Duminică, 25 iunie 2023 (Duminica a III-a după Rusalii – Despre grijile vieții), în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, diaconul Andrei-Marian Șerb a fost hirotonit preot, devenind un nou lucrător în Via Domnului.

Preasfinția Sa Cristian a vorbit despre chemarea pe care Mântuitorul Isus Cristos ne-o adresează tuturor și mai ales celor care aleg calea preoției sau a vieții consacrate, încredințându-l, totodată, pe părintele Andrei-Marian Șerb, ocrotirii Maicii Sfinte și a Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici:

„Când devenim preoți sau călugări, spunem că noi am ales această cale, această vocație, dar de fapt Isus este cel care ne alege. Iar această alegere constă în a primi privirea Sa plină de milostivire, de bunătate și de prietenie, cu care Mântuitorul neamului omenesc se oprește asupra fiecăruia dintre noi și ne spune «Tu ești fratele meu, Eu te aleg pe tine și te trimit pentru a vesti celorlalți Vestea cea Bună!» Astăzi, diaconul Andrei-Marian Șerb a fost ridicat la treapta preoției, la a deveni un alt Cristos, la a-L coborî pe Cristos în mijlocul poporului credincios, pentru a-l binecuvânta cu mâinile sale și cu ființa sa. Între sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea a martiriului Sfinților Petru și Pavel, această hirotonire primește un sens cu totul deosebit. Îl încredințăm pe noul preot ocrotirii Maicii Sfinte și a Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici! Având exemplul lor de credință, preotul este chemat să deschidă oamenilor porțile Împărăției și a le indica calea spre Cer.”

În cuvântul său, de la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Andrei-Marian Șerb a mulțumit Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Preasfinței Sale Cristian, familiei și tuturor formatorilor, pentru rolul pe care l-au avut în parcursul său spiritual și a vorbit despre minunatul dar al preoției, pe care l-a primit în Catedrala Blajului:

„Preotul nu este altceva decât un colaborator al harului pe care îl primește de la Dumnezeu și îl împarte altora. Într-o lume care aclamă forţa răzbunării, a dreptăţii sângeroase, preotul cheamă la iubire și la iertare, reluând strigătul lui Cristos: «Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc.» Preoţii sunt cei cărora Isus le încredinţează secretele inimii sale. Isus ne vrea plini de bucurie. Un preot trist, lipsit de entuziasmul fericirii, nu va convinge niciodată. Tristețea înseamnă lipsa speranței și prezența păcatului. Nu există preoţie pentru care Sfânta Fecioară Maria să nu fie un model şi totodată un sprijin. În preoţi se regăsește viaţa Mariei. Ce a fost esenţial la ea? Grija faţă de Isus, grija să-l primească, să-l crească, să-i păstreze cuvintele în inimă, să-l prezinte altora cu mesajul: «Faceţi tot ce vă va spune!». De fapt, aceasta este misiunea preotului: să aibă grijă de Cristos, slujindu-L în oameni!”

Părintele Andrei-Marian Șerb s-a născut la data de 21 ianuarie 1992, în orașul Alba Iulia. În perioada 2007 – 2011 a fost elev al Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar între anii 2011-2015 a urmat cursurile Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, fiind totodată seminarist în cadrul Seminarului Major Arhieparhial „Buna Vestire” din Blaj. După ce a obținut licența în teologie, a continuat studiile de master, între anii 2015 – 2017, la aceeași Universitate. A fost hirotesit lector în anul 2014 și ipodiacon în anul 2015, iar în data de 8 ianuarie 2023, a fost hirotonit diacon, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan și prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș. Este căsătorit din anul 2018 cu Anuța și are un băiat în vârstă de un an, David-Iustin.

Vrednic este!

Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.
I Accept