Eveniment dedicat aniversării celor 170 de ani de la întemeierea Eparhiei de Cluj-Gherla și comemorării martiriului Bisericii Greco-Catolice
În organizarea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, cu binecuvântarea și participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, s-a desfășurat la Cluj-Napoca cea de-a XV-a ediție a Festivalului coral „Armonii sacre”, eveniment dedicat aniversării a 170 de ani de existență a Eparhiei de Gherla și apoi de Cluj-Gherla și comemorării martiriului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice din anul 1948. În seara de 10 noiembrie 2023, la Catedrala „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea” din Piața Cipariu, s-a desfășurat prima sesiune a Festivalului, care, în premieră, s-a adresat copiilor și tinerilor.
În continuitate cu edițiile trecute – din timpul episcopatului, și cu binecuvântarea și participarea neîntreruptă, a Episcopului de vie amintire Florentin, și actuala ediție – așezată sub semnul continuității și al reînnoirii -, binecuvântată și găzduită de Preasfinția Sa Claudiu, s-a bucurat de o largă participare a publicului iubitor de armonii muzicale sincronizate cu Cerul. În capela „Sf. Iosif” a complexului Catedralei s-au aflat numeroși preoți – preoți ai Curiei Episcopiei de Cluj-Gherla, preoți parohi și vicari parohiali, preoți profesori și îndrumători spirituali. Și Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a fost reprezentată la această ediție prin prezența pr. vicar Flavius Florea, protopop de Brașov. Au fost de față și persoane consacrate – surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare cu Maica Veridiana, superioara generală, surori ale Congregației Maicii Domnului, profesori și elevi ai Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, cu directoarea acestui liceu, prof. Simona Gruian, părinți, bunici, însoțitori ai copiilor protagoniști ai serii, credincioși laici.
Evenimentul a fost coordonat de prof. Cristina Mureșan. Prezentatori, care au găsit cuvinte potrivite și au pus în lumina reflectoarelor fiecare cor, au fost tinerii Anda Popovici și Adi Bodea. A deschis cea de-a XV-a ediție a Festivalului „Armonii Sacre”, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I și paroh al parohiei clujene din cart. „Andrei Mureșanu”. De la început, a salutat o prezență specială și a cerut aplauze pentru prof. Alexandru Suciu, directorul Festivalului „Armonii Sacre”, care a inițiat acest festival la Jubileul de 150 de ani al Eparhiei de Cluj-Gherla, și a coordonat primele 14 ediții, cea de-a XIV în anul 2017. Pr. Mircea Marțian a evocat, de asemenea, cu gratitudine, memoria celui „care a sprijinit și binecuvântat celelalte 14 ediții ale Festivalului, Episcopul Florentin Crihălmeanu, care sub altarul acestei Catedrale își doarme somnul de veci”.
A continuat, spunând: „Totul se întâmplă într-un an care amintește de bucuria celor 170 de ani de existență a Eparhiei de Gherla și de Cluj-Gherla, dar și de tristețea amintirii nefaste a momentelor petrecute acum 75 de ani, când elita românească, împreună cu întreaga noastră Biserică, a avut de suferit pe nedrept și în mod cumplit de pe urma comunismului de inspirație stalinistă instaurat în țara noastră.” A adăugat: „Nu trebuie uitat nici faptul că suntem într-un an dedicat rugăciunii în Eparhia de Cluj-Gherla, o cale la îndemâna tuturor pentru a construi o lume mai bună, mijloc de a invoca și redescoperi armonia din noi, dintre noi și Dumnezeu, dar și între oameni, respectiv între oameni și Creație, din păcate toate afectate”.
A exprimat și scopul evenimentului: „Din această perspectivă, a căutării prieteniei și a comuniunii cu Sfinții și cu Fericiții Episcopi, și a intrării noastre în marele cor îngeresc în această seară ce umple golul dintre pământ și Cer, lauda pe care o vom aduce în acest festival va deveni un instrument, nu doar de încântare ci, mai ales, de iluminare, pentru a ne face mai buni și mai demni de Fericiții înaintași. Se va cânta cu gândul și la cei care nu au parte de armonie, la cei defavorizați, la cei afectați de războaie. Dar, și la vrednicii înaintași care nu s-au îndepărtat de adevărata țintă, mântuirea, chiar în cele mai grele momente ale vieții, continuând să răspândească iubirea, nu doar prin cântare, ci, unii dintre ei, chiar cu prețul vieții lor.”
A descris structura Festivalului: „E o ediție care vrem să fie un dialog muzical ce creează punți între micile noastre comunități, dar și între generații (de aceea Festivalul are două secțiuni), o întâlnire fraternă, de suflet, și, ca să-l citez pe Preasfințitul nostru Claudiu, ca într-o mare familie (…), o familie care îi cuprinde pe toți pe cei care dăruiesc cântarea și rugăciunea, dar și pe cei care au acceptat să o primească, adevărată terapie prin muzică, pentru a descoperi ordinea și armonia așezată de Creator în fiecare dintre noi, dar și la nivelul întregii Creații. De aceea, vă mulțumesc din suflet pentru că sunteți aici cu noi.”
Festivalul a început cu un moment de rugăciune comună, după care, corurile și-au prezentat repertoriul pregătit pentru a revărsa armonia cerească în suflete. S-au succedat în fața auditoriului patru coruri și o formație vocal-instrumentală: corul „Mesagerii Speranței” (creat din 2021), grup vocal format din fete aflate în grija Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca, dirijor prof. Monica Cerghizan; corul „Donum Dei” (creat în sept. 2021) al parohiei „Sf. Nicolae” – Florești, dirijor Sara Fini; corul „Allegria” al parohiei „Sf. Iosif” din Cart. Andrei Mureșanu, Cluj-Napoca (creat în primăvara anului 2007), dirijor Cristina Nagy, la pian: Iulia Marțian; corul „Vox Lucis” al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca (creat în 2011), dirijor prof. Mirela Bumb – sr. Lucia OSBM.
A încheiat programul Formația vocal-instrumentală „Anima”, (înființată în anul 2022, ca inițiativă a Cristinei Mureșan și a Cristinei Patrașcu-Nagy, cu dorința de a dezvolta genul muzical pop-creștin pentru tineri), formată din: Cristina Patrașcu-Nagy, solist vocal și chitară, Cristina Mureșan, pian; Andrada Faur, vioară și Mihai Bud, backing vocal și pr. Edmund Dujardi, cajon. A urmat un moment comun de bucurie prin cântec, al tuturor corurilor și al participanților la concert, care, cu toții au cântat refrenul cunoscut: „Caut o lumină, lumina Domnului”.
La încheiere, s-a adresat corurilor și iubitorilor de armonii sacre Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. A amintit că „atunci când cânți te rogi de două ori”, dar pentru a caracteriza acest program a preferat cuvântul „exorcism”: „Muzica din această seară a fost de fapt un exorcism, fiindcă, pentru această perioadă de timp, cu ajutorul Domnului am alungat din noi tot ceea ce este urat, fără armonie, rău, dureros din lume, și ne-am adus aminte de lumea pentru care suntem creați și pentru care ne pregătim: Împărăția Cerurilor.”
A spus: „Copiii și tinerii au o vocație specială prin faptul că au adus câte ceva din armonia Cerului, a Împărăției Cerurilor, în fața noastră.” A continuat, reamintind contextul actualei ediții a Festivalului – cei 170 de ani de existență a Eparhiei și comemorarea martirilor și mărturisitorilor -, un context în care, „prin faptul că noi am celebrat cântând, am demonstrat că moartea, răul și suferința, nu au ultimul cuvânt în viața noastră și în lumea în care trăim. Și după 75 de ani de la persecuție suntem în Catedrala noastră din Cluj, într-o catedrală în construcție, așa cum este și Biserica vie, așa cum suntem și noi, biserici, temple ale Spiritului Sfânt în construcție. Și toți împreună suntem chemați să punem câte o cărămidă, câte o bucățică, la această catedrală, dar mai ales la catedrala din sufletele noastre.”
Episcopul a amintit apoi darurile lui Dumnezeu pentru acest an aniversar: „Anul acesta am avut și două momente de dar, un har special din partea Domnului. Cel dintâi: a fost votată o lege, prin care anul 2025 este un an dedicat, în toată România, Fericitului Episcop Iuliu Hossu. Al doilea dar constă în faptul că, recent, a fost votat un alt proiect de lege, care ne ajută mult în construcția acestei Catedrale. Și dincolo de sumele care vor fi alocate, este important că Statul Român consideră acest pas ca un mic semn, ca o reparație pentru tot ceea ce Biserica Greco-Catolică a suferit pentru Dumnezeu și pentru neamul nostru.”
Mulțumind lui Dumnezeu „pentru darurile pe le-a făcut acestei binecuvântate Eparhii”, a privit la acest prim moment al Festivalului „Armonii Sacre”, ca la „un mic semn, o mărturie importantă pe care să o păstrăm în suflete. Nu a fost doar un concert, nu a fost doar un moment artistic, a fost un moment în care lumina și bucuria și-au declarat victoria prin glasul tinerilor și a copiilor de astăzi”. La final Preasfinția Sa Claudiu a înmânat diploma „Sfântul Iosif, Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla”, fiecărui dirijor și cor.
* * *
Secțiunea pentru copii a „Armoniilor Sacre” a reprezentat noutatea noului început de drum al acestui festival. Dacă prima Catedrală, „Schimbarea la Față”, păstrează încă în zidurile sale tonalitățile vocii Arhiereului Iuliu Hossu, Episcopul martir al Eparhiei de Cluj-Gherla, noua Catedrală, a „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea”, din Piața Cipariu – visul de libertate al aceluiași Episcop, împreună cu generațiile de mărturisitori contemporani lui – un vis în care ei au crezut în pofida logicii umane, e acum împlinit și se desăvârșește tot mai mult. Iar organizarea primei secțiuni a ediției a XV-a a Festivalului în noua Catedrală, prin tinerii și copiii reuniți aici, conferă aniversării celor 170 de ani ai Eparhiei de Cluj-Gherla, nu doar reverberațiile armoniilor spirituale, ci în mod particular lumina, prospețimea și candoarea copilăriei – îndreptând toate privirile cu speranță spre viitor.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro