Duminică, 4 iunie 2023, parohia din cartierul clujean Mănăștur păstorită de pr. Ovidiu Lăpuște și pr. Mihai Kiss și-a sărbătorit hramul: Coborârea Spiritului Sfânt. La sărbătoare a participat și pr. Vasile Tofană, Vicar general, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj, și pr. Sebastian Peșteșan, ca tatăl unui dintre cei cinci copii care au primit Prima Împărtășanie în cadrul Liturghiei celebrate de la ora 11:30. Pr. Petru Chirtoș, paroh în cealaltă parohie greco-catolică din același cartier, a stat, pe durata Liturghiei, la dispoziția credincioșilor pentru Spovezi. Cei cinci copii au făcut cu o zi înainte Prima Spovadă. Drumul lor de pregătire pentru Prima Spovadă și Prima Împărtășanie a început la sfârșitul lunii septembrie anul trecut, cu întâlniri săptămânale miercurea după-masa.
Vicarul general a sosit după ora 11. După sfințirea spicelor, de Rusalii, preoții au mers la crucifixul din fața bisericii, unde se aflau copiii. Pr. Tofană a stat de vorbă câteva momente cu copiii, despre drumul lor de pregătire, după care împreună s-au rugat și au pornit în procesiune spre biserică. La intrarea în biserică, conform tradiției din parohie, copiii au primit un trandafir și o lumânare, pe care le-au dus în continuare în procesiune până în fața iconostasului, iar ei s-au așezat în primul rând. La predică, pr. Tofană a subliniat că „ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime continuă să se întâmple și astăzi pentru creștinii din întreaga lume, chiar dacă nu într-un mod atât de spectaculos. [….] Dumnezeu revarsă Spiritul Sfânt peste toți cei care își pun credința în Domnul Cristos și devin ucenicii Lui. Spiritul Sfânt ne ajută pe noi, creștinii, să îl mărturisim pe Isus. Ne dă puterea de a-l sluji pe Dumnezeu. […] Spiritul Sfânt ne îndrumă și ne ajută să trăim asemenea lui Isus.”
„Această parohie trebuie să fie o comunitate în care oamenii sunt atrași de iubirea lui Dumnezeu”, a mai spus Vicarul general la predică. „Sărbătoarea Rusaliilor ne provoacă să ne examinăm atitudinile cu privire la orice prejudecată care încă se mai ascunde în noi și să ne deschidem inimile. Știu că acest lucru nu este ușor, dar este o parte esențială a chemării noastre și Spiritul Sfânt ne va ajuta să progresăm – dacă suntem disponibili. În această zi de Rusalii, sărbătorim nu doar hramul bisericii, ci este și ziua în care cinci copii din parohie fac Prima Împărtășanie. Nu este nimic mai frumos decât să vedem cum rodește credința primită în familie. Este un moment de bucurie pentru familie, pentru părinți, pentru copii.” Înainte de Crez, copiii, și alături de ei întreaga comunitate parohială, și-a înnoit făgăduințele de la Botez.
La momentul Împărtășaniei, cei cinci copii au fost primii care s-au împărtășit cu Trupul, Sângele, Sufletul și Dumnezeirea lui Isus Cristos. Imediat după Liturghie a urmat o mică celebrare, cu Vicarul general și cei cinci copii, având ca temă minunea înmulțirii pâinilor și peștilor. „Doamne Isuse Cristoase, când mulțimile au fost cuprinse de foame, ai înmulțit în mod miraculos cinci pâini și doi pești, și ai hrănit câteva mii de oameni”, a spus în deschidere pr. Tofană. „Alte miliarde de oameni le-ai hrănit de-a lungul istoriei și continui să le hrănești, zi de zi, cu însuși Trupul și Sângele Tău. Prin simbolurile pe care copiii le vor aduce acum și prin rugăciunile lor, dorim să reflectăm împreună la miracolul pe care l-ai făcut atunci și la ceea ce faci și astăzi în viețile noastre. Te rugăm să înmulțești în ei credința, iubirea, dorința de a-și păstra sufletele curate și de a se hrăni la fiecare Liturghie cu Preasfânta Euharistie.”
„Dorim și noi, Isuse, să facem parte din mulțimea celor care te urmează, care merg împreună cu Tine pe calea sfințeniei, care ascultă cu bucurie cuvintele Tale și care sunt vindecați de Tine în primul rând sufletește, de păcatele lor”, a fost rugăciunea unuia dintre copii. „Dintre toate căile ce ni se vor deschide înainte, ajută-ne, Isuse, să alegem întotdeauna calea către Tine, să te urmăm mereu ca adevărați discipoli ai Tăi!” Un alt copil a spus: „Apostolii au în față o provocare ce pare imposibilă: să hrănească atâția oameni fără să aibă hrană sau bani suficienți. Ne amintim și de păstorașul David, care a făcut imposibilul de a-l înfrunta pe uriașul Goliat. Cum? Ajutat de Dumnezeu! Când ne vom afla în situații dificile sau care ni se vor părea fără ieșire, ajută-ne, Isuse, să ne amintim că ne putem baza oricând pe ajutorul Tău, pe prietenia Ta!”
A urmat momentul înmânării diplomelor – amintire de la Prima Împărtășanie, semnate de PS Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și părintele paroh, și a cadourilor pentru copii din partea parohiei. În continuare au luat cuvântul pr. protopop Mircea Marțian și pr. paroh Lăpuște, felicitând copiii, familiile, și mulțumindu-le tuturor celor implicați în buna desfășurarea a sărbătorii. După fotografiile de grup făcute în fața iconostasului, momentul de sărbătoare s-a încheiat cu agapa de la demisolul parohiei. Fotografii de la sărbătoarea de Rusalii se găsesc pe pagina Facebook a parohiei.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro