Duminică,15 iunie 2023, în Biserica „Sfântul Iacob” din cartierul Penzing, Viena (Austria), a fost celebrat Hramul Misiunii Române Unite „Coborârea Sfântului Spirit”.

Credincioșii români din capitala Austriei au trăit bucuria participării la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Vizitator Apostolic pentru credincioșii români greco-catolici din Europa Occidentală. Au concelebrat: Pr. Yuriy Kolasa, vicar general al Ordinariatului Bisericilor Orientale Catolice din Austria, Pr. Dr. Larry Hogan, fost rector al Universitatii ITI, preoții comunităților românești greco-catolice din Viena și din Wiener Neustadt:  Pr. Ioan Iulian Hotico, vicarul misiunii, Pr. Ovidiu Ioan Pintea de la parohia Kagran si  Pr. Felician Petru Vladu de  Wiener Neustadt, și alți preoți, alături de diaconul Dr. Gerhard Deimel si subdiaconul Alin Aron. Celebrarea liturgică a fost însuflețită de corul Misiunii Române Unite din capitala Austriei, în rândul căruia s-au remarcat două voci consacrate ale Operei de Stat din Viena: soprana Simina Ivan și tenorul Bogdan Popescu.

Au fost prezenți la celebrare  reprezentanți au corpului diplomatic și universitar: Dr. Cristian Daniel, Secretar 1 al Ambasadei si Prof. Univ. Dr. Oliver Jens Schmitt de la Institutul de Istorie Est-Europeană din Viena și alți invitați.

După  salutul de început adresat de Pr. Ioan Iulian Hotico s-a tinut un minut de reculegere pentru victimele antentatului de la Graz, în care au fost raniti și 2 elevi de origine romana.

La încheierea celebrării, Preasfinția Sa Cristian a transmis, prin intermediul pr. vicar general Yuriy Kolasa, sentimentele de prețuire și comuniune ale Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, către Eminența Sa Christoph Cardinal Schönborn, Arhiepiscop de Viena și Ordinarius al credincioșilor catolici de rit oriental din Austria. Părintele Kolasa i-a încurajat pe credincioșii români să rămână ancorați în credință și în limba română, subliniind că biserica este locul cel mai potrivit pentru cultivarea acestor legături.

De asemenea, domnul Inginer Mihail Balomiri a dat citire mesajului părintelui rector Vasile Luțai, care din motive de sănătate, pentru prima data în 30 de ani nu a putut fi prezent la celebrare. Sărbătoarea a continuat în curtea parohială, unde a avut loc o agapă frățească tradițională, urmată de un recital de muzică românească. Publicul a fost încântat de interpretările etnologului Răzvan Roșu (tulnic, vioară și fluier), ale artistului Florian Filimon, precum și de prezența tinerei interprete Alexandra Andrei.

Ne exprimăm recunoștința Bunului Dumnezeu pentru darurile spirituale oferite comunității românești greco-catolice din Viena, multumind  părintelui Rector Vasile Luțai și credincioșilor, care prin angajament, ospitalitate și dăruire au făcut posibilă organizarea acestui eveniment de suflet în capitala Austriei, pentru ca oaspetii atât din Viena, cat si din alte parti sa aiba parte de o duminică românească autentică.

Pr. Ioan Iulian Hotico