Exerciții Spirituale pentru preoții Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș (seria a III-a) 3-6 septembrie 2018, la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți – Ciofliceni
Bucuria revederii, discuțiile și implicarea personală au dus la o întâlnire reușită, o conștientizare a problemelor de zi cu zi ivite în pastorație și nu în ultimul rând aprofundarea temelor bine alese din experiența personală și pastorală a predicatorului Pr. Marco Secchi pe marginea Exortației Apostolice Gaudete et exsultate a Sfântului Părinte Papa Francisc despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană. Au fost prezentate într-un mod profund și actualizat realitățile pe care le trăim astăzi în Biserică și societate.
Ce înseamnă a te întâlni la exerciții spirituale? Exerciții la care Întâistătătorul Bisericii noastre Prefericitul Cardinal Lucian Mureșan, din „Scaunul Arhieresc al Blajului” își îndeamnă preoții să ia parte an de an.
Dacă cineva nu a cunoscut, nici măcar pentru o clipă, gustul exercițiilor spirituale, părăsește acel loc convins că a avut o existență lipsită de sens și valoare. Pleacă de aici cu inima deșartă întrucât golul din el nu a fost umplut de nimeni și de nimic.
Experiența celor trei zile ne arată că existența noastră, ca preoți este condiționată în modul cel mai profund de o adevarată țesătură de legături: limbajul, gestul, confruntarea dintre inteligență și voință, izbucnirile sensibilității, dorința de a interprinde ceva după părăsirea acestei oaze de refacere spirituală.
Aici descoperi cu adevarat existența valorii tale ca persoană și importanța relației cu ceilalți, ca un mijloc de comuniune și sfințenie.
Numai datorită unei astfel de întâlniri, omul va putea găsi răspuns la cele mai profunde întrebări: Cine sunt eu? Ce valoare am? Care este scopul existenței mele? Care este sensul și scopul misiunii mele ca preot? Care este sensul libertății mele?
A fost o întâlnire de referință care ne permite să înțelegem prețul existenței noastre personale, adică valoarea sa.
Evagrie Pontico spunea:
„Dacă vrei să afli cine ești, nu te uita la ce ai fost, ci la chipul pe care Dumnezeu l-a avut în minte când te-a creat.”
Aducem sincere mulțumiri gazdelor noastre, părintelui Predicator și tuturor celor care s-au împlicat în aceste zile ca frumusețea locului și Spiritul Sfânt să coboare asupra noastră, să rămână între noi și în sufletele noastre!
Sfânta Fecioară Maria, Regina Carmelului, roagă-te pentru noi!
Sfântă Fecioară Maria, Maica preoților, roagă-te pentru noi!
Pr. Popa Nicolae