie. Ei luptă împotriva întunericului și, la fel ca Pavel și Sila, ca toți ceilalți împreună cu el, ca apostolii, ca mărturisitorii din toate vremurile, sunt dispuși să sufere, să fie aruncați în temniță pentru mărturia lor despre libertate, pentru mărturia lor despre lumină”.

Este mărturia la care sunt chemați toți credincioșii creștini: „Noi am primit lumina, am primit libertatea, dar trebuie să luptăm pentru ele în fiecare zi. Aici, la Sfânta Liturghie, în momentul rugăciunilor noastre, când citim Sfânta Scriptură, în fiecare clipă, noi trebuie să dăm mărturie, să luptăm pentru darul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, să luptăm pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru. Acesta este și scopul final al unei mănăstiri: să ne aducă aminte nouă tuturor că Isus a înviat, este în fiecare clipă lângă noi, ne dăruiește lumina Lui, ne eliberează de păcatele noastre, ne vindecă de rănile noastre și ne dăruiește adevărata vindecare care este mântuirea, adică viața veșnică. Cristos a înviat!”

La încheierea celebrării, Maica Teodorina, superioara generală a CMD, a mulțumit protagoniștilor care au conferit lumină spirituală acestor zile. O mulțumire cu recunoștință a adresat pr. Innocenzo Gargano, „un mare cinstitor și iubitor al Maicii Domnului, care ne-a însoțit cu multă seriozitate și înțelepciune pe urmele pașilor Maicii Domnului”. Oferindu-i în dar o icoană a Maicii Domnului, i-a spus: „Padre Gargano, prin conferințele din aceste zile ne-ați oferit posibilitatea de a însufleți și mai mult relația noastră cu Preasfânta Fecioară Maria, de la care învățăm necontenit calea urmării lui Cristos”. De asemenea, a mulțumit sorei Cecilia CMD, care a făcut meditațiile pr. Gargano accesibile credincioșilor români, prin traducerea pe care a oferit-o. A mulțumit Preasfințitului Claudiu „pentru însoțirea paternă din aceste zile și pentru cuvântul de învățătură care ne apropie tot mai mult de Dumnezeu”. A mulțumit de asemenea, cu căldură, preoților, diaconilor, ipodiaconilor și tuturor celor care au participat la acest itinerariu spiritual.

În acest moment, de sărbătoare a credinței, Maica Teodorina a prezentat și „un dar spiritual: un album audio (pe stick USB) cu cele patru mistere ale Rozariului. Surorile CMD, alături de copiii de la Casa de tip familial a Congregației – prezenți și ei la această celebrare – împărtășesc acest album audio cu toți credincioșii”. Este un bun prilej ca misterele rugăciunii Rozariului „să ajungă în casele tuturor celor bolnavi și singuri, precum și ale celor care trec prin diferite încercări, dar și pentru toți aceia care doresc să se roage împreună cu noi sau se află în călătorie”. A adus mulțumiri tuturor pentru comuniune și pr. rector Cristian David, și a încheiat cu salutul bucuriei și al izbânzii: „Cristos a înviat!”

Susa: www.eparhiaclujgherla.ro