Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, s-a aflat în Duminica Cananeencei în mijlocul comunității din Velența. Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh și protopop de Oradea, Gavril Buboi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oferit treptele minore: lectoratul și ipodiaconatul tânărului Andrei Ianc, născut la 13.11.1994 în Oradea. Între anii 2009 – 2013 a studiat la Liceul „Don Orione”, acesta fiind și locul în care și-a descoperit vocația, în perioada 2013 – 2017 am absolvit Seminarul la „Don Orione” iar după Facultatea de Teologie Greco-Catolică din  Oradea, între anii 2018-2021.

La momentul rânduit tot în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit în treapta diaconatului și teologul Dorin Sas, care activa ca și cantor al Parohiei „Schimbarea la Față”. Părintele Dorin Sas, născut la data de 05.09.1972 în comuna Lazuri  jud. Satu-Mare, este căsătorit  din  anul 1993 cu Sas  Maria. A absolvit Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Satu Mare în anul 1993 specializare matematică-fizică, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Teologică Greco-Catolică, Departamentul Oradea, Specializarea Teologie Pastorală  între anii 2010-2014 și Masterul „Fundamentele creștine ale  identității Europene”, între anii 2014- 2016.

Prezent la momentul de sărbătoare pentru comunitatea din Velența, domnul prefect al județului Bihor, Dumitru Țiplea a primit din partea Preasfințitului Virgil, Ordinul Fericitul Valeriu Traian Frențiu, cel mai mare ordin al Eparhiei noastre în „semn de prețuire și mulțumire pentru râvna și dăruirea arătată față de Biserică și mărturisirea credinței creștine prin cuvânt și fapte bune”.

Mulțumim Domnului pentru aceste noi slujiri în Biserica Domnului!

Eugen Ivuț


Sursa: egco.ro