Conform tradiţiei inaugurate de Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, în fiecare an în Postul Mare au loc Exerciţii Spirituale și pentru soţiile preoţilor.
În acest an, în ziua de 13 aprilie 2019, la Centrul Pastoral al Episcopiei de Lugoj multe soţii de preoţi, au răspuns invitaţiei episcopale de a trăi o zi de reculegere şi rugăciune pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
În acest an exerciţiile Spirituale au fost ţinute de Rev. Pr. Prot. Flavius Jurca, protopop de Sarmizegetusa.
Ziua de reculegere a început în dimineața zilei la orele 09:00. Tema centrală a întâlnirii a fost experiența întâlnirii cu Dumnezeu .
Soţiile preoţilor au avut ocazia să pună întrebări despre tema propusă şi să relateze din experienţa întâlnirii cu Dumnezeu în viața lor personală. La ora 11:30 s-a celebrat Sfânta Liturghie în Capela Centrului Pastoral de către Rev. Pr. Prot. Flavius Jurca pentru soţiile preoţilor.
După prânzul fratern, la care a participat şi un grup de preoţi însoțitori, au avut loc concluziile.
Pline de bucurie şi de noi speranţe, soţiile preoţilor au părăsit Centrul Pastoral al Episcopiei dorind să ducă în familiile lor şi în parohii un nou entuziasm, o nouă motivație de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu.
Biroul de prasă al Eparhiei de Lugoj
Știre preluată de pe episcopialugoj.ro