Evocarea Pc. Pr. Ioan Romulus Silaghi la trecerea sa la Domnul, profundă lecție de credință

„Cu adevărat deșertăciune sunt toate și viața aceasta este umbră și vis…” – era cântarea preferată pe care, pr. Romulus Silaghi (30 august 1938 – 1 iulie 2018), fost protopop de Cluj și consilier pastoral eparhial, era invitat deseori, la ceremonii de înmormântare, să o cânte cu vocea sa puternică și melodioasă, atunci când un confrate preot, persoană consacrată, sau credincios laic, era condus pe ultimul drum. Și cânta cu o trăire profundă, încât ecoul cântării ajungea negreșit la Dumnezeu.

Miercuri, 4 iulie 2018, în ziua înmormântării sale, a venit vremea ca pr. Romulus să asculte această cântare, prezent în mod spiritual din altă dimensiune, bucuros poate că dorul său s-a împlinit și, răspunzând ultimei chemări a Domnului, a trecut de la cele pământești, trecătoare, la cele veșnice, nepieritoare, lăsând în urmă rodul unei vieți împlinite. Este rodul ilustrat și mărturisit și de prezența atât de numeroasă a câtorva sute de credincioși, a peste 60 de preoți, împreună cu studenții Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” și cu persoane consacrate din toate ordinele călugărești de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla. Cu toții au venit să îl conducă și să își ia rămas bun de la un frate, prieten, povățuitor și mai ales de la un părinte, tată, preot – locțiitor și slujitor al Domnului Isus Hristos, aici, pe pământ. Sufletele aduse la Domnul sunt rodul lucrării unei vieți preoțești, adevărata bună mireasmă spirituală oferită Tatălui ceresc de un slujitor devotat al Său.

La catafalcul pr. Ioan Romulus Silaghi au venit să se roage mulți credincioși, care l-au vizitat marți, 3 iulie 2018, corpul neînsuflețit fiindu-i depus în capela Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” de pe str. Moților 24. Aici, un cuvânt în amintirea sa a rostit pr. Cristian Langa, în cadrul celebrării liturgice din timpul serii, care a fost urmată de un parastas de pomenire. „Este un moment acesta, de mulțumire – a spus pr. Langa în cadrul Sfintei Liturghii -, un moment în care să îi restituim favoarea părintelui Romulus, respectiv să îl însoțim cu rugăciunea, să punem ce avem mai bun acum – și nu uitându-ne la noi – ce avem mai bun ca să îl însoțească și să strige, și să dea mărturie la judecata, la întâlnirea pe care o va avea cu Domnul, cea de la sfârșit, mărturie despre binele, despre încurajarea, despre îndemnul, despre luminile pe care a știut să ni le ofere și cred că un cuvânt dintre atâtea pe care le-am putea găsi, un cuvânt care l-a caracterizat a fost zelul și disponibilitatea.” Și-a rugat ca acest moment să se încheie cu rugăciunea atât de dragă părintelui Romulus, Născătoare de Dumnezeu, dar a propus un mic adaos: „roagă-te pentru noi și roagă-te cu noi, păcătoșii, pentru ca, la întâlnirea ultima cu Domnul, să putem da mărturie despre talanții, despre luminile, despre sămânța bună, pusă de Dumnezeu în viața noastră și prin Părintele Romulus. Și rugăciunea noastră să fie, împreună cu cea a Sfintei Fecioare, una de mijlocire, una de mângâiere și una de implorare a milostivirii Domnului”.

După celebrarea liturgică, pr. Călin Bot vicar general, „cu această ocazie de tristețe, dar și de speranță în același timp”, a dorit să evoce răspunsul dat de Papa emerit Benedict, din volumul «Ultimele conversații», la întrebarea: «când va sosi momentul trecerii la Domnul, la ce va așteptați?» „Răspunsul Papei, a fost: «ca teolog, aștept să îl văd pe Dumnezeu, să înțeleg în Cine am crezut, în Cine am sperat, în Cine m-am încrezut, pentru Cine mi-a pus întreaga viață, energie, pricepere, la dispoziție», este din punct de vedere teologic. Dar, din punct de vedere uman, spune: «aștept să îmi reîntâlnesc părinții, frații, prietenii și aștept să fie așa cum a fost, de mult, acasă, în familie, când eram copii».” Părintele a mărturisit că acest răspuns l-a perceput ca pe o provocare din gura unui mare teolog, fiindcă părea simplistă, „dar nu este simplistă deloc, pentru că cred că numai acea experiență pe care am făcut-o de copii, în familie, fără nici o îngrijorare, pentru că grijile le-au purtat părinții, unde ne-am simțit protejați deplin și mai ales iubiți, poate să spună cu adevărat ceva din ceea ce urmează să experimenteze omul, dincolo, în Împărăția Cerurilor. Aceste două rugăciuni să le punem în fața Domnului, pentru părintele Romulus!”, a adăugat părintele vicar.

A doua zi, miercuri 4 iulie 2018, a fost adus în fața Altarului din Catedrala clujeană „Schimbarea la Față”. Aici a adunat în jurul său Biserica în rugăciune: preoți, persoane consacrate, credincioși, toți au venit să îl conducă, împreună cu familia îndoliată, pe ultimul drum pământesc. În Catedrală a fost celebrată, de la ora 9.00, Sfânta Liturghie pentru sufletul pr. Romulus, iar de la ora 11.00, a urmat Ceremonia de Înmormântare. Celebrant principal a fost pr. Călin Bot, Vicar general eparhial, cel care a dat citire și mesajului transmis de Episcopul eparhial, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu aflat în comuniune de rugăciune pentru sufletul părintelui Romulus.

Un cuvânt plin de dragoste frățească, dar și de tristețea despărțirii, a rostit pr. Cristian-Arinel Sabău, protopop de Cluj I, care a evocat modelul de trăire a credinței oferit de către pr. Romulus. A mărturisit mai întâi că acest cuvânt pe care a fost rugat să îl susțină, este un „lucru dificil, parcă peste puterile mele, pentru că nu este ușor să vorbești despre un confrate preot, cu atât mai puțin despre un părinte spiritual și chiar un prieten de suflet”. A spus: „Preoții sunt aceia cărora li s-a încredințat zămislirea spirituală a oamenilor. Ei sunt aceia cărora li s-a dat să îi nască, prin botez, pe credincioși. Prin preot, creștinul este îmbrăcat în Cristos… prin urmare este drept ca preoții să fie, pentru noi, mai cinstiți și mai iubiți, chiar decât părinții. Părinții trupești ne-au născut din voința trupului, preoții însă ne sunt cauza nașterii noastre spre Dumnezeu.”

„Este cineva pe lângă care părintele Romulus să fi trecut, cu care să se fi întâlnit și să nu fi fost ajutat, sfătuit, mângâiat, pentru cine să nu se fi rugat să fie botezat, să fie căsătorit… pentru cine să nu fi avut un cuvânt de îndreptare, de la lelea Marie și badea Ion până la profesori universitari! Este cineva, care să nu fi învățat ceva de la dânsul? Este cineva, mai ales din cei prezenți aici, în Catedrală, care să nu fi trecut prin scaunul lui de spovadă? Pe cine nu știa după nume, unde lucrează, unde locuiește, ce probleme are! A fost, mai întâi, deschizător de noi parohii, cu mari sacrificii și cu mari pericole, imediat după eliberarea Bisericii noastre. Apoi a avut diferite funcții: de formator în Seminarul teologic, de protopop al Clujului, de consilier pastoral al eparhiei, în toate a lucrat cu dăruire, fără să precupețească vreun efort spirit sau material. Cu trecerea timpului, tot mai mult s-a dăruit scaunului de spovadă.”

„Din bogata sa activitate, întâi ca dascăl, apoi ca preot, ce am putea alege? Slujitor cu sfințenie, lucrător al Evangheliei lui Cristos, alăută care cântă cele ale spiritului, cântare care toate le înveselește? Dacă ar trebui să spun un lucru care l-a caracterizat pe părintele, aș spune: formare, modelare. Vocația sa a fost aceea de a modela mintea, dar mai ales sufletul celor pe care Domnul i-a scos în cale, elevi, seminariști, preoți, persoane consacrate, credincioși. Și să nu uităm de propria formare, deficiența de văz (nn. acută într-o îndelungată perioadă) nu l-a împiedicat să continue formarea sa spirituală, rugându-i pe atâția să îi citească din cărți… Părintele a plecat împăcat cu Tatăl ceresc, în pace, aș zice, gata, și chiar dorind să se întâlnească cu Domnul, cu Cel în care a crezut, pe care L-a vestit și L-a slujit cu atâta abnegație. A plecat cu zâmbetul pe buze, precum marii sfinți, ne-a dat o ultimă lecție. Cum să nu pleci cu zâmbetul pe buze știind că mergi la Tatăl, în bucuria Cerului, și nu în «neființă», că mergi la Creatorul tău, mergi să îl cunoști față către față, mergi să îl cunoști pe deplin și să te cufunzi în Iubirea însăși.”

„Cu acest zâmbet (nn. din imaginea de la catafalc), când l-am vizitat ultima oară pe patul de suferință, m-a rugat să le transmit credincioșilor din Săliștea Nouă (nn. pe care pr. Romulus i-a păstorit pentru câțiva ani), unde am celebrat Sfânta Liturghie, următorul mesaj: «fericiți făcătorii de pace, pentru că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!» Cred că acest mesaj aș vrea să ni-l transmită și nouă, celorlalți: «fericiți făcătorii de pace!» Vremurile sunt tulburi, societatea și Biserica trec prin încercări, dar, «fericiți sunt făcătorii de pace!» Așadar, să ducem mai departe acest mic testament al părintelui și să lucrăm, cu toții, pentru pace, pacea între noi, pacea în sufletele noastre. Dacă l-am pierdut pe pământ pe fratele și părintele nostru Ioan Romulus, am câștigat în cer un nou avocat pe lângă Tronul Tatălui. Căci de-acolo de sus, cu siguranță va continua modelarea noastră, intervenind pe lângă Tatăl ceresc și cerând harurile de care avem atât de mare nevoie. Dacă omenește nu putem să nu vărsăm o lacrimă, cred că zâmbetul lui ne îndeamnă la seninătate, la împăcare și la pace, întru bucuria Învierii. Pe toți continuă să ne iubească și pe toți ne așteaptă să ne reunim cu el în bucuria veșnică, de dreapta Tatălui. Rămas bun, părinte Romulus!”, a încheiat pr. protopop.

A redeschis, pentru o clipă, filele cărții vieții celui trecut în casa Tatălui, pr. Marius Cerghizan vicar cu preoții: aici(paragraful: «Din filele vieții…»). Pr. Marius a și coordonat programul funeraliilor, dar a fost și cel care i-a stat alături, cu dragoste fiiască, părintelui Romulus care, în ultimii ani, deși a continuat să fie în activitate și rugăciune, a simțit din plin neputințele vârstei înaintate și ale bolii. Numindu-l pe pr. Romulus un „preot al darului”, a invitat pe toți cei care erau de față „la pr. Romulus acasă” (adică la sediul Episcopiei unde a locuit în ultimii ani), pentru a primi darul unei mese, din partea pr. Romulus și în memoria sa. Mare personalitate a teatrului românesc, îndrăgitul actor Dorel Vișan, coleg de clasă al pr. Silaghi din anii liceului la Școala Pedagogică din Cluj, a exprimat la final câteva gânduri, cu emoție, întregind prezentarea făcută de antevorbitori: „Romulus mi-a fost coleg de clasă. A fost și a rămas un om minunat, cu multă condescendența și cu un suflet darnic și binecuvântat de Dumnezeu. Cred că prin ceea ce a făcut, prin opera lui pentru oameni, pentru suflete, a trăit așa cum spunea George Coșbuc, marele nostru poet: «viața aceasta-i bun pierdut, de n-o trăiești cum ai fi vrut». Cred cu tărie că el a trăit-o așa cum a vrut și acum o să îl primească Dumnezeu În împărăția Sa”, a încheiat maestrul mesajul de suflet, în aplauzele celor prezenți.

Prin toate aceste cuvinte in memoriam a fost evocată în catedrala clujeană, personalitatea unui preot și dascăl, rămas de acum viu în sufletele tuturor – marea familie căreia și-a dedicat timpul, dedicându-l astfel lui Dumnezeu. Așa cum un tată își ocrotește fiii a ocrotit și îndrăgit Părintele Romulus pe toți cei pe care i-a cunoscut și îndrumat la credință. Toate cele rânduite fiind împlinite, adormitul în Domnul pr. Romulus a fost depus în cripta călugărilor Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” din Cimitirul Mănăștur, în prezența și a fraților călugări, locul unde de acum va rămâne odihnindu-se în pace, în așteptarea glorioasei Învieri. Rămas bun, părinte Romulus!

Mai multe fotografii: aici