Seminarul Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan din Oradea și-a celebrat hramul în mod solemn, duminică, 29 ianuarie 2023. Cu intenția de a ne afla uniți în rugăciune cu cei de acasă, putem spune că a devenit o tradiție ca programul liturgic din săptămâna premergătoare hramului, să fie transmis în direct la Radio Maria.

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, de la ora 18.00, a avut loc slujba Vecerniei, fiind oficiată de Părintele Rector al Seminarului din Oradea, Anton Cioba. Alături de Părintele Rector au concelebrat Părintele Rector al Seminarului Buna Vestire din Blaj, Florian Guțiu, Părintele Rector al Seminarului Sfântul Ioan Evanghelistul din Cluj, Marius Furtună, și Ipodiaconii Patrik Nagy și Andrei Alexa. Vecernia a reprezentat un prilej de mare bucurie pentru întreaga comunitate, întrucât a participat întreg personalul administrativ și auxiliar al complexului din Parcul Traian 20, în care se află Seminarul Teologic, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu și Colegiul Sfânta Familie. După slujba Vecerniei, personalul complexului, alături de seminariști, au participat la o agapă frățească.

Sfânta Liturghie de Duminică, 29 ianuarie, a fost celebrată de PS Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, care și-a manifestat întotdeauna atenția, grija și disponibilitatea pentru Seminarul și seminariștii din Oradea. Alături de Preasfinția Sa, la Sfânta Liturghie, au concelebrat mai mulți preoți, dintre care dorim să mulțumim în mod cu totul special Monseniorului Franz Schuster din Viena, Părintelui Mihai Vătămănelu, vicar general al Eparhiei de Oradea, Părintelui Răzvan Vasile, vicar judecătoresc, Părintelui Mihai Tegzeș, vicar cu familiile, preoților rectori de la Blaj și Cluj. La începutul Sfintei Liturghii, imediat după binecuvântare, Pr. Anton Rus, Pr. Florin Bode și Pr. Antoniu Suciu au primit distincții din partea PS Virgil Bercea pentru activitatea lor.

Pr. Anton Rus a fost numit canonic onorar al Eparhiei de Oradea, primind bedernița, iar Pr. Florin-Mircea Bode și Pr. Antoniu Iulian Suciu au primit demnitatea de iconom stavrofor, primind crucea pectorală. Le mulțumim pentru întreaga lor activitate, în special pentru grija purtată Seminarului și seminariștilor noștri și le dorim o slujire binecuvântată în continuare.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de către Pr. Alin Vara, vicerector al Seminarului nostru, care a subliniat importanța slujirii lui Dumnezeu și a celorlalți, făcând referire la cele patru persoane care urmau să fie hirotoniți diaconi de către PS Virgil Bercea în cadrul acestei Liturghii.

Am avut marea bucurie ca în cadrul acestei sărbători să fie hirotoniți patru diaconi: Iustin Giusepe Ghiurcă, Sergiu Bogdan Chiriloaei, Javier Orozco de Donesteve și Eugen Andrei Ioan Clintoc. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că trimite în continuare lucrători în via Sa și Îl rugăm să nu înceteze niciodată să cheme oameni care să-L urmeze mai îndeaproape, oameni care să fie slujitorii celorlalți, oameni care să ofere Sfintele Sacramente poporului Său. Totodată, ne rugăm pentru cei patru noi diaconi pentru o slujire rodnică, binecuvântată și îndelungată. Prin slujirea lor să întoarcă pe cei rătăciți la Domnul și să sfințească poporul păstorit.

În cele din urmă, Sfânta Liturghie de luni 30 ianuarie 2023, a fost celebrată de către cei trei părinți rectori, împreună cu preoții formatori ai seminarului nostru și noii diaconi Sergiu și Javier. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Marius Furtună, care ne-a prezentat câteva repere importante și de călăuză din viețile Sfinților Vasile, Grigore și Ioan.

Întreaga săptămână, Sfânta Liturghie și rugăciunile de seară au fost animate de corul Seminarului, dirijat de maestrul Radu Mureșan. Dorim să mulțumim tuturor celor care au fost prezenți la programul nostru de hram. Totodată, mulțumim seminariștilor pentru implicarea în organizarea acestui eveniment.

–––––––––––––

***Pr. Anton RUS s-a născut la data de 6 octombrie 1943. În anul 1975 a obținut licența în științe economice la Academia de Studii Economice din București. Între anii 2006 și 2009 urmează cursurile Facultății de Teologie Greco-Catolică, departamentul Oradea, obținând licența în Teologie cu lucrarea Tema Răscumpărării în Soteriologie. Între anii 2009 și 2011, în cadrul aceleiași facultăți, urmează programul de master. A fost hirotonit preot celibatar la data de 16 august 2009 de către PS Virgil Bercea și din același an este Director Spiritual al Seminarului din Oradea. Prin conferirea acestui titlu, Părintele Anton Rus a devenit Monsenior. Îi mulțumim pentru lunga sa activitate în cadrul Seminarului, pentru direcția spirituală a sute de seminariști și îi dorim o slujire binecuvântată în continuare.

*** Pr. Florin BODE s-a născut în data de 2 februarie 1984, fiind originar din Negrești Oaș, județul Satu Mare. A urmat cursurile universitare la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității de Nord, Baia Mare. Și-a continuat studiile la Institutul Teologic Internațional din Gaming, Austria, iar după aceea s-a specializat în domeniul familiei și căsătoriei, urmând cursurile masterale la Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma. În perioada studiilor la Roma, a fost alumn al Colegiului Pontifical Pio Romeno. A fost Vicerector al Seminarului din Oradea din 2014 până în 2020. În data de 28 mai 2021, Preasfințitul Virgil Bercea l-a numit în funcția de Responsabil al Departamentului de Comunicare și Purtător de cuvânt al Episcopiei noastre. Pr. Florin este Parohul Bisericii Sfântul Gheorghe – Olosig și Părinte spiritual al Seminarului nostru.

***Pr. Antoniu Suciu s-a născut la data de 22 aprilie 1993 în orașul Șimleu Silvaniei din județul Sălaj. În perioada 2012-2016 a urmat studiile Facultății de Teologie Greco-Catolică, specializarea Teologie Pastorală, făcând parte, totodată, din comunitatea Seminarului Greco-Catolic din Oradea. După finalizarea studiilor la Oradea a urmat cursurile de specializare în Teologie Biblică la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma. Din anul 2021 ocupă funcția de Administrator al Complexului din Parcul Traian 20, Oradea. În data de 21 noiembrie 2021 a fost hirotonit preot de către Preasfințitul Virgil Bercea în Biserica Preasfânta Treime din Șimleu Silvaniei.

***Sergiu Bogdan Chiriloaei a urmat parcursul formativ în Seminarul Teologic Eparhial din Oradea și la Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca în perioada 2017 – 2021. În prezent urmează cursurile Facultății de Teologie din cadrul Universității Santa Croce din Roma, Italia, specializarea: Teologie morală  și, concomitent, din anul 2021, programul de masterat al Departamentului Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică. Este căsătorit cu Monica Ștefana din septembrie 2022.

***Javier Orozco de Donesteve, originar din Madrid, Spania, a urmat programul formativ în vederea preoției în Spania și, de când a cunoscut realitatea Bisericii noastre în cadrul Parohiei Botezul Domnului din Madrid, a început să o frecventeze regulat. Apoi a venit în România pentru aprofundarea cunoștințelor teologice, urmând programul de Masterat al Facultății de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea și încardinându-se în Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Este diacon celibatar.

***Iustin Giusepe Ghiurca a urmat programul formativ în vederea preoției în cadrul Seminarului Teologic Eparhial din Oradea și la Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca în perioada 2013 – 2017. Între anii  2017-2019 a urmat programul de aprofundare a studiilor la Facultatea de Teologie, specializarea Teologie Dogmatică, în cadrul Universității Pontificale Gregoriana din Roma, fiind astfel și alumn al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. Din anul 2020 urmează programul de studii al Școlii doctorale a Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București. Este căsătorit cu Miruna Maria din iulie 2022.

***Eugen Andrei Ioan Clintoc a urmat cursurile Facultății de Teologie Catolică din cadrul Universității din Viena. Actualmente este membru al Comisiei de proiecte a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, responsabil și persoană de contact pentru proiectele Episcopiei cu instituțiile germanofone. 

Sursa: seminaroradea.ro


Sursa: egco.ro