Duminică, 9 decembrie 2018, sub semnul Anului Centenar al Unirii şi a anului omagial Iuliu Hossu, a fost celebrat la Floreşti hramul bisericii „Sf. Nicolae”, păstorită de Pr. Marius Ungureșan, protopop de Cluj II, alături de care se află vicarul parohial Pr. Florin Pop.

Cu acest prilej, în curtera bisericii parohiale din Floreşti a fost dezvelit cel de-al şaselea monument binecuvântat de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, în acest an omagial dedicat Cardinalului Iuliu Hossu.

În prezent există 9 monumente pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla dedicate Cardinalului Iuliu Hossu, busturi, statui şi acum, la acestea s-a adăugat un clopot în Parohia Floreşti. Este vorba despre un clopot vechi, binecuvântat acum în jur de 100 de ani de către Episcopul Iuliu Hossu şi care a fost restaurat şi aşezat în loc de cinste, de unde glasul său să amintească mereu de vocea marelui Arhiereu vestitor al Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Tot de Episcopul Iuliu Hossu aminteşte, la Parohia „Sf. Nicolae” din Floreşti şi frumosul iconostas al bisericii, realizat după modelul iconostasului bisericii de zid a Mănăstirii de la Nicula. Astfel, prezenţa spirituală a Episcopului Iuliu Hossu binecuvântează neîncetat această parohie din inima unei localităţi care în ultimii ani a devenit cea mai mare comună din ţară.

PS Florentin a spus despre acest monument – clopotul sfinţit în trecut de Episcopul Hossu –, că „este un element simbolic cu o conotaţie cu totul specială, este menit să ne anunţe nu doar timpul rugăciunii sau readucerea amintirii lui Dumnezeu, dar, în mod simbolic, acest clopot reprezintă şi vocea aceea care a răsunat pe pământ timp de 85 de ani, vocea Cardinalului Iuliu Hossu, martir şi mărturisitor pentru credinţă, vestitorul Unirii.

Sunt trei momente semnificative în care acel clopot al conştiinţei a răsunat pentru întreaga Biserică şi naţiune. Mai întâi, pe Câmpul lui Horea lângă Alba Iulia, acolo, la răsăritul soarelui dintre nori, în amiaza zilei de 1 decembrie 1918, când glasul celui mai tânăr Arhiereu de numai 33 de ani răsuna limpede pentru cei peste 100.000 de oameni adunaţi împreună să poată sărbători marele eveniment: «De acum înainte, o singură ţară, România, una şi în veci nedespărţită, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi credinţa poporului său». Tânărul Episcop vestea mulţimilor că s-a împlinit nu numai un act democratic, nu numai un act social – naţional, dar şi un act al dreptăţii divine. Al doilea moment a fost cel în care vorbeşte deţinutul care nu mai are un nume ci este doar un număr, acolo, la puşcărie şi el răspunde cu demnitate şi fermitate acelora care încearcă să-l invite să se lepede de credinţă: «nu pot, credinţa noastră este viaţa noastră!» – este «clopotul» conştiinţei naţionale şi al credinţei de care nu a vrut să se lepede cu orice preţ. Iar al treilea moment este momentul final, când, deja, Cardinalul, împurpurat cu purpura martirilor primită prin graţia Sf. Scaun Apostolic al Romei, îmbătrânit în ani, dar neîmbătrânit în iubire, îşi încheia drumul acestei vieţi şi ne lăsa un testament, spunând: «lupta mea s-a sfârşit, lupta voastră continuă. Duceţi-o până la capăt!»”.

Pe plan local la Floreşti există, din mărturia pr. Protopop, o bună colaborare şi cu autorităţile, demonstrată şi prin prezenţa unor reprezentanţi ai acestora la întreaga celebrare liturgică.

După binecuvântarea monumentului a urmat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială. Preoţi concelebranţi la masa Sf. Altar, alături de PS Florentin şi pr. Marius Ungureşan, au fost Pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I, Pr. Pop Florin, vicar parohial, pr. Nicolae Oltean, păstor al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan” – Floreşti III şi pr. ceremonier Florin Isac, ajutaţi de pr. diaconi Mircea-Eduard Machek şi Marius Cîmprean.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, „Glasuri curate” condus de Anca Mona Mariaş. Totodată, momentele de la Sf. Împărtăşanie au fost înălţătoare datorită lucrărilor interpretate de Solistul Operei Naționale Române din Cluj, dl. Petru Burcă.

Un motiv în plus de bucurie pentru comunitatea adunată la Floreşti în sărbătoare au fost copiii care L-au primit pentru prima dată pe Isus în suflet, sunt 5 copii din parohie care au făcut Prima Sf. Împărtăşanie.

La încheierea Sfintei Liturghii, Pr. Marius Ungureşan a rostit un cuvânt de mulţumire. Între altele, a salutat prezenţa Pr. Marcel Andreica, preotul Parohiei ortodoxe din Floreşti şi a spus: „cuvintele sunt sărace pentru a exprima prietenia care există între cele două comunităţi mari din Floreşti, Parohia ortodoxă „Sf. Dumitru” şi Parohia greco-catolică „Sf. Nicolae”. Atât credincioşii, cât şi noi, preoţii, încercăm să aplanăm şi să fructificăm şi ne punem mereu întrebări, dintre cei peste 34.000 locuitori din Floreşti, doar 3000 participă duminica la Sfintele Liturghii în bisericile ortodoxe şi în cele greco-catolice şi, ne întrebăm unde sunt ceilalţi? Cum am putea să-i motivăm, cum să-i împrietenim cu Dumnezeu? Ne-am făcut împreună un plan pastoral, din 28 dec. vom merge la sfinţirea caselor şi vom încerca să-i găsim, să ne spună ce aşteptări au de la noi. Scopul nostru este ca toţi locuitorii din Floreşti să se mântuiască, pentru aceasta am fost trimişi noi, păstorii din localitate”. Sunt cuvinte ce fac o frumoasă mărturie despre rolul şi scopul comun al Bisericilor, preocuparea prioritară pentru mântuirea sufletelor.

A vorbit şi dl. Primar Horea Şulea, care s-a referit şi a elogiat aniversarea istorică a împlinirii Centenarului de la Marea Unire, exprimându-şi părerea că şi în prezent, cu un pic de curaj, pot fi împlinite fapte memorabile şi binefăcătoare pentru neamul românesc.

Dl. Primar a oferit Preasfinţiei Sale Florentin un hrisov – „în semn de respect” şi o plachetă jubiliară – din cele 100 emise de Primăria Floreşti pentru a fi acordate personalităţilor care au depus eforturi pentru evoluţia comunităţii floreştene. Aceeaşi plachetă a fost oferită atât pr. protopop Marius, cât şi vicarului parohial şi Păstorului Parohiei Floreşti III.

Copiilor care „au devenit tabernacole vii”, le-au fost oferite din partea Preasfinţiei Sale şi a comunităţii floreştene câte o diplomă de amintire şi câteva cadouri, cărţi, pentru a le fi ajutor în a-şi continua paşii pe calea lui Isus, în sânul Bisericii.

Diplome şi medalii omagiale „Iuliu Hossu” au fost oferite, ca semne de apreciere şi mulţumire, de către PS Florentin, preoţilor: Pr. Marius Ungureşan, Pr. Florin Pop şi Pr. Nicolae Oltean, Corului „Glasuri curate”, Consiliului Parohial Floreşti I şi câtorva susţinători ai Bisericii. De asemenea, PS Florentin a oferit Preotului ortodox Marcel Andreica semne de comuniune, câteva volume recent apărute între care şi o biografie a Cardinalului Iuliu Hossu.

Programul nu s-a încheiat fără tradiţionalul concert de colinde – pe de o parte, Corul „Glasuri curate” a încântat şi a amintit tuturor că „Vin Sărbătorile” (titlul unuia dintre cântecele interpretate), pe de altă parte, copiii din Grupul vocal „Şoimii Carpaţilor”, în frumos strai popular, au susţinut un miniconcert de colinde tradiţionale.

A urmat, la invitaţia pr. protopop Marius, o agapă fraternă pregătită cu generozitate pentru toţi, pentru ca bucuria acestei zile să fie deplină.