Octava de anul acesta (2020) stă sub semnul călătoriei pe mare a sfântului Pavel spre Roma. Pe măsură ce furtuna se dezlănțuie împotriva corăbiei, încurajările și speranța sfântului Pavel sunt în contrast deplin cu teama și disperarea celorlalți călători. A fi ucenic al lui Hristos presupune, așadar, să fi semn de contradicție în lumea în care îți duci existența. Cu mintea prea ocupată, uiți altfel nu numai să trăiești, dar și să recunoști că viața e mai presus de siguranța de a poseda certitudini de orice fel. Înainte ca Dumnezeu să ceară să-i fie recunoscută Providența: „Nu vă îngrijiți…!”(Mt 6,25), El oferă evident o altă perspectivă.
Evanghelia pe care am ascultat-o spune că viața pare expusă între două slujiri ireconciliabile: grija față de lucruri sau calmul Providenței. Slujirea lumii presupune vigilență activă continuă, dar Providența rămâne o taină nedescifrată doar pentru aceia care cred în efortul lor de supraviețuire. Taina se revelează abia atunci când realizezi că Dumnezeu te împlinește. Viața păsărilor și florilor care nu torc și nici nu țes, viață evocată de Hristos, face parte din certitudinea lumii orânduite de Creator. Îngerul Gavriil îi spune Sfintei Maria că numele lui Hristos este Emanuel – adică „Dumnezeu cu noi”. Deci, numele lui Dumnezeu coborât în trup pe pământ, numele său „de familie” se revelează în legătură cu oamenii, în favoarea cărora venea să remedieze istoria, oferind răscumpărarea. Și cere în schimb să nu fie confundat cu vreun agent de asigurări.
Într-o lume sfâșiată de neliniște, ni se cere să fim martori ai speranței și încrezători în Providența iubitoare a lui Dumnezeu. Experiența ne arată că Dumnezeu scrie drept pe linii curbe și că putem continua să sperăm împotriva oricărei speranțe, știind că nu ne vom pierde. Iubirea perseverentă a lui Hristos nu răsplătește merite, este gratuită și durează pentru totdeauna. De aceea El cheamă, conduce, cere și oferă binele, în mod curios, nu ca premiu, ci ca adaus la căutarea Împărăției sale.
În aceste zile de rugăciune pentru unitatea creștină să ne amintim că încrederea în Providență face parte din statura omului credincios. Cineva spunea că diavolul – dăruiește întotdeauna zel celui care nu pricepe nimic, iar celui inteligent îi oferă nepriceperea de a se lăsa pradă amărăciunii pentru a critica și a se resemna. Dumnezeu, în schimb, dă zel acelora care-i înțeleg Inima iubitoare și dă pricepere acelora care se simt datori semenilor. Omul credincios crede în înțelepciunea de a fi îndatorat dragostei Domnului. Dacă ești credincios te bucuri de Împărăția Cerului în sufletul tău, pentru spiritul acesteia, pentru dreptatea pe care o presupune, nu pentru lucruri imediate, chiar dacă necesare. Diferența dintre credincios și păgân este că omul care crede știe că fiecărei zile îi ajunge răutatea, dar mai ales harul de la Dumnezeu. Tocmai de aceea viața este cu mult mai presus decât hrana și îmbrăcămintea. Altfel spus: este Cineva care știe și se preocupă de toate.

Sursa: episcopiabucuresti.ro