În cea de-a treia zi a vizitei sale în România, Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, s-a deplasat la Sighetu Marmației. La Mănăstirea surorilor Maicii Domnului a fost întâmpinat de Preasfinția Sa Vasile, Episcopul Eparhial de Maramureș, de Sora Teodorina, Superioara Generală a Congregației, de Sora Adriana, Superioara comunității „Maica Îndurerată”, împreună cu călugărițele din comunitate.

Deplasându-se la granița cu Ucraina, delegația oficială a fost întâmpinată de reprezentanți ai autorităților civile: dna Daniela Onița-Ivașcu, viceprimar al municipiului Sighetu Marmației, dl Rudolf Stauder, prefect al județului Maramureș, dl Florin Ciornea, colonel adjunct inspector șef Inspectoratul Situațiilor de Urgență Maramureș, etc, având loc o întâlnire cu reprezentanții diferitelor structuri care se îngrijesc de primirea refugiaților.

Ulterior, Înaltul Prelat s-a deplasat in Ucraina unde a avut un colovciu oficial cu dl Grațian-Florin Pârvu, consul în cadrul Consulatului României la Solotvino, la care a participat Administratorul Apostolic „Sede vacante” al Eparhiei de Muncaci, Preasfinția Nil Yuriy Lushchak și alți invitați.

Cardinalul Prefect s-a recules ulterior la Cimitirul Săracilor din Sighet, invocând darul păcii asupra Ucrainei și asupra lumii întregi prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri.

Reîntorcându-se la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului, Eminența Sa s-a întâlnit cu refugiații găzduiți de călugărițe, transmițându-le binecuvântarea apostolică și toată susținerea din partea Sfântului Părinte Papa Francisc. După un emoționant moment de împărtășire a mărturiilor din partea acestora, a urmat rugăciunea comunitară a Acatistului Maicii Domnului precum și cina cu refugiații și cu comunitatea de surori.

Cu acest prilej, Eminența Sa a distribuit atât la punctul de primire de la granița cu Ucraina, cât și refugiaților găzduiți la mănăstirea din Sighet, „Darul Sfântului Părinte”, constând în alimente și produse sanitare de primă necesitate.

Cardinalul Leonardo Sandri vizitează România la aniversarea a trei ani de la vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc în țara noastră. Înaltul Prelat este însoțit de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, de Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace, și de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore.